Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Loredana este în juriul Festivalului Cerbul de Aur 2019 - Vezi componența completă

Laureaţii celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Cerbul de Aur 2019 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional. Din componența sa face parte și Loredana Groza, care a urcat pe scena de la Brașov în nenumărate rânduri, atât în recitaluri, cât și ca prezentator.

Publicat

pe

Concert Loredana la Sala Palatului

Loredana: "Am o lungă şi frumoasă istorie alături de Cerbul de Aur"

Loredana, unul dintre cele mai puternice branduri din show-biz-ul românesc, cu o carieră de un sfert de secol în care a lansat zeci de hituri, va fi anul acesta la Cerbul de Aur într-o ipostază nouă. Dacă până acum am văzut-o pe scena Festivalului în calitate de prezentator sau în recitaluri care au ridicat publicul în picioare, în 2019, energica artistă ia acum loc şi pe scaunul de jurat.

Vezi galeria de poze cu Loredana la Cerbul de Aur 2018

"Am o lungă şi frumoasă istorie alături de Cerbul de Aur. Am urcat pe scena de la Braşov de mai multe ori de-a lungul anilor, în recitaluri sau ca prezentator. Jurat nu fusesem, aşa că, m-am bucurat să fiu invitată să fac parte din juriu, mai ales că o să fiu din nou colegă cu Ricky Dandel cu care am prezentat Festivalul, în 1996!", mărturiseşte Lori.

Vasile Şirli: "Sunt din generaţia celor ce s-au entuziasmat şi au visat cu Cerbul de Aur"

Vasile Siri

Vasile Șirli │ FOTO: PAUL BUCIUTA

Trăieşte la Paris şi a fost, aproape 30 de ani, directorul muzical al Disneyland Paris. A semnat muzica pentru numeroase şlagăre, precum "Neîmplinitele iubiri" interpretat de Mirabela Dauer, pentru televiziune, filme şi spectacole regizate de Lucian Pintilie, Stere Gulea, Mircea Daneliuc, Dan Micu, Gabor Tompa etc. Acum, Vasile Şirli se alătură juriului Cerbul de Aur 2019.

"Sunt din generaţia celor ce s-au entuziasmat şi au visat cu Cerbul de Aur. Îmi sunt şi acum vii emoţiile şi aşteptarea cu nerăbdare a primelor sale ediţii. Am urmărit, de la distanţă, evoluţia lui, bucurându-mă de ceea ce Festivalul reprezintă în continuare pentru publicul românesc, spune compozitorul.

Şi ediţia din acest an se anunţă bogată în evenimente, prilej de sărbătoare pentru artişti şi public. De data aceasta mă voi bucura de Festival ca invitat în juriu. Sunt onorat. Mulţumesc!", încheie Vasile Şirli.

Ricky Dandel: "Sper ca toţi participanţii să fie la înălţime"

Ricky Dandel

Ricky Dandel

Numele lui Ricky Dandel aproape se confundă cu Cerbul de Aur. A fost prezentatorul a cinci ediţii şi a susţinut două recitaluri pe scena de la Braşov, în 1992 şi în 1993, dar este pentru prima dată la masa juriului.

"În acest an, am deosebita plăcere de a privi scena şi evoluţia concurenţilor din altă postură decât cea cunoscută, respectiv cea de membru al juriului. Însă emoţia care mă încerca cu ani în urmă va fi cu siguranţă aceeaşi", mărturiseşte Ricky.

"Alături de ceilalţi membri ai juriului, mă voi strădui să realizez cu maximă obiectivitate jurizarea concurenţilor, însă atenţie: arta nu poate fi cuantificată matematic. Uneori, inima simte vibraţii pe care urechile noastre nu le percep. Solistul transmite un feeling către spectator şi primeşte un feedback pozitiv ca răsplată pentru sinceritatea sa. Sper ca toţi participanţii să fie la înălţime şi să dea strălucire şi ediţiei din acest an. Le urez succes din toata inima!", spune Ricky Dandel.

