Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Lady Gaga, premiată cu Oscar pentru piesa "Shallow": "Dacă ai un vis, luptă pentru el"

Piesa "Shallow", compusă de Lady Gaga împreună cu Mark Ronson, Anthony Rossomando și Andrew Wyatt, a fost premiată cu Oscar în categoria "Cea mai bună piesă originală". În filmul "A Star is Born", artista interpretează această melodie alături de Bradley Cooper.

Publicat

pe

Lady Gaga la gala premiilor Oscar 2019
Lady Gaga la gala premiilor Oscar 2019

Lady Gaga a trăit duminică seară visul oricărui artist – cântăreața a primit premiul Oscar în categoria "Cea mai bună piesă originală", pentru piesa "Shallow", de pe coloana sonoră a filmului "A Star Is Born".

Artista a strălucit la propriu, de la rochia neagră, de inspirație Audrey Hepburn, care a furat toate privirile, până la duetul copleșitor cu Bradley Cooper și discursul emoționant, în care a amintit publicului cât de important este să nu renunți la visul tău.

"Îi mulțumesc atât de mult Academiei pentru această minunată onoare. Le mulțumesc tuturor oamenilor din această încăpere. Le mulțumesc lui Mark Ronson, Anthony Rossomando și Andrew Wyatt, co-scriitorii mei, surorii mele, sufletului meu pereche. Te iubesc! Familia mea e aici, vă iubesc, mamă, tată.

Bradley, nu există nicio altă persoană pe planetă alături de care aș fi putut cânta această piesă. Îți mulțumesc că ai crezut în noi.

"Am muncit mult, pentru mult timp. Și nu e despre a câștiga, ci despre a nu renunța"

Dacă sunteți acasă și stați pe canapele și vă uitați la această gală acum, tot ce vreau să vă spun este că a fost multă muncă grea în spate. Am muncit mult, pentru mult timp. Și nu e despre a câștiga, ci despre a nu renunța. Dacă ai un vis, luptă pentru el. Implică o anume disciplină pentru pasiune. Și nu e despre câte refuzuri primești, sau de câte ori ai căzut și ești dărâmat, ci despre momentele în care te-ai ridicat și ai fost curajos și ai continuat să muncești."

Lady Gaga a primit prima sa nominalizare la Oscar în 2016, pentru piesa "Til It Happens to You". "Shallow" i-a adus însă primul premiu al Academiei, precum și primul premiu Bafta.

VIDEO: Lady Gaga mulțumește pentru premiul Oscar

Piesa "Shallow" este interpretată în film alături de Bradley Cooper, videoclipul oficial cuprinzând secvențe emoționante din peliculă.

A Star Is Born”, filmul în care Lady Gaga joacă rolul principal, prezintă clasica poveste a unei artiste aflate la început de carieră, a cărei evoluție, pe plan profesional dar și personal, este influențată de un muzician cu experiență. Bradley Cooper joacă rolul partenerului lui Gaga, un rocker veteran pe nume Jackson Maine. Acesta nu este doar actor în film, ci și regizor și scenarist.

"A Star Is Born" a primit în total 8 nominalizări la Oscar, inclusiv în cele mai râvnite categorii "Cel mai bun film", "Cea mai bună actriţă în rol principal", "Cel mai bun actor în rol principal".

Câștigătorii premiilor Oscar 2019:

  • Cel mai bun film: "Green Book"
  • Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron ("Roma")
  • Cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek ("Bohemian Rhapsody")
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Olivia Colman ("The Favourite")
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali ("Green Book")
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King ("If Beale Street Could Talk")
  • Cel mai bun film străin: "Roma"
  • Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Spider-Man: Into The Spider-Verse"
  • Cea mai bună scenografie: "Black Panther"
  • Cel mai bun scenariu adaptat: "BlacKkKlansman"
  • Cel mai bun scenariu original: "Green Book"
  • Cea mai bună imagine: "Roma"
  • Cel mai bun montaj: "Bohemian Rhapsody"
  • Cea mai bună coloană sonoră: "Black Panther"
  • Cel mai bun cântec original: "Shallow" (din filmul "A Star Is Born")
  • Cel mai bun montaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
  • Cel mai bun mixaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
  • Cele mai bune efecte vizuale: "First Man"
  • Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: "Vice"
  • Cele mai bune costume: "Black Panther"
  • Cel mai bun scurtmetraj animat: "Bao"
  • Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "Skin"
  • Cel mai bun lungmetraj documentar: "Free Solo"
  • Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Period. End of Sentence"

Muzică nouă

Lady Gaga revine cu piesa "Disease", se întoarce la sunetul clasic

Lady Gaga lucrează de ceva vreme la albumul al şaptelea din carieră, aşa numitul "LG7", iar prima "gustare" a sosit recent. Primul single este "Disease" şi marchează o revenire la sound-ul clasic Gaga. Se ascultă mai jos.

