Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Jurații iau deciziile pentru semifinale în această seară la "Românii Au Talent!"

Populara emisiune difuzată de Pro TV, "Românii Au Talent!" intră în etapa finală a preselecțiilor și în momentul luării deciziilor pentru cei 24 de semifinaliști. Emisiunea va fi difuzată în această seară, de la 20:30. Haideți să vedem împreună câteva dintre cele mai recente reprezentații.

Publicat

pe

Românii Au Talent
Românii Au Talent

Una dintre cele mai populare emisiuni televizate, al cărui concept distrează oamenii pe întreg mapamondul, este cea care pune în evidență talentele și aptitudinile speciale. "Românii Au Talent!", varianta emisiunii din România a ajuns la sezonul 9 și în această vineri va ajunge la etapa deciziei semifinaliștilor.

Juriul din acest sezon al emisiunii este format din Andi Moisescu, Andra, Mihai Petre și Florin Călinescu, personalități prin fața cărora au trecut o mulțime de candidați și au așteptat voturile lor. În această seara cei patru jurați au ca misiune să aleagă 24 de semifinaliști dintre toți participanții care au primit patru sau trei de "DA" în preselecții.

În caz că ați ratat cele mai recente episoade ale sezonului, am selectat câteva dintre cele mai frumoase reprezentații din ultimele 3 săptămâni, care au mari șanse de a ajunge în semifinale.

Denisa Iamandi a interpretat o piesă sensibilă în limba portugheză, atingând inimile juraților și publicului cu vocea sa îngerească și calitățile sale vocale bine puse la punct.

Micuța Adalia, în vârstă de 10 ani a cântat în fața juriului piesa lui Jessie J, "Masterpiece", după ce în 2018 a avut șansa să o facă live pe scena Electric Castle, alături de cântăreața în persoană.

Sebastian Ciobanu a revenit în repetate rânduri pe scena emisiunii, iar de fiecare dată a primit "NU" de la Mihai Petre. De data asta dorința i-a fost îndeplinită.

Angela Bîtlan este profesoară de limba română, a studiat muzică și cântat o mare parte din viață. În fața celor patru jurați a avut ocazia să își arate talentul pe o piesă grea, a lui Beyoncé, și a primit patru de "DA".

Anton Joseph are o poveste impresionantă de viață și mai multe concursuri la care a participat. Își exprimă pasiunea pentru muzică cântând pe stradă în fața oamenilor iar pentru "Românii Au Talent!" a cântat piesa "Skyfall" de la Adele.

În această seară, de la 20:30, ultimii concurenți din preselecții vor face spectacol pe scenă, după care Andra, Andi Moisescu, Mihai Petre și Florin Călinescu vor alege cei 24 de participanți care vor ajunge în semifinale.

Comentează

Muzică și film

Loredana, Andra, Nicole Cherry se numără printre aparițiile surpriză din filmul "Căsătoria"

Loredana, Andra, Gojira, Nicole Cherry, Șerban Copoț și Serghei Mizil fac parte din distribuția filmului "Căsătoria", regizat de Mihai Bendeac, care va ajunge în premieră pe marile ecrane din țară începând cu 6 decembrie.

Publicat

pe

Loredana și Mihai Bendeac în filmul "Căsătoria"
Loredana și Mihai Bendeac în filmul "Căsătoria" │ FOTO: Vertical Entertainment

"Căsătoria" spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată (Liviu Pintileasa) și a celor doi prieteni ai săi (Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin) care caută câștiguri ușoare care să le întrețină viciile. Comedia este distribuită de Vertical Entertainment pe marile ecrane din țară din 6 decembrie 2024.

Din distribuția filmului fac parte actorii Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Lucian Ionescu, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, dar și alte nume cunoscute din showbiz, care aduc un plus de farmec proiectului cinematografic.

