Game of Thrones a intrigat publicul încă de la primul sezon (2011) prin modurile surprinzătoare de desfășurare a acțiunii. Ne-am dat seama că acest serial nu este unul previzibil încă din sezonul de debut, când Ned Stark, unul dintre personajele ce păreau să fie pe placul publicului a fost decapitat. Povestea s-a ridicat mereu la un nivel superior cu fiecare sezon lansat, însă ultima parte a narațiunii a iscat opinii contradictorii în rândul fanilor. În cazul în care nu l-ai urmărit deja, atenție, materialul de mai jos conține deconspirări ale scenariului (spoilers).
Cel de-al optulea sezon a debutat în țara noastră pe 15 aprilie, după cea mai îndelungată pauză din serial (1 an și nouă luni). Seria finală cuprinde șase episoade și dezvăluie personajul care va urca pe Tronul de Fier, locul mult râvnit de la începutul serialului, odată cu moartea regelui Robert Baratheon.
Publicul a fost de părere că acest sezon a fost unul grăbit - mai mult de un milion de fani au semnat o petiție pentru refacerea acestui sezon. Acțiunile și evoluția unor personaje au dezamăgit. Fiecare din cele șase episoade a fost comentat și întors pe toate părțile, o parte covârșitoare a fanilor fiind de părere că scenariștii au dat-o în bară cu această serie.
Printre evenimentele ce compun sezonul final se numără bătălia cu armata de White Walkers și uciderea liderului lor, The Night King, moartea dragonului Rhaegal, moartea lui Varys și Missandei, bătălia din King’s Landing unde Daenerys Targaryen împreună cu ultimul dragon rămas ard întregul oraș, moartea lui Cersei Lannister și a lui Jamie Lannister sau lupta fraților Clegane finalizată cu moartea acestora.
Episodul final Game of Thrones
În ultimul episod asistăm la un discurs monomaniac purtat de Daenerys în fața luptătorilor Dothraki și Nepătații. Se pune încă o dată accent pe obsesia lui Deny pentru Tronul de Fier și pentru putere, obsesie ce a pus în umbră rațiunea și onestitatea (lucru observat în episodul 5 când Daenerys a ucis oameni nevinovați pentru a cuceri King's Landing). Jon Snow, sfătuit și de Tyrion, ajunge la concluzia că Daenerys nu va fi un conducător potrivit și o ucide. Scena este romantică, dar și previzibilă, mulți fani comentând de-a lungul sezonului despre această modalitatea în care se va sfârși viața lui Dany.
"Ești regina mea acum și pentru totdeauna" au fost ultimele cuvinte spuse de Jon, înainte să o înjunghie.
După uciderea Reginei Dragonilor, Jon s-a pus față în față cu Drogon, ultimul dragon al lui Dany. Acesta topește Tronul de Fier, obiectul care a adus atâta moarte și dușmănie între personaje. Ia trupul lui Daenerys și zboară spre, ceea ce presupun fani, Valyria. Contrar așteptărilor, Jon NU este numit rege. Se întoarce la Rondul de Noapte, unde se reîntâlnește cu Tormund și lupul Ghost.
Brandon Stark ocupă Tronul de Fier - scenariul favorit la casele de pariuri
Numirea unui rege care să domnească peste cele Șapte Regate are loc în fața unui consiliu format din nobilii din Westeros. Aici, Tyrion preia cuvântul și consideră că cel mai potrivit pentru rolul de conducător este Bran Stark - Brandon The Breaker.
De asemenea, se hotărăște ca de acum regii să fie aleși exclusiv de casele nobile din cele Șapte Regate și să se uite de principiul moștenirii tronului. Sansa este singura care nu îngenunchează în fața fratelui său, Bran, în schimb, aceasta insistă că Nordul trebuie să rămână independent, iar Bran este de acord să îi ofere acesteia titlul de Regină a Nordului.
Alegerea lui Bran pentru Tronul de Fier a fost favorită și la casele de pariuri, acest personaj având o cotă de 1.84.
Fanii Game of Thrones au fost, însă, dezamăgiți de această alegere. Jon Snow a fost dintotdeauna "prințul promis". Deși ar fi fost previzibilă această alegere, ar fi fost mai potrivit decât Bran. Mai mult decât atât, unii fani îl consideră pe Bran un adevărat personaj negativ pentru că știa de dinainte cum se vor sfârși lucrurile grație puterilor sale supranaturale.
The Night King vine la Romexpo la East European Comic Con 2019
Fanii din România ai serialului au ocazia să îl întâlnească pe Vladimir Furdik, actorul care îl interpretează pe antagonistul The Night King. Furdik va veni la East European Comic Con 2019, eveniment ce are loc în perioada 24-26 mai la Romexpo.
Game of Thrones este un serial de televiziune, fantezie medievală, produs de HBO pe baza scrierilor lui George R. R. Martin cu același nume. Serialul este cel mai de succes program al HBO, cu 30 de milioane de telespectatori în Statele Unite, în medie, pentru fiecare episod şi fani în întreaga lume.