Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Cât câștiga Kurt Cobain înainte să ajungă faimos cu Nirvana

Un cec rătăcit în arhivele unui magazin de muzică s-a dovedit a conține o informație interesantă. Semnat pe numele lui Kurt Cobain, acesta data din martie 1991, dezvăluind astfel cât încasa Kurt din drepturile de autor înainte ca Nirvana să ajungă în mainstream.

Publicat

pe

Kurt Cobain
Kurt Cobain

Easy Street Records, un magazin independent de muzică din Seattle, "ascundea" o informație de interes pentru orice fan Nirvana. Într-o colecție de discuri cumpărate la începutul anilor '90 a fost descoperit un cec semnat pe numele lui Kurt Cobain.

Trimis de BMI (Broadcast Music, Inc) pe data de 6 martie 1991, cecul dezvăluie cu cât era plătit Cobain pe drepturi de autor cu 6 luni înainte ca albumul "Nevermind" să scrie istorie în industria muzicală.

"Bănuim că următoarele cecuri din drepturi de autor au fost ceva mai substanțiale decât... 26,57 de dolari", apare în postarea de pe Instagram a Easy Street Records.

Luând în considerare inflația, cei 26,57 de dolari ar fi echivalentul a 50 de dolari în 2019, deci, fără îndoială, Cobain a încasat mult mai mult după ce "Nevermind" a devenit unul dintre cele mai bine vândute albume ale tuturor timpurilor.

Imagini cu cecul lui Kurt Cobain din 1991

La momentul emiterii acestui cec, Nirvana avea pe piață albumul de debut "Bleach". Acesta a fost întâmpinat cu review-uri bune din partea criticilor, însă nu a reușit să intre în topurile de profil.

"Bleach" a fost relansat în 1992, când Nirvana avea cu totul alt statut, grație succesului fenomenal al celui de-al doilea disc."Nevermind" debutase pe prima poziție în topul US Billboard 200, detronându-l pe Michael Jackson cu LP-ul "Dangerous".

După relansare, "Bleach" a reușit să urce până pe poziția 89 în topul Billboard și până pe poziția 33 în UK Albums Chart. Până în prezent, discul s-a vândut în peste 1,9 milioane de exemplare doar în SUA.

Trending