Publicat

pe

Coperta single Lady Gaga Disease
Coperta single Lady Gaga Disease │ FOTO: Lady Gaga

Atunci când am ascultat "Disease", primul gând a fost că aduce cu perioada "Artpop" de prin 2013. Atunci a devenit Lady Gaga foarte experimentală în zona muzicii electronice, înainte să experimenteze cu "romanţe" cu Tony Bennet şi un sound country şi rock'n'roll cum a fost pe materialul "Joanne”. Teama era că acest stil nu va mai reveni vreodată, după abordările cinematice companion pentru "A Star is Born" şi "Joker 2".

Fanii sunt liniştiţi, a revenit pop-ul din "Poker Face" şi "Bad Romance", deşi reiterez că e mai mult "Artpop" aici. Am avut parte de multe teasere pentru noul material Gaga, inclusiv un playlist pe Spotify şi câteva website-uri custom.

Artista a fost foarte activă în 2024, iar în august a colaborat cu Bruno Mars pe balada "Die With a Smile". A urcat pe locul 3 în topul Billboard Hot 100 şi a stat 8 săptămâni în topul Billboard Global 200. Apoi a lansat "Harlequin", un album companion pentru coloana sonoră a filmului "Joker: Folie a Deux", în care apare alături de Joaquin Phoenix.

În mod interesant "Harlequin" a debutat pe locul întâi în topul albumelor Jazz de pe Billboard. Totuşi ultimul album clasic solo semnat Lady Gaga a fost "Chromatica", care a venit în mai 2020 şi i-a adus un premiu Grammy pentru piesa "Rain On Me", colaborare cu Ariana Grande.

Lady Gaga a vorbit pentru prima dată despre noua muzică în timp ce își sărbătorea cea de-a 38-a aniversare, pe 28 martie 2024, spunând că "scrie unele dintre cele mai bune piese ale ei de când își poate aminti" și a postat o altă actualizare dintr-un studio de înregistrări în iulie 2024.

Noul album Lady Gaga se va lansa în februarie 2025 şi nu are un titlu încă.

Citește în continuare

Muzică și film

"Joker: Folie à Deux" sau căderea în dizgrație a lui Arthur Fleck

"Joker: Folie à Deux", filmul care continuă povestea lui Arthur Fleck începută în 2019, a dezamăgit atât fanii, cât și criticii. Deși pelicula a reușit să se plaseze pe prima poziție în box office, cifrele sunt dezastruase, relatează Variety. Nici Lady Gaga și nici Joaquin Phoenix nu par să fi răspuns așteptărilor publicului, problema pornind de la povestea regizorului Todd Phillips.

Publicat

pe

Trailer nou "Joker: Folie a Deux"
Trailer nou "Joker: Folie a Deux" │ FOTO: captură YouTube / Warner Bros. Pictures

Cel mai iubit personaj negativ din ultimii ani a fost, fără îndoială, Joker. Încasările peliculei din 2019 au fost fabuloase, ajungând să depășească suma record de un miliard de dolari la nivel global. Mai mult decât atât, filmul lui Todd Phillips a primit și binecuvântarea criticilor, rolul lui Arthur Fleck aducându-i lui Joaquin Phoenix primul său Oscar.

După un asemenea succes, povestea Joker-ului trebuia să continue. Nu mai ești regizor de Hollywood dacă nu accepți provocarea. Așa că Todd Phillips a venit cu partea a doua a poveștii - "Joker: Folie à Deux", în traducere "Joker: Delir în doi". Lady Gaga a fost aleasă pentru rolul iubitei Joker-ului, iar publicul a părut să răspundă pozitiv la această alegere. Potrivit declarațiilor lui Todd Phillips, ideea de musical a existat de dinainte de a o aduce pe Gaga, deci prezența artistei nu ar fi influențat scenariul.

"Joker: Folie à Deux", cifre mici la box office

Deși a debutat pe prima poziție în box office, "Joker: Folie à Deux" a încasat doar 37,8 milioane de dolari. THR relatează că așteptările pentru acest film ajungeau la 60 de milioane de dolari, suma scăzând constant pe măsură ce criticile cu privire la peliculă continuau să apară.

