Mesajul trimis de Celine Dion în social media este "Ne vedem în curând!". Cu câteva săptămâni în urmă Primăria Capitalei a confirmat că a primit o solicitare de la impresarii artistei cu privire la un concert organizat pe Arena Naţională vara viitoare. Sursele citate de ziarul Libertatea au vorbit despre un eveniment desfăşurat în luna lulie a anului 2020.
Totul trebuie stabilit cu Federaţia Română de Fotbal, pentru că acel concert să nu se suprapună cu calendarul competiţional. Cu o săptămână în urmă Celine Dion a lansat 3 single-uri noi, prefaţând albumul "Courage", care va sosi pe 15 noiembrie. E vorba despre melodiile "Lying Down", "Imperfections" şi "Courage". Înainte de acestea artista canadiană a lansat single-ul "Flying on My Own", interpretat live pentru prima oară în ultima noapte de rezidenţă a lui Celine în Las Vegas.
Odată cu lansarea melodiilor noi, Celine a dat startul turneului global "Courage". Acesta a început pe 18 septembrie în Quebec City şi include numeroase reprezentaţii în Canada şi SUA. 66 de evenimente au fost confirmate pentru America de Nord, dar lucrurile nu merg prea bine acum. Pe 25 septembrie artista a anunţat că va anula primele 4 concerte din Montreal, din cauza unui virus care îi afectează gâtul şi vocea.
Muziciana îşi ia o săptămână de recuperare şi va reveni pe 4 octombrie la Bell Centre. Au fost amânate doar concertele din Montreal programate pentru 26, 27, 30 septembrie şi 1 octombrie. Ele au fost mutate pe 18, 19, 20 şi 21 noiembrie. Celine Dion a ajuns recent subiect de ştiri, după ce l-a rugat pe rapperul canadian Drake să nu îşi facă tatuaj cu chipul său.
Artistul de 32 de ani a anunţat că doreşte un astfel de tatuaj, pentru a completa colecţia de portrete de pe trupul său. Aceasta include chipuri ale lui Sade, Rihanna, Lil Wayne sau Aaliah, dar Celine nu e deloc încântată de idee, considerând că imaginea nu va "îmbătrâni" frumos.
Celine Dion se pregăteşte să revină pe scena globală, cu un turneu de anvergură, primul de acest gen de la moartea soţului său din 2016. De altfel întreaga idee de "Courage" este inspirată de lupta artistei de a se reface după tragedie, a se regăsi şi a învăţa să iubească din nou.