Ce personaje vor interpreta Andra, Loredana sau Nicole Cherry

Andra este Diva care, prin vocea ei, sensibilizează și impresionează pe ritmuri de tango, într-o adaptare modernă a piesei "Spune-mi unde, spune-mi cine", cântate original de Dan Spătaru în anii 1968.

Tot din arhiva muzicală românească, Loredana recreează pe marile ecrane primul ei moment de glorie: debutul muzical din 1986, când avea doar 16 ani. Loredana interpreta atunci melodia "Mă întreb ce să fac?" în cadrul Festivalului de muzică ușoară de la Mamaia. Artista a devenit rapid cea mai tânără participantă și câștigătoarea marelui premiu din istoria festivalului.

Gojira (George Andreescu) este omul potrivit, la momentul potrivit, adică polițist. Cu multă prezență de spirit și inspirație, Gojira are dificila misiune de a intensifica intriga și de a o puncta sonor.

"Când Mihai Bendeac m-a solicitat pentru filmul său <<Căsătoria>>, mi-am dat seama că va fi unul dintre cele mai importante roluri de-ale mele într-un film românesc. Din acest motiv, m-am pregătit intens timp de 6 luni, înțelegând foarte bine scenariul, dar și rolul meu. M-am prezentat la filmări. Acestea au durat 15 minute și nu am avut nicio replică. Serios acum, m-am bucurat foarte tare să lucrez la acest film cu profesioniști adevărați și, bineînțeles, cu Mihai Bendeac", a declarat Gojira.

O prezență stilată și inocentă, Nicole Cherry schimbă neintenționat destinul protagoniștilor cu o intervenție salvatoare din postura de comerciantă cochetă. Iar la polul opus, Serghei Mizil are un scenariu foarte dinamic și iese în evidență ca taximetristul zgomotos, pregătit să te ducă oriunde contra prețului "corect".

Șerban Copoț a mai cochetat cu actoria în trecut, însă în "Căsătoria" este pentru prima dată când arată că poate fi și băiatul rău. Despre colaborarea pentru această producție, Șerban a mărturisit:

"A fost o plăcere să lucrez cu Mihai Bendeac și, sincer, eram foarte curios să descopăr cum se descurcă și din postura de regizor. După ce am văzut câteva scene montate din film, pot declara cu tărie că sunt mândru să fac parte din distribuția unui film care va rămâne în istoria cinematografiei."

TRAILER Film "Căsătoria":

Citește în continuare

Muzică și film

"Căsătoria", filmul regizat de Bendeac, a primit un trailer - VIDEO

Prima doză de umor din pelicula "Căsătoria" ajunge la public sub forma unui trailer amplu, de două minute și jumătate. Comedia scrisă și regizată de Mihai Bendeac va avea premiera în cinematografe pe 6 decembrie.

Publicat

pe

Bendeac în filmul "Căsătoria"
Bendeac în filmul "Căsătoria"

"Căsătoria" este o comedie ce spune povestea a trei prieteni: Pagubă, Arsenie și Conașu. Cei trei pornesc într-o extraordinară aventură în căutarea victimelor perfecte care să le întrețină cu mulți bani dependența de jocuri de noroc. Când totul pare a merge conform planului, lucrurile o iau razna.

Pe Mihai Bendeac îl vom vedea în rolul lui Pagubă, Liviu Pintileasa va fi Conașu, iar Vlad Drăgulin Arsenie. Din distribuţia filmului mai fac parte Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Lucian Ionescu, Nicole Cherry, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Serghei Mizil, Andra și Loredan Groza.

"Viața, prieteni dragi, nu e despre a fi pe val, ci despre a face valuri", spune Conașul în primul trailer al peliculei "Căsătoria", creionând astfel trăsăturile de caracter ale personajului.

În trailer-ul de două minute și jumătate al filmului facem cunoștință și cu Pagubă și Arsenie, dar și cu alte personaje, interpretate de nume cunoscute precum Serghei Mizil, Nicole Cherry, Andra și Loredana Groza.

