Noul EP este o extensie a albumului "So Sad So Sexy", lansat în 2018. Includea o producţie complexă, influenţe de trap, autotune, sintetizatoare haotice, dar şi piese visătoare. Lykke Li a produs muzică pentru oameni care dansează singuri sub lumini psihedelice şi continuă să o facă şi în 2019. De această dată pe EP-ul "still sad, still sexy".
Pe acest disc se află 4 remixuri şi 2 piese noi. Acestea din urmă sunt "Baby Doves" şi "Neon". Pe prima Lykke Li experimentează cu R&B-ul, scufundat în multiple straturi de sintetizatoare şi percuţie cu ecou. Vocea artistei este pură şi are toată angoasa şi trăirea hiturilor din anii '80 şi '90. Pe "Neon" se joacă cu percuţia şi cu mixaje pe voce, ecouri şi repetiţii, "perdele de sunet" care urcă şi coboară peste ascultător. Este un single despre o noapte de petrecere şi inevitabila mahmureală de după, fizică şi emoţională.
Lykke nu se teme să experimenteze nici cu nume mari din EDM, precum Skrillex, pe piesa "Two Nights Part II". Rezultatul nu e vreun dubstep sau brostep agresiv, ci mai degrabă un track ce dă senzaţia de B side Major Lazer, cu influenţe insulare şi mult dans pe plajă. Pe artista suedeză am ascultat-o în primăvară pe piesa lui Mark Ronson "Late Night Feelings".
Noul EP a debutat pentru că tânăra a simţit că au rămas multe lucruri nespuse în cele 10 piese din 2018. Au fost şi câteva materiale din studio care nu au prins forma finală, dacă cu ceva şlefuire au devenit viabile pe noul material discografic. În cadrul unui interviu recent cu revista Vogue, Lykke a indicat că ar fi terminat cu turneele şi cu festivalurile văratice.
Suedeza consideră că un deceniu este de ajuns şi a postat pe Instagram că "mai are 7 spectacole până se retrage".