Sunt primele camere sterile construite în Cluj-Napoca, într-o secție de onco-hematologie și acestea vor asigura creșterea ratei de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer tratați în cadrul Spitalului de Pediatrie II. De altfel, sunt singurele camere de acest gen din Transilvania. La Spitalul de Copii din Cluj-Napoca sunt tratați anual sute de copii la secția de hemato-oncologie.
În lipsa tratamentelor corespunzătoare și aplicate la timp, dar și din cauza infecțiilor spitalicești, copiii bolnavi de cancer din România au de 2 ori mai puține șanse la viață decât cei din țările occidentale.
UNTOLD și Asociația Dăruiește Viață au dorit să crească șansele de vindecare ale micuților internați la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, investind în camere sterile. Valoarea totala a proiectului este de peste 100.000 euro, din care 18.000 de euro au fost banii donați de către fanii festivalului, iar diferența de 82.000 de euro, fiind finanțată de UNTOLD.
Proiectul a presupus recompartimentarea spațiului astfel încât să putem crea un adevărat sistem de camere sterile, care presupune un SAS cu presiune pozitivă, din care se intră în cele două camere sterile care au la rândul lor o presiune pozitivă mai mare decât cea din SAS.
“Asigurarea unor condiții sterile este vitală pe perioada când copilul cu leucemie face tratament”
Această presiune asigură sterilitatea aerului: în momentul deschiderii ușilor presiunea pozitivă împiedică aerul să intre în SAS sau în camere, astfel că niciun microb nu pătrunde în spațiul în care se află copilul cu imunitate scăzută.
“Asigurarea unor condiții sterile este vitală pe perioada când copilul cu leucemie face tratament. Protocoalele în leucemii presupun administrarea unor doze mari de citostatice, tratamente care salvează vieți, dar care le scad imunitatea micuților pacienți. Izolarea în camerele sterile va ajuta ca tratametul aplicat să fie unul cu adevărat eficient, pentru că în asemenea cazuri infecțiile sunt cea mai frecventă cauză de deces”, spune conf. dr. Gheorghe Popa, șeful Clinicii de Pediatrie II, Cluj-Napoca.
Instalația de tratare a aerului este cea care asigură această diferență de presiune între cele 3 zone: hol, SAS și camere, monitorizează presiunea și asigură condițiile necesare de puritate a aerului printr-un sistem de filtre hepa. Sistemul de acces în compartimentul steril este de tip interlock, care nu permite deschiderea simultană a ușilor SAS-ului și camerelor.
“Untold e o stare de spirit”
“Untold e o stare de spirit. În 2018, această stare de spirit a inclus și generozitatea și implicarea, valori pe care Dăruiește viață le promovează prin tot ce face. Să parcurgi distanța mentală dintre locul în care ești ca să te bucuri - un concert - și locul unde este un copil bolnav de leucemie care nu beneficiază de condiții adecvate de spitalizare și de îngrijire medicală, și să acționezi pentru a face un bine celor din urmă înseamnă foarte mult.
Mulțumim Untold și publicului său!”, a declarat Carmen Uscatu, Președintele Asociației Dăruiește Viață.
Cea de-a cincea ediție UNTOLD Festival va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 1 - 4 august 2019. Primii artiști anuntați în line-up-ul festivalului sunt: Martin Garrix, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Timmy Trumpet, Bastille, James Arthur, Oscar and The Wolf.