VIDEO: "Căsătoria" - Trailer Oficial

Înainte de premiera filmului, programată pe 6 decembrie, Mihai Bendeac a transmis publicului viziunea sa cu privire la acest proiect.

"Eu cred că un film poate fi judecat abia după câteva zeci de ani. Cele cu adevărat bune sunt urmărite peste generații și mi-aș dori să fie cazul. Am încercat să creez, înainte de orice, o experiență cinematografică. O comedie asumată ca atare, bine construită, cu o poveste bine spusă, cu un dram de emoție, aventură și îndeajuns de eclectică astfel încât să mă reprezinte.

Ce am aflat în ultimii 3 ani? Păi știu sigur un lucru. Cinema-ul, așa cum înțeleg eu să-l fac, implică enorm de multă muncă. Iar dacă oamenilor nu le va plăcea filmul acesta, sigur n-aș avea puterea, pe viitor, să o iau de la capăt.

Până una alta, alături de o formidabilă echipă, am creat această producție filmată în peliculă și marea mea bucurie ar fi să știu că cei care pășesc în sălile de cinema, copii, adolescenți, maturi, vârstnici, vor ieși de acolo fericiți. Restul nu contează", a scris Mihai Bendeac într-un reel publicat pe pagina sa de Facebook.

Citește în continuare

Concerte & turnee

"Românii au talent" ajunge la sezonul 15; Află cine va fi în juriu

Au început filmările pentru cel de-al 15-lea sezon "Românii au talent". Smiley și Pavel Bartoș surprind pentru încă o ediție emoțiile concurenților din culise, PRO TV anunțând și componența juriului.

Publicat

pe

Smiley și Pavel Bartoș
Smiley și Pavel Bartoș │ FOTO: PRO TV

Timp de 14 sezoane, emisiunea "Românii au talent" a schimbat viețile a mii de oameni talentați, oferindu-le șansa de a apărea în fața întregii țări pentru a-și demonstra aptitudinile. Cea mai mare scenă din România este pregătită acum să primească noi concurenți, ce vor da totul pentru a obține marele premiu și titlul de cel mai talentat român.

Cine sunt jurații sezonului 15 "Românii au talent"

Dornici să fie martorii unor momente de neuitat în noul sezon, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete revin la masa juriului și sunt determinați să descopere cele mai neașteptate talente. În acest an, așteptările lor sunt la cel mai înalt nivel, iar concurenții trebuie să vină pregătiți să cucerească scena, publicul și să îi impresioneze pe cei patru, în speranța de a obține "DA-urile" care îi califică în etapa următoare.

Ce spun prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș

Prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș sunt și ei pregătiți și entuziasmați: "Românii au talent" ajunge la sezonul 15.

"Am ajuns la sezonul 15! Nu-mi vine să cred! Chiar că va fi de poveste! Ca de obicei, Românii au talent mă va surprinde. E un show uimitor, n-ai ce-i face, așa s-a născut el! Mă bucur că este așa. Abia aștept să fiu, din nou, cu Smiley, să fim surprinși de poporul talentat în sezonul 15", a declarat Pavel Bartoș.

"Eu pot spune clar, răspicat, asumat, verificat în mulți ani, după nenumărate "Bă, ești nebun?!" și 15 sezoane: românii au talent non-stop, inepuizabil, mereu suprinzător. Dacă cineva mai are vreun dubiu că talentele României sunt cu fiecare an altele, mai fresh, mai variante, mai spectaculoase, îl invit să fie alături de noi în noul sezon „Românii au talent”.

Vă spun doar că va fi de poveste și mai ales de povestit. Ne întâlnim în jurul butonului auriu pe care îl apăs împreună cu Pavel și în numele telespectatorilor!", a afirmat Smiley.

Noul sezon "Românii au Talent" #15depoveste pregătește telespectatorilor o mulțime de surprize. Filmările au început.

Citește în continuare

Trending