Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Laura Bretan, invitată specială în concertul lui Placido Domingo Jr.

Laura Bretan, favorita publicului la ediția din acest an a concursului Eurovision, se numără printre invitații speciali ai evenimentului Placido Domingo jr. & friends. Concertul va avea loc pe 17 aprilie, la Sala Palatului din București.

Publicat

pe

Laura Bretan
Laura Bretan │ FOTO: Florin Ghioca

Laura Bretan s-a născut în 2002 în Chicago, Illinois, într-o familie de români. La numai 13 ani a uimit America în cadrul show-ului ”America’s Got Talent”, unde s-a clasat pe locul șase.

În 2016 a ridicat sala și juriul în picioare la audițiile ”Românii au Talent”, concurs la care Laura a câștigat premiul cel mare.

Românca s-a aflat printre finaliștii de anul acesta ai Eurovision, unde a participat cu piesa ”Dear Father”. Deși s-a clasat pe locul al doilea, Laura a câștigat votul publicului.

Alături de Laura Bretan, vor urca pe scenă și Irina Polivanova, Aydar Gaynullin, Alin Stoica și Valentin Boghean

Domingo Jr. va avea alături, pe scenă, atât artiști internaționali, cât și îndrăgiți artiști naționali – soprana Irina Polivanova, artistul Aydar Gaynullin, tenorul Alin Stoica, care a participat alături de Trooper la Eurovision, și cântărețul de origine moldovenească Valentin Boghean.

Irina Polivanova, câștigătoare a premiului Virginia Zeani

Soprana Irina Polivanova s-a născut în Lviv, Ucraina. A urmat cursurile Conservatorului din Moscova începând cu anul 2014, studentă a profesorului Yuriy Grigorev. În timpul studiilor de licență a interpretat trei roluri principale la Teatrul Conservatorului din Moscova: Ionta în opera omonimă a lui Tchaikovsky, Mimi în La Boheme de Puccini și Tatiana Larina în Evgeni Onegin de Tchaikovsky.

Aydar Gaynullin, câștigător al concursului rusesc de film Nika

Aydar Gaynullin este cunoscut în toată lumea pentru îndemânarea pe care o dovedește la baian (instrument asemănător cu acordeonul, dar are butoni în loc de clape). De asemenea, Aydar este și vocalist, compozitor, membru al Academiei de Artă Cinematografică, un artist emerit al Republicii Tatarstan, câștigător al concursului rusesc de film Nika, câștigător al premiului White Elephant pentru muzica sa din filmul Euphoria regizat de Ivan Vyrypaev și câștigător a nu mai puțin de 18 premii în concursuri internaționale de baian și acordeon, incluzând World Cup (Londra, 2001).

Valentin Boghean, un maestru al instrumentelor aerofone

Valentin Boghean este unul dintre cei mai talentați muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul și clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-și cuceri audiența cu interpretări la chitară clasică și bass.

Alin Stoica, câștigător al prestigiosului premiu Luciano Pavarotti

Tenorul Alin Stoica este din 2016 colaborator al Operei Naționale București. Alin s-a născut în 1987 în București și a absolvit Conservatorul în 2011. A participat în cadrul a numeroase concursuri și a câștigat, printre altele, marele premiu la Concursul Paul Constantinescu și premiul special al Radiodifuziunii Române la Competition Grand Prix de l'Opéra.

Evenimentul Plácido Domingo Jr. & friends va avea loc la București, pe 17 aprilie. Spectacolul va avea loc la Sala Palatului, iar artistul va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, într-o combinație de muzică clasică și ritmuri care amintesc de epoca swing, îmbinate cu o bază solidă de jazz și un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o direcție cu totul nouă.

Bilete concert Plácido Domingo Jr la Sala Palatului:

  • VIP - 280 lei
  • Categoria I - 236 lei
  • Categoria II - 188 lei
  • Categoria III - 152 lei
  • Categoria IV - 96 lei
  • Categoria V - 56 lei

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte miercuri, 17 aprilie 2019

Plácido Domingo Jr.

