Tradiția Revelionului în aer liber continuă și în acest an cu spectacole în marile orașe din țară. Românii și străinii, deopotrivă, sunt așteptați să-i asculte live pe cei mai apreciați artiști, să fredoneze piese cunoscute și să își etaleze cele mai bune mișcări de dans. Programul muzical va fi încununat la miezul nopții de spectaculoase focuri de artificii sau show-uri de lumini.
Primăria Sectorului 3 continuă tradiționala petrecere de Revelion din Parcul Titan și organizează pe 31 decembrie un show de neratat, marcat de concertele unora dintre cei mai apreciați artiști români. Spectacolul de Revelion 2025 invită la o călătorie incitantă prin intermediul muzicii și efectelor vizuale, fiind structurat astfel încât simbolurile și formele care reprezintă infinitul, perfecțiunea și renașterea să captiveze publicul.
Compact, Voltaj, Romanița, Gipsy Casual și OLiX vor urca pe scenă și vor bucura spectatorii cu cele mai îndrăgite piese.
Timișorenii și turiștii sunt invitați în Piața Victoriei să celebreze trecerea în noul an cu un program muzical divers. Petrecerea dintre ani va începe la ora 20:00, cu DJ KLU, urmat de concerte live susținute de TM Groove, Cargo și Carla’s Dreams.
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural "Drăgan Muntean" organizează un spectacol în aer liber de Revelion, în Piața Unirii. Evenimentul va începe la ora 21:30 cu recitalurile formațiilor The Story, Vremuri și Quas, precum și ale unor artiști locali. Momentul culminant al serii va fi marcat de prezența Antoniei, care va susține un concert live după focul de artificii de la miezul nopții.
Constănțenii și turiștii sunt invitați să petreacă trecerea în noul an într-o atmosferă de poveste în Piața Ovidiu, centrul istoric al Constanței. Revelionul 2025 promite să fie un eveniment de neuitat, cu un program artistic variat și un show vizual spectaculos. Pe scenă vor urca DJ Sheeva, Mandinga și Christian Lepah.
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad au pregătit o petrecere de Revelion cu muzică live, confetti și un spectaculos foc de artificii. Pe scenă vor urca Ale&Fly, urmați de Titi Dragomir și Vest Phoenix Cover. Programul muzical va continua cu Andreea Vlas Band și 3 Sud Est, capul de afiș al serii de Revelion 2025.
Programul Revelionului 2025 de la Cluj-Napoca include un concert Remakers de la ora 22.00, trupa clujeană Hara va cânta de la ora 23.00, la miezul nopții va fi un spectacol de drone și lumini, pentru ca evenimentul să se încheie cu un concert Aurel Tămaș.
Programul de Revelion va fi prezentat de actorul Cosmin Dolea, iar DJ Emil Safta va încălzi atmosfera înainte ca Andrei Bănuţă & Band să urce pe scenă.
Trupa Lupii lui Calancea şi Surorile Oşoianu sunt marile nume de pe afişul petrecerii de sfârşit de an. De asemenea, Killa Fonic va cânta în seara de Revelion la Craiova, iar la miezul nopţii toţi cei prezenţi în centrul oraşului vor asista la tradiţionalul foc de artificii.
DJ-ul sibian Funkydrop va deschide evenimentul, încălzind atmosfera cu mixuri electrizante între orele 22:00 și 23:00. Pe scenă va urca apoi trupa Bosquito cu un concert live plin de energie, care va continua până după miezul nopții. DJ Funkydrop va reveni la pupitru până în jurul orei 1:30, menținând spiritul de petrecere.
Revelionul 2025 sau Nouveau Year Party este un eveniment deschis tuturor celor care doresc să se bucure de trecerea dintre ani în Piața Unirii din Oradea. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de DJ Andrew Dum. Ritmuri electrizante, mix-uri antrenante și o atmosferă plină de energie vor ține publicul în mișcare până la miezul nopții.
Programul Revelionului 2025 de la Centrul Civic Câmpina va începe la ora 22:00, iar participanții vor avea parte de o noapte plină de muzică live și distracție. Andreea Bălan va aduce pe scenă emoție și energie, iar trupa Holograf va încânta publicul cu hituri celebre precum "Dincolo de nori", "Ți-am dat un inel" sau "Să nu-mi iei niciodată dragostea".
Evenimentul va începe pe 31 decembrie 2024, în jurul orei 19:30, cu Revelionul Copiilor. Pe scenă vor urca elevi premiați din Iași care s-au remarcat prin performanțele lor academice și artistice. Apoi, începând cu ora 21:00, pe scena din fața Palatului Culturii vor urca: Mario Fresh, Andra Botez, Aurelian & Ira - Music and Friends, Trupa Debandada și DJ Johnny W.