Viktor Lazlo:"Sunt nerăbdătoare să descopăr artişti noi, din diverse ţări"

Viktor Lazlo

Viktor Lazlo

Cel de-al patrulea membru al juriului, artista franco-belgiană Viktor Lazlo este cunoscută publicului larg mai ales datorită hit-ului "Breathless", lansat în 1987, an în care a fost şi gazda finalei Eurovision Song Contest, desfăşurată în Bruxelles.

Lazlo a lansat peste 15 albume şi compilaţii vândute în mai mult de 30 de ţări, duete numeroase, are cinci discuri de aur, turnee internaţionale, peste 25 de filme, incluzând producţii italiene, germane şi spaniole, a scris mai multe cărţi, dar s-a îndreptat şi către musical şi actorie - este doar un scurt sumar al carierei artistei care aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul şi concurenţii Festivalului de la Braşov.

"Am acceptat invitaţia de a lua parte la Cerbul de Aur cu mare entuziasm şi multe aşteptări. Sunt nerăbdătoare să descopăr artişti noi, din diverse ţări, dar mai ales să îi cunosc pe competitorii de azi, care vor fi artiştii de mâine", declară Viktor, care este un artist complet, cu o carieră de succes atât în plan muzical, cât şi în cel literar.

Erminio Sinni: "Pentru mine, calitatea înseamnă momentul în care muzica transmite emoţii sau energie"

Erminio Sinni

Erminio Sinni

După ce a dorit să reprezinte ţara noastră la Eurovision şi a participat la Selecţia Naţională din 2018, ajungând până în finală, Erminio Sinni revine în România ca jurat la Cerbul de Aur.

"Pentru mine, calitatea înseamnă momentul în care muzica transmite emoţii sau energie. Dacă transmite cele două lucruri împreună înseamnă că este Artă!", spune artistul italian, care în acest an schimbă rolul de concurent cu cel de membru al juriului.

Aceştia sunt cei cinci artişti care îi vor asculta pe cei 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare şi vor decide către cine vor merge premiile în valoare de peste 55 de mii de euro.

A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 - 25 august, în Braşov, şi va aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, primele nume deja anunţate fiind: Ştefan Bănică şi Irina Rimes. Dar acestea nu vor fi singurele recitaluri şi momente muzicale speciale, organizatorii promit că pe scena festivalului vor urca şi alţi artişti îndrăgiţi, români şi străini.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 22 august 2019

Cerbul de Aur 2019

Loc
Piața Sfatului Brașov
Comentează

Muzică și film

Află când se pun în vânzare primele bilete pentru comedia "Mentorii"

Fanii filmului "Mentorii" își vor putea cumpăra bilete și pentru pentru proiecțiile speciale împreună cu actorii, din cadrul caravanei de promovare, care ajunge în opt orașe din România. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Poster "Mentorii"
Poster "Mentorii" │ FOTO: Magic Maker Communication

Pe 31 ianuarie se pun în vânzare bilete presale pentru "Mentorii", primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe. Cei care vor să vadă primii una dintre cele mai așteptate comedii ale anului 2025, își pot cumpăra biletele și își pot alege cele mai bune locuri în sălile de film. Primele bilete puse în vânzare sunt disponibile pe site-ul oficial al filmului. "Mentorii" ajunge în cinematografele din toată țara pe 28 februarie.

Caravana "Mentorii" - opt orașe, întâlniri speciale cu actorii

Tot în etapa de presale, spectatorii își pot rezerva locul la proiecțiile speciale ce vor avea loc în cele opt mari orașe din țară cuprinse în turneul național de promovare a filmului. Cei care achiziționează bilete la aceste evenimente vor putea viziona filmul alături de unii dintre cei mai îndrăgiți actori din distribuție (Cătălin Bordea, Dorian Popa, Radu Bucălae, Tina Duceac, Doina Teodoru sau Bogdan Drăcea). Turneul național de promovare a comediei "Mentorii" se va desfășura între 19 și 28 februarie, astfel:

