Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Corina Chiriac aduce sărbătoarea la Cerbul de Aur 2019

Cei 40 de ani de la primul show color al Televiziunii Române vor fi aniversaţi la Braşov. Protagonista de atunci, Corina Chiriac, aduce sărbătoarea pe scena Cerbului de Aur 2019.

Publicat

pe

Corina Chiriac
Corina Chiriac

În urmă cu 40 de ani, “Eu sunt Corina!”, un spectacol de televiziune produs de regretatul Tudor Vornicu, alături de echipa sa, devenea show-ul care aducea culoare în casele românilor. Vedeta spectacolului, filmat în Studiul 1 al Televiziunii Române, era Corina Chiriac, iar invitat special, Gheorghe Zamfir, artist care în 1979 deja cunoscuse faima internaţională.

Ca o surpriză, “Eu sunt Corina!” este singura înregistrare în care publicul îl vede pe maestrul Gheorghe Zamfir cu o improvizaţie vocală de excepţie, pe lângă nai şi acordeon. În același an, la Festivalul Internațional al filmelor de televiziune de la Montreux, “Eu sunt Corina!” obţinea premiul special al juriului.

Sâmbătă, 24 august, Televiziunea Română va aniversa momentul pe scena Cerbului de Aur, cu un spectacol susţinut de îndrăgita artistă Corina Chiriac, solistă care a rămas o favorită a publicului de muzică ușoară din anii '70 şi până în prezent.

Corina Chiriac: ”Dedic acest recital tuturor colaboratorilor mei de-a lungul a zeci de ani de carieră, precum şi publicului din toate generaţiile”

“Mă bucur din suflet că am fost invitată din nou pe scena importantului Festival și Concurs internaţional de muzică ușoară “Cerbul de Aur”. Alături de Luminiţa Dobrescu şi Angela Similea, sunt fericita deţinătoare a unui premiu la una dintre primele ediţii ale Festivalului. E adevărat, este doar un premiu 3, dar eu cred că am prins Cerbul Fermecat, pentru că, iată, cu ocazia recitalului din acest an, sărbătoresc în avans 50 de ani de carieră de-a lungul cărora premiul-Cerb câştigat în 1971 mi-a ţinut o fericită companie.

În ceea ce privește recitalul de anul acesta, este dedicat ca o onoare deosebită efortului colectiv pe care Televiziunea Româna îl depune pentru a nu lăsa să se stingă legenda acestui festival internaţional de mare ţinută.

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la realizarea primului show color al TVR, sub conducerea regretatului Tudor Vornicu, show care mi-a asigurat un loc de frunte pe scena internaţională din acei ani.

În onoarea aniversarii show-ului “Eu sunt Corina!”, alături de orchestra condusă de Ionel și Andrei Tudor voi susţine la Braşov un recital în care am păstrat structura show-ului din 1979, și voi interpreta şi câteva dintre melodiile de atunci: “Eu sunt Corina!”, care a dat şi titlul show-ului şi “Uită nostalgia”, melodii compuse de Ion Cristinoiu.

“Vă doresc, dragii mei, să fiţi sănătoşi şi norocoşi, ca să vă bucuraţi de o carieră la fel de frumoasă şi fructuoasă ca a mea!”

Voi aminti şi de un minunat cântec compus şi dăruit mie de către colegul meu Mihai Constantinescu, “Am visat odată”, melodie care mi-a purtat un deosebit succes internaţional, mai ales în ţările de limbă germană. Apoi, voi invita spectatorii şi telespectatorii prezenţi să cânte cu mine nemuritorul vals, “Valurile Dunării”, melodie cu care am debutat la “Steaua fără nume”, în martie 1970. Dedic acest recital tuturor colaboratorilor mei de-a lungul a zeci de ani de carieră, precum şi publicului din toate generaţiile.

Închei cu o urare sinceră, adresata tuturor soliştilor tineri: Vă doresc, dragii mei, să fiţi sănătoşi şi norocoşi, ca să vă bucuraţi de o carieră la fel de frumoasă şi fructuoasă ca a mea! Cu drag, pe curând”, a spus Corina Chiriac.

Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm dar şi romantică. Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Ştefan Bănică jr şi Irina Rimes, Zoli Toth.

Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a Festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55 de mii de euro.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 22 august 2019

Cerbul de Aur 2019

Loc
Piața Sfatului Brașov

Trending