Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Slash confirmă noul album Guns N' Roses şi existenţa de piese noi

Slash a confirmat că Guns N' Roses pregăteşte un nou album, întărind declaraţiile lui Axl Rose de anul trecut. Ceilalţi membri ai trupei aşteptau ca Slash să îşi termine turneul solo pentru a trece serios la treabă pentru un nou LP.

Publicat

pe

Axl & Slash
Axl & Slash

Slash vorbea vara trecută despre posibile noi piese Guns N' Roses, atunci când a povestit despre cel mai ireal moment al marii reuniuni a trupei. În august 2018 Axl Rose declara că are o sumedenie de piese noi pregătite pentru un album Guns N' Roses. Apoi în decembrie anul trecut, chitaristul Richard Fortus a dat de asemenea indicii că ni se pregăteşte ceva.

Odată încheiat turneul Guns "Not In this Lifetime", artiştii au putut intra în studio. Seria de concerte începea în 2016 şi s-a încheiat în decembrie 2018. A generat 292.5 milioane de dolari, fiind al doilea cel mai profitabil turneu din 2017. Pe 6 februarie Richard Fortus dezvăluia că trupa va înregistra extra material atunci când Slash termină cu turneul propriu.

Slash a completat afirmaţiile, explicând şi că nu există un deadline sau un plan de acţiune deocamdată. Chitaristul speră să se reunească pe cât de rapid posibil cu colegii de trupă pentru a înregistra material nou. Fortus părea totuşi convins că discul e la stadiul de "coming soon". Slash este de altfel foarte încântat de chimia formaţiei după concertele de reuniune de la Coachella şi turneul extins.

Dacă LP-ul se va materializa, atunci ar fi primul disc cu Slash, McKagan şi Axl Rose împreună de la "The Spaghetti Incident?" din 1993. Ce e drept acela a fost un album de coveruri, deci ultimele materiale originale şi compoziţie proprie veneau în 1991, odată cu "Use Your Illusion" 1 şi 2. Ultimul album în orice fel de componenţă sub numele de Guns N' Roses sosea în 2008, legendarul şi multă amânatul "Chinese Democracy".

De remarcat şi că Slash nu a fost deloc ezitant să cânte piese de pe "Chinese Democracy" în cadrul ultimului turneu, deşi au fost compuse în absenţa sa. Slash a făcut totuşi modificări de sunet, punând amprenta proprie asupra acelor creaţii. Chitaristul nu s-a oprit după încheierea turneului Guns, ci a început propriul turneu global cu Myles Kennedy şi The Conspirators. Au promovat cel mai nou album în această formulă, "Living the Dream", care a sosit în 2018.

S-a zvonit la un moment dat că Axl Rose ar urma să înregistreze un album cu AC/DC, după ce l-a înlocuit pe Brian Johnson în turneele din ultimii ani. Brian a revenit totuşi şi a fost văzut în studio cu colegii de trupă.

Comentează

Muzică nouă

Slash și Duff McKagan au lansat piesa "I Can Breathe" - AUDIO

Slash și Duff McKagan, colegii din Guns N' Roses, au lansat single-ul caritabil "I Can Breathe". Pentru această melodie, artiștii au colaborat cu Caesar Gueikian, CEO-ul companiei muzicale Gibson.

Publicat

pe

Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023
Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Slash și Duff și-au unit din nou forțele, de data aceasta în afara Guns N' Roses, și au pregătit "I Can Breathe", o piesă rock care cucerește de la prima audiție. Ca solist îl putem auzi pe McKagan, cel care a și scris versurile piesei. Slash cântă la chitara principală, iar Gueikian la chitara ritmică și clape.

"I Can Breathe" este un cântec caritabil în sensul că toate încasările provenite din această lansare muzicală vor fi direcționate către Alianța Națională pentru Boli Mintale, prin fundația Gibson Gives.

Mai mult, artwork-ul pentru "I Can Breathe" se bazează pe o pictură de Serj Tankian (System of a Down), intitulată "They’re Coming". Pictura originală a lui Tankian va fi scoasă la licitație alături de o chitară Gibson Les Paul Standard unică, care include opera de artă pictată manual, precum și autografele muzicienilor.

"I Can Breathe" este cel mai recent demers caritabil care stă sub umbrela companiei Gibson după "Deconstruction", o melodie lansată anul trecut de Serj Tankian și Tony Iommi de la Black Sabbath.

"A fost o plăcere să lucrez cu Cesar și întreaga sa echipă la această melodie. Înclinația muzicală și rock-ul progresiv al acestei uriașe piese m-au împins într-o direcție cu totul nouă. Îmi place o provocare, iar lui Cesar i-a ieșit! Mai mult, să fiu de ajutor în conștientizarea sănătății mintale este foarte important pentru mine în acest moment. Let's rock", a transmis Duff McKagan.

AUDIO: "I Can Breathe" (Slash, Duff McKagan featuring Cesar Gueikian)

Citește în continuare

Premii muzicale

Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024

Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.

Publicat

pe

Dua Lipa la SNL
Dua Lipa la SNL │ FOTO: Captură YouTube

17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.

Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.

Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.

Citește în continuare

Trending