Copleșiți de emoții, interpreții și-au pregătit momentele care să le asigure un loc în marea finală și vor cânta în fața celor 100 piese "Single Ladies", "My way", "I wanna be like you" sau "I will survive".
"Trebuie să mă cucerești"
Unul dintre concurenți va cânta trebuie să mă cucerești trebuie să mă cucerești "Grace Kelly", iar momentul lui va stârni reacții.
"Aș fi vrut să mă ridic, dar mi s-a părut că ai fost prea încordat. Vocea ți-a sunat foarte bine, dar aici suntem la un show în care trebuie să mă cucerești. Trebuie să fii artistul total care trece rampa și tu ai reușit să faci o mare parte din toate astea, dar nu ai ajuns la coarda aia sensibilă pe care trebuie să mi-o ciupești", va spune Loredana.
"Perfecțiunea uneori e rece și nu ne atrage"
Pe de altă parte, dirijorul Daniel Jinga crede că perfecțiunea e rece uneori.
"Mi-a plăcut timbrul lui vocal, e carismatic. Mi-a plăcut de la început și asta dovedește că nouă nu ne plac lucrurile perfecte. Am ales să mă ridic, deși nu a fost perfect, perfecțiunea uneori e rece și nu ne atrage. Ne plac lucrurile foarte frumoase, care ne fac să vibrăm".
Cine sunt cei doi concurenți care vor ajunge în finală, dar și cum vor reacționa cei 100 atunci când pe scenă un concurent va face breakdance la începutul momentului său, vedem duminică, 17 martie, de la ora 20:00, la ”Cântă acum cu mine”.
Concurenții apreciați în ediția anterioară a emisiunii "Cântă acum cu mine"
În prima ediție a emisiunii "Cântă acum cu mine", s-au ramarcat artiști precum Cătălina Antal și Andra Botez. Atât Cătălina, cât și Andra au reușit să-i ridice în picioare pe toți cei 100 de jurați.
"Cântă acum cu mine" (All Together Now) este un show de muzică și divertisment cu 100 de muzicieni, un spectacol cu o premisă foarte simplă: cântă, implică-te, și ești parte din show.
Miza concursului "Cântă acum cu mine"
Fiecare concurent care intră pe scenă trebuie să facă tot posibilul ca prin momentul creat si vocea sa să-i convingă pe cei 100 de experți să cânte alături de el. Vocile care se alătură momentului reprezintă scorul fiecăruia, iar cel care obține cel mai bun scor ajunge direct în marea finală și poate câștiga marele premiu de 50.000 de euro.
Indiferent de genul muzical pe care-l poate cânta, concurentul are o singură țintă: să-i facă pe cei 100 de specialiști să cânte alături de tine, iar o țară întreagă să vibreze.