Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Rob Halford confirmă că Judas Priest pregăteşte un nou album

Judas Priest a lansat în 2018 apreciatul album "Firepower", dar nu se opreşte aici. Într-un interviu acordat recent solistul trupei, Rob Halford a confirmat că grupul a început deja discuţiile despre un nou disc.

Publicat

pe

Concert Judas Priest la Romexpo din Bucuresti pe 1 iulie 2015 │ FOTO: Alex Chelba / InfoMusic.ro

Viitorul album a fost deja confirmat, dar mai avem de aşteptat până la debutul său. Până atunci trupa se află încă în turneu pentru a promova "Firepower", LP-ul din 2018. Halford a apreciat susţinerea fanilor şi feedback-ul pozitiv pentru noile piese, de aici şi dorinţa de a înregistra material nou. Într-o discuţie cu cei de la May The Rock Be With You, solistul Judas Priest a spus următoarele:

Judas Priest este în vervă şi suntem înflăcăraţi cu această muzică. Reacţia, susţinerea fanilor şi toţi cei apropiaţi, asta ne face să gândim lucruri precum "ce ar fi dacă am înregistra încă o melodie şi apoi încă o melodie şi apoi un album?". Apoi vom pleca din nou în turneu.

E o combinaţie de multe lucruri care ne menţin foarte activi. Fiecare album Judas Priest are propria sa personalitate şi propriul sound. "British Steel" este la ani lumină de "Painkiller", care este la ani lumină de "Stained Class", la rândul său departe de "Sad Wings of Destiny" şi "Sin After Sin". Întotdeauna căutăm un tip diferit de abordare pentru ceea ce facem ca trupă în următorul proiect de melodii.

Rob Halford a confirmat discuţiile despre viitorul album, care au avut loc în cadrul unei întâlniri din UK a muzicienilor din trupă. Priest a concertat la Melbourne în cadrul festivalului Download la începutul lunii martie. Trupa va ajunge în perioada următoare în alte zone din Australia, Noua Zeelandă, dar şi Japonia, urmând apoi să se îndrepte spre America de Nord.

Formaţia a confirmat în trecut că va avea parte de contribuţiile lui Glenn Tipton la chitară, chiar dacă acesta nu e membru activ al trupei, din cauza luptei cu boala Parkinson. Tipton a fost înlocuit pentru reprezentaţiile live de producătorul Andy Sneap. Acesta a produs, mixat şi masterizat albumul "Firepower". Judas Priest a cântat în România pe 22 iulie 2018, la Romexpo, interpretând noile piese de pe LP-ul "Firepower", dar şi multe alte hituri din cariera grupului.

Comentează

Concerte & turnee

Program și reguli de acces Metalhead Meeting 2024

Judas Priest, Doro, Steel Panther, Skindred, Alestorm, Kamelot, Moonspell, Ne Obliviscaris, Rotting Christ, Ihsahn, Bucovina, Tiamat, Jungle Rot, Infected Rain și multi alții vor cânta la festivalul Metalhead Meeting, ce va avea loc între 17 și 19 iulie la Romexpo. Te invităm să afli programul, regulile de acces și alte informații utile.

Publicat

pe

Concert Judas Priest la Romexpo din Bucuresti pe 1 iulie 2015 │ FOTO: Alex Chelba / InfoMusic.ro

Festivalul are loc în Parcarea C de la Romexpo. Accesul se va face prin Intrarea C, din Bulevardul Expoziției, începând cu ziua de 17 iulie, ora 16:30, iar concertele încep de la ora 17:00 pe Second Stage și 17:30 pe Main Stage. După deschiderea porților puteți sosi la orice ora doriți pentru a vedea trupele favorite. Evenimentul are loc in aer liber.

Program Metalhead Meeting 2024

Miercuri, 17 iulie

MAIN STAGE

  • 16:30 - Open Doors
  • 17:30 - 18:20 - NeObliviscaris
  • 18:50 - 19:40 - Alestorm
  • 20:10 - 21:00 - Steel Panther
  • 21:30 - 23:00 - Judas Priest

SECOND STAGE

  • 17:00 - 17:25 - Substance
  • 18:20 - 18:45 - Lone Survivors
  • 19:40 - 20:05 - Crimena
  • 21:00 - 21:25 - Hyperia

Joi, 18 iulie

MAIN STAGE

  • 15:00 - Open Doors
  • 16:00 - 16:40 - Amalgama
  • 17:10 - 17:50 - Bucovina
  • 18:20 - 19:20 - IHSAHN
  • 19:50 - 20:50 - Kamelot
  • 21:40 - 22:50 - DORO

SECOND STAGE

  • 15:30 - 15:55 - Dambu
  • 16:40 - 17:05 - Ghost Warfare
  • 17:50 - 18:15 - Blax
  • 19:20 - 19:45 - Sense of Fear
  • 20:50 - 21:35 - TIAMAT

Vineri, 19 iulie

MAIN STAGE

  • 15:00 - Open Doors
  • 16:00 - 16:40 - JAMART
  • 17:10 - 17:50 - Infected Rain
  • 18:20 - 19:20 - Rotting Christ
  • 19:50 - 20:50 - Moonspell
  • 21:40 - 22:50 - Skindred

SECOND STAGE

  • 15:30 - 15:55 - Spinecrusher
  • 16:40 - 17:05 - Exuviath
  • 17:50 - 18:15 - Gerrar
  • 19:20 - 19:45 - Sickret
  • 20:50 - 21:35 - Jungle Rot

Accesul copiilor

  • Copiii sub 10 ani au acces gratuit însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
  • Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe bază de bilet și doar dacă aceștia sunt însoțiți de un adult posesor de bilet valid.
  • Organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor fără căști de protecție. Zgomotul foarte puternic poate dăuna auzului celor mici.

Este INTERZIS accesul cu:

  • ghiozdane și genți de mari dimensiuni;
  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • substanțe interzise cf. legii 143 / 2000
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrarea in perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de agenții de securitate.

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

La Romexpo va fi prezent un medic care poate oferi Primul Ajutor în caz de nevoie.

Categorii de bilete și brățări

  • Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid. Posesorii de abonamente vor putea intra și ieși pe durata festivalului. Posesorii de bilete de o zi nu vor primi brățări, iar accesul li se va permite o singură dată, după scanarea biletului. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toata durata concertului.
  • Părăsirea perimetrului de concert, după validarea biletului de o zi, va fi strict interzisă. Persoanele cu bilete de o zi care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar daca doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
  • Se consideră biletul validat momentul în care ați intrat la concert, atunci când acesta a fost scanat / rupt. Din acel moment, biletul nu mai este valid, iar contravaloarea acestuia nu mai poate fi returnată sub nicio circumstanță. În caz de vreme nefavorabilă sau în caz de urgență, organizatorii vă pot cere să evacuați spațiul și să reveniți când este sigur pentru dumneavoastră să participați la eveniment.
  • Toți posesorii de bilete tip abonament vor primi la acces brățări speciale ce le permit accesul în zona în care au bilete. Brățările trebuie păstrate la mână, exact așa cum au fost puse, pe toată durata festivalului. Brățările nu sunt transmisibile și nu trebuie deteriorate pe întreaga perioadă a evenimentului. Brățările asigură intrarea în toate zilele festivalului.

Categoria VIP - Pe platformă la înălțime, în zona dedicată, cu acces separat și bar dedicat. Include acces și în zona de Acces General.

Acces General - în picioare, în perimetrul festivalului.

Bilete pe zile - în picioare, în perimetrul festivalului.

Citește în continuare

Trending