Loc
Sala Palatului

Concerte & turnee

Programul și regulile de acces la Unforgettable Festival

Publicat

pe

Harta Unforgettable Festival 2024
Harta Unforgettable Festival 2024 │ FOTO: UNITED MEDIA

Prima ediție Unforgettable Festival se va desfășura la Romexpo între 13 și 15 septembrie 2024. Cu artiști de renume mondial, o producție impresionantă și o varietate de genuri muzicale, festivalul promite să fie o experiență de excepție pentru iubitorii de muzică.

Vineri, 13 septembrie

  • 16:00 – Deschiderea porților
  • 17:15 – The Blessed Voices featuring Laura Bretan, Elena Moșuc, și Montserrat Marti Caballé
  • 18:00 – Celebrating Zamfir: Gheorghe Zamfir, Rodica Anghelescu, Trei Tenori Ieșeni, Daniela Ghiță, Cezar Cazanoi, Sorin Francu și Claudia Iordache
  • 19:45 – Al Bano & Romina Power: O seară plină de romanticism și pasiune italiană
  • 22:00 – Havasi: O experiență muzicală impresionantă cu performanțele sale pianistice
  • 23:00 – After Party

Sâmbătă, 14 septembrie

  • 16:00 – Deschiderea porților
  • 18:30 – Julien Dassin, Chiara di Bari și Daniel Lavoie: Un trio de neuitat
  • 21:00 – Lara Fabian: O voce inconfundabilă care va încânta audiența
  • 22:00 – Garou: Îndrăgit pentru timbrul său unic, va cânta melodiile sale celebre
  • 23:00 – After Party

Duminică, 15 septembrie

  • 16:00 – Deschiderea porților
  • 18:30 – Theo Rose: Un spectacol vibrant de muzică și carismă
  • 19:30 – Gipsy Kings: Ritmuri electrizante de flamenco și rumba
  • 21:15 – Jessie J: Va încheia festivalul cu o performanță plină de energie și hituri cunoscute
  • 23:00 – After Party

În cazul eventualelor precipitații, accesul cu umbrele NU va fi permis, organizatorii recomandând spectatorilor să vină cu pelerine de ploaie.

Accesul la Unforgettable Festival

Accesul la festival se face doar pe la Romexpo Poarta B, cu acces din Bd. Expoziției. Parcarea este limitată, fiind recomandată utilizarea mijloacelor de transport în comun.

Porțile festivalului se deschid zilnic la ora 16:00 și se închid la ora 24:00.

Pe lângă actul de identitate și biletul valid, participanții trebuie să poarte doar obiecte esențiale într-o geantă de dimensiuni mici.  Introducerea în incinta festivalului a substanțelor ilegale, armelor, materialelor inflamabile și obiectelor periculoase este strict interzisă.

Este interzisă introducerea în perimetrul festivalului a următoarelor obiecte: a) Substanțe interzise; b) Alcool; c) Mâncare sau băuturi externe; d) Spray-uri sau produse cosmetice inflamabile; e) Rucsacuri sau genți mai mari de 30 cm x 20 cm x 15 cm; f) Biberoane; g) Artificii sau orice fel de articole pirotehnice; h) Lasere; i) Animale; j) Obiecte care ar putea răni alți participanți; k) Bannere susținute de bețe sau structuri metalice/lemn; l) Cuțite, arme, obiecte contondente; m) Sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorante); n) Materiale inflamabile sau explozive; o) Umbrele (pelerinele de ploaie sunt recomandate).

Totodată, nu este permis accesul cu instrumente muzicale, materiale publicitare, conținut politic, drone sau sisteme audio.

Metoda de plată: Unforgettable Card

Toate plățile în cadrul festivalului se vor face exclusiv prin Unforgettable Card. Acesta poate fi obținut și încărcat la punctele de Credit Point din incintă, fie cu numerar, fie cu card bancar. Participanții își pot recupera soldul rămas pe card până la data de 15 septembrie 2024, direct de la punctele de Credit Point. Deținătorii de bilete de o zi pot solicita rambursarea doar în ziua evenimentului.

Citește în continuare

Trending