  • 19 februarie - Cluj-Napoca, Cinema City Iulius și Cinema City Vivo
  • 20 februarie - Timișoara, Cinema City Iulius și Cinema City Shopping City
  • 21 februarie - Craiova, Inspire Electroputere și Cineplexx Promenada
  • 22 februarie - Brașov, Cinema City AFI și Cinema One
  • 23 februarie - Constanța, Cinema City VIVO și Cinema City PARK
  • 24 februarie - București, premieră de gală Cineplexx Băneasa
  • 26 februarie - București, AFI Cotroceni
  • 27 februarie - Iași, Cinema City
  • 28 februarie - Botoșani, Cinema Unirea și Cinema Happy

Concurs cu invitații VIP la avanpremieră și experiențe backstage la UNTOLD 2025

Până pe 18 februarie, fanii comediei pot intra într-un concurs cu premii precum invitații VIP la avanpremieră sau experiențe backstage unice la UNTOLD 2025. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru:

  • 10 invitații duble VIP la avanpremiera filmului, alături de actorii din distribuție
  • 2 abonamente duble VIP la UNTOLD  2025
  • experiențe backstage unice

"Mentorii" este un film inspirat din situații cotidiene, și abordează cu umor și ironie fenomenul "specialiștilor" de pe rețelele sociale, mereu pregătiți să ofere sfaturi rapide și soluții care să îți transforme viața peste noapte. Are toate elementele pentru a deveni comedia anului 2025 în România: umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate, o chimie extraordinară între actori și nu în ultimul rând o distribuție de excepție formată artiști îndrăgiți și din unele dintre cele mai urmărite personalități din spațiul public precum: MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko).

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailerul filmului "Mentorii", cu Bordea, Loredana, Dorian Popa, Radu Bucălae

S-a lansat trailerul "Mentorii", primul lungmetraj creat de Magic Maker Media House, casa de producție din grupul UNTOLD Universe. Filmul îi are în rolurile principale pe Cătălin Bordea, Dorian Popa, Loredana, Radu Bucălae și va ajunge în cinematografe pe 28 februarie 2025.

Publicat

pe

Trailer "Mentorii"
Trailer "Mentorii" │ FOTO: captură YouTube / Magic Maker

Odată cu lansarea trailerului, producătorii au anunțat un turneu de promovare a filmului și un concurs cu invitații VIP la avanpremieră și experiențe în culisele festivalului UNTOLD 2025. Turneul se va desfășura în perioada 19 - 29 februarie și cuprinde cele mai mari orașe din țară: Craiova, Brașov, Constanța, Iași, București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Fanii comediei "Mentorii" au ocazia să câștige o mulțime de premii atractive precum: zece invitații VIP la avanpremiera filmului, unde pot să urmărească prima proiecție alături de actorii lor preferați, experiențe backstage sau două abonamente VIP la UNTOLD 2025. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru premii. Concursul se încheie pe data de 1 februarie 2025.

"Mentorii" este un film inspirat din situații cotidiene, și abordează cu umor și ironie fenomenul "specialiștilor" de pe rețelele sociale, mereu pregătiți să ofere sfaturi rapide și soluții care să îți transforme viața peste noapte. Are toate elementele pentru a deveni comedia anului 2025 în România: umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate, o chimie extraordinară între actori și nu în ultimul rând o distribuție de excepție formată artiști îndrăgiți și din unele dintre cele mai urmărite personalități din spațiul public precum: MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko).

Trailerul proaspăt lansat înglobează perfect cele menționate anterior. În el îl vedem pe Johnny Baltă (Cătălin Bordea), moștenitorul celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă (Adrian Titieni). Nemulțumit de superficialitatea fiului său, Dorin îi dă o misiune - să-i demonstreze în șase luni că poate deveni un adult responsabil, capabil să conducă imperiul financiar al familiei. Altfel, va fi dezmoștenit.

Sfătuit de sora lui, Magda (Mira), Johnny găsește un soluție care să-l ajute să-și repare imaginea în ochii tatălui său: apelează la serviciile celor mai faimoși influenceri de dezvoltare personală din țară: Flex Barbarul (Dorian Popa) - mentorul de fitness barbar dacic; Sandra Senzorial (Loredana) - mentorul de spiritualitate și mindfulness și Robby Anonimul (Radu Bucălae) - mentorul de business și crypto.

TRAILER "Mentorii":

Citește în continuare

Trending