Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

NEVERSEA recrutează peste 1000 de voluntari, află cum poți participa!

Neversea, poreclit şi "UNTOLD-ul de la mare", a adus laolaltă, în cele două ediții de până acum, zeci de mii de fani și sute de artiști pe scene. Anul acesta, organizatorii oferă șansa doritorilor să trăiască experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului.

Publicat

pe

Festivalul Neversea
Festivalul Neversea

Festivalul recrutează peste 1000 de voluntari. Cei interesați vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului, iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui G-EAZY, DJ Snake, Steve Aoki, Sean Paul sau Jessie J.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare începe de luni, 15 aprilie și se încheie pe data de 2 mai, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în data de 15 mai.

Cei peste 1000 de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe, dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, info point, steward, logistică, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un echipament și acces la festival.

Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, experiența va fi una unică.

Înscrierile de voluntari pentru festivalul NEVERSEA se fac pe www.neversea.com/volunteers-wave3 (linkul va fi valabil începând de luni, 15 aprilie).

Festivalul Neversea 2019 va avea loc în primul weekend din luna iulie, mai exact între 4 și 7 iulie 2019. Locul de desfășurare este tot plaja Neversea din Constanța, amplasată între plajele Modern și 3 Papuci.

Printre artiștii confirmați până acum se numără Afrojack, G-Eazy, Jessie J, Lost Frequencies, Steve Aoki, Jamie Jones, DJ Snake, Sean Paul, Tale of Us, Andy C, Chinese Man, Flux Pavilion, Rudimental DJ, Sub Focus DJ Set & ID, Wilkinson DJ Set & MC AD-APT, Alesso, KSHMR, Salvatore Ganacci, Vini Vici, Bassjackers, Dubfire, Dub FX.

Click: Bilete/Abonamente la Neversea 2019

  • Abonamente acces general - 548,90 de lei
  • Abonamente VIP - 990 de lei
  • Bilet ziua 1 - 275 lei
  • Bilet ziua 2 - 275 lei
  • Bilet ziua 3 - 302, 50 lei
  • Bilet ziua 4 - 302, 50 lei

Prețul final al abonamentelor normale va fi de 599 de lei plus taxe.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 4 iulie 2019

Neversea 2019

Loc
Neversea Beach

Concerte & turnee

Irina Rimes i s-a alăturat lui Steve Aoki pe scena UNTOLD 2024

Irina Rimes a fost invitata specială a lui Steve Aoki pe scena festivalului UNTOLD. Cei doi au creat un moment plin de energie pe melodia "Dudadu", iar publicul a fost în extaz.

Publicat

pe

Irina Rimes și Steve Aoki la UNTOLD 2024
Irina Rimes și Steve Aoki la UNTOLD 2024 │ FOTO: UNTOLD

"Dudadu", piesa Irinei Rimes extrasă de pe EP-ul "Origini", l-a cucerit pe Steve Aoki, care a realizat propriul său remix, disponibil deja pe toate platformele de streaming.

"A fost o experiență de neuitat și m-am bucurat la cea mai mare intensitate de fiecare secundă pe scenă. Mulțumesc, Steve Aoki, UNTOLD și tuturor celor care au simțit alături de noi! Ne vedem la <<Descântatele>>, a transmis Irina Rimes.

Irina Rimes a adus în prima zi a festivalului UNTOLD o parte din conceptul "Descântatele" - un show ce promite multă emoție din partea artistei, de care publicul se va putea bucura în întregime pe 28 septembrie, la Arenele Romane din București.

"Dudadu" s-a bucurat recent de aprecierea internațională, răsunând de trei ori la Tomorrowland, în remixuri realizate de legendarii Steve Aoki, Tiesto și talentatul producător Goldcher.

Steve Aoki este DJ, producător muzical de două ori nominalizat la premiile GRAMMY și antreprenor. Considerat unul dintre cei mai solicitați artiști din lume, Aoki deține un record Guinness pentru titlul de "Most Traveled Musician in a Single Calendar Year" și a participat la festivaluri de top precum Coachella și Tomorrowland. Colaborările lui Aoki acoperă o gamă variată de artiști, inclusiv BTS, Maluma, Snoop Dogg și Linkin Park, și au dus la trei single-uri de platină, șase single-uri de aur și multiple hituri în Top 10 la radio.

Dincolo de muzică, Aoki este cunoscut pentru implicarea sa în diverse proiecte, inclusiv documentarul Netflix nominalizat la Grammy, "I’ll Sleep When I’m Dead" (2016) și cartea "BLUE: The Color of Noise" (2019). În 2012, a fondat Aoki Foundation pentru a sprijini cercetarea în domeniul științei creierului și a creat influenta casă de discuri Dim Mak, care a lansat carierele unor artiști precum The Chainsmokers și Zedd. Aoki a creat și A0K1VERSE, o comunitate NFT care oferă experiențe unice atât în mediul virtual, cât și în lumea reală.

De asemenea, Aoki este producător executiv al seriei FX "American Hiro", regizată de Jon M. Chu, care prezintă viața tatălui său, Hiroaki "Rocky" Aoki, fondatorul imperiului Benihana. Ca inovator multifuncțional, Steve Aoki continuă să seteze tendințe și să inspire creativitatea la nivel global.

Citește în continuare

Trending