Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

"Bohemian Rhapsody" depăşeşte un nou record, devenind cea mai veche piesă care atinge 1 miliard de vizualizări pe YouTube

"Bohemian Rhapsody" este considerată una dintre cele mai complexe piese rock din istorie şi a primit aprecierea a sute de milioane de fani de-a lungul anilor. Melodia a atins un nou record în această lună, devenind cea mai veche piesă care a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube.

Publicat

pe

Queen Bohemian Rhapsody 1 miliard vizualizari
Queen Bohemian Rhapsody 1 miliard vizualizari │ FOTO: Queen

Precedentul record de acest gen fusese stabilit de "November Rain", mega hitul Guns N' Roses care a ajuns la acea performanţă cu un an în urmă. În acest moment se află la 1.2 miliarde de vizualizări. În cazul lui "Bohemian Rhapsody" avem de-a face cu o piesă Queen din anul 1975, în vreme ce track-ul Guns fusese lansat în 1992. Va fi foarte greu ca mega hitul Queen să mai fie surclasat având în vedere vechimea sa.

Prima melodie care a ajuns la miliardul de vizualizări pe YouTube a fost "Gangnam Style" a lui Psy în anul 2012. Între timp alte zeci de cântece au ajuns la această performanţă, intrând într-un club select al YouTube. "Bohemian Rhapsody" a fost iniţial privită ca un track controversat, fiind atipică pentru perioada în care s-a lansat. Combina opera pe mai multe voci cu balada şi rock-ul autentic.

Casa de discuri cu care colabora Queen a refuzat să lanseze melodia ca single, considerând-o necomercială. Succesul a fost totuşi de necontestat, piesa aflându-se pe primul loc în topurile din Marea Britanie timp de 9 săptămâni la debut. Urca pe primul loc din nou în 1991, după ce Freddie Mercury a încetat din viaţă. În 2018 a fost încă o revenire, odată cu apariţia filmului biografic premiat cu Oscar şi care a avut încasări de peste 900 de milioane de dolari.

Şi filmul a stabilit recorduri în 2019, fiind unul dintre cele mai bine vândute din anul curent. A atins 1.5 milioane de unităţi vândute sub formă de disc, dar şi digital din februarie până în iulie 2019. Cu câteva luni în urmă Brian May dezvăluia că el şi trupa Queen nu au obţinut o cotă atât de mare pe cât se aşteaptă lumea din încasările filmului. Grupul a avut totuşi de câştigat datorită vânzărilor de discuri care au explodat după apariţia acestui biopic.

Se discută între timp despre o continuare, care să acopere şi perioada dintre Live Aid şi 1991, când Freddie a încetat din viaţă. Filmul din 2018 a primit 4 premii Oscar, inclusiv cel pentru "Cel mai bun actor în rol principal", trofeu decernat lui Rami Malek.

Comentează

Muzică nouă

Queen lucrează la muzică nouă, după 30 de ani, conform lui Roger Taylor

Toboşarul trupei Queen, Roger Taylor a menţionat în premieră posibilitatea ca trupa să înregistreze muzică nouă, pentru prima dată după 30 de ani. Grupul nu a mai lansat un album nou din 1995, când apărea "Made in Heaven", la 4 ani de la moartea lui Freddie Mercury.

Publicat

pe

Roger Taylor - Concert Queen + Adam Lambert │ FOTO: Ionut%20Paraschiv%20

Roger Taylor a discutat cu fanii recent, în cadrul unui interviu ţinut de revista Uncut. Unul dintre fani a întrebat dacă vom mai auzi muzică nouă de la Queen vreodată, iar toboşarul a răspuns astfel:

"Ei bine, cred că am putea! Eu și Brian vorbeam zilele trecute și amândoi am spus că, dacă simțim că avem material bun, de ce nu? Încă putem cânta, încă putem interpreta. Așa că nu văd de ce nu."

În acest moment Queen mai are doar 2 dintre membrii originali ai trupei, Brian May la chitara şi Roger Taylor la tobe. Basistul John Deacon s-a retras în anii 1990. Cei doi membri activi au avut totuşi turnee şi concerte, iar între 2004 şi 2009 l-au avut la voce pe Paul Rodgers, de la trupa Free. S-a încercat şi crearea unui album cu acesta, "The Cosmos Rocks", dar nu a fost bine primit.

Ceea ce însuşi Taylor recunoştea într-un interviu din 2015. Aparent Paul avea prea mult blues şi soul infuzate în voce. DE atunci muzicienii au colaborat cu Adam Lambert în postura de solist, ceva mai bine primit de public. Totuşi nu am avut parte sid e material nou. Ci doar de o uşoară regândire a hitului "We Are the Champions", în versiunea pandemică "You Are the Champions".

Adam Lambert a preluat rolul de solist în anul 2011. Ultimul album Queen, cel cu numărul 15 a fost "Made în Heaven", lansat în 1995. Nu uităm şi de piesa găsită în arhive, nemaiauzita până atunci şi lansată în 2022, "Face It Alone", care includea vocea lui Freddie Mercury. Iar în 2023 May a dezvăluit că lucrase la nişte riff-uri noi pentru un album nou cu Lambert.

În ultimii ani, trupa Queen a continuat să fie activă, concertând alături de Adam Lambert ca solist principal. Cel mai important proiect al trupei este turneul "The Rhapsody Tour," care a început în 2019. În 2023, Queen a avut un turneu de succes în America de Nord, susținând concerte în orașe mari precum Los Angeles, New York și Toronto. Setlistul turneului include piese emblematice precum "We Will Rock You," "Radio Ga Ga" și "Bohemian Rhapsody," acompaniate de un spectacol impresionant cu efecte speciale și designuri de scenă inovatoare.

De asemenea, Queen + Adam Lambert au anunțat planuri pentru 2024, inclusiv un turneu în Japonia, unde vor avea cinci spectacole în februarie, în orașe precum Tokyo și Osaka. Brian May și Roger Taylor au sugerat că acesta ar putea fi ultimul lor turneu extins, dar și-au exprimat dorința de a continua să performeze live atât timp cât sunt capabili.

Citește în continuare

Trending