La nivel internațional, încasările au fost ceva mai bune, filmul cu Lady Gaga și Joaquin Phoenix  obținând încasări de 81 de milioane de dolari, potrivit datelor de la site-ul de specialitate boxofficemojo.

"Joker: Folie à Deux" - Cel mai mic calificativ de la CinemaScore

"Joker: Folie à Deux" a primit din partea CinemaScore calificativul "D", cea mai mică notă acordată până acum unui film inspirat din benzi desenate. CinemaScore este o companie americană de cercetări de piață care cere opinia spectatorilor cu privire la un film imediat după ce publicul a ieșit din cinema.

Pe IMDb, unde votul este deschis publicului larg, Joker-ul cu Gaga și Joaquin Phoenix are acum o notă medie de doar 5,3 / 10, din 54.000 de recenzii. Comparativ, filmul din 2019 are un rating de 8,4 / 10 din 1,5 milioane de recenzii.

De ce "Joker: Folie à Deux" a dezamăgit publicul

Potrivit Comic Book Resources, sunt mai multe motive pentru care "Joker: Folie à Deux" nu s-a ridicat la așteptări. Unul dintre ele este că filmul s-ar concentra prea mult pe povestea lui Arthur Fleck, și prea puțin pe Joker. Mulți dintre fani și-ar fi dorit să-l vadă mai mult pe antierou, să-i descopere intențiile și să afle ce plănuiește să facă mai departe. În schimb, Todd Phillips insistă mai mult pe idila dintre Arthur și personajul jucat de Gaga.

Un alt punct slab ar fi momentele de musical. Potrivit CBR, acestea nu ar adăuga prea multă substanță filmului. Spre deosebire de primul Joker, unde muzica a reușit să dea glas trăirilor lui Arthur, în sequel interpretările muzicale nu ar aduce suficientă profunzime poveștii.

Că va fi urât sau iubit, noul Joker sigur nu va trece neobservat. Vă lăsăm mai jos trailer-ul filmului și vă invităm să decideți singuri dacă merită sau nu acest val de critici.

VIDEO: "Joker: Folie À Deux" | Trailer Oficial

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Lady Gaga impresionează audiența de la Jimmy Kimmel - VIDEO "Happy Mistake"

Îmbrăcată într-o rochie croită pe tiparul Harlequin, Lady Gaga a interpretat la Jimmy Kimmel Live piesa "Happy Mistake", de pe noul ei album. Atât rochia, cât și melodia poartă amprenta Gaga, iar live-ul din cadrul emisiunii nu se dezminte nici el de la nebunia explozivă caracteristică artistei, dar și peronajului din filmul "Joker: Folie à Deux".

Publicat

pe

Lady Gaga cântând Happy Mistake la Jimmy Kimmel Live!
Lady Gaga cântând Happy Mistake la Jimmy Kimmel Live! │ FOTO: Captură YouTube / Lady Gaga

Lady Gaga a dat startul campaniei de promovare a noilor ei proiecte, pelicula "Joker: Folie à Deux" și albumul "Harlequin". Ajunsă în emisiunea Jimmy Kimmel Live!, artista s-a prezentat în fața publicului plină de entuziasm și îmbrăcată într-o rochie cu un design neconvențional, în acord cu personajul ei din film. Observându-i ținuta inedită, Jimmy a dorit să știe cine semnează design-ul acestei rochii. I-a oferit astfel artistei ocazia de a dezvălui publicului că ea este mintea creativă din spate și că obișnuiește să vină cu idei și pentru ținutele din alte apariții publice.

"Noi (oamenii din divertisment) venim cu idei idioate și apoi lucrăm cu o echipă de oameni foarte talentați care iau aceste idei foarte, foarte idioate și le transformă în realitate", a glumit Jimmy, în stilul caracteristic.

Gaga a zâmbit politicos și i-a povestit apoi lui Jimmy despre logodna sa cu Michael Polansky, directorul executiv al Parker Foundation, companie care supraveghează interesele caritabile ale fondatorului Napster. Potrivit artistei, acesta a cerut-o de soție într-o expediție pe stânci.

"Te cațeri pe stânci?", s-a mirat Jimmy.

"Da, aș face orice pentru iubire", a răspuns Gaga vizibil fericită.

Focusul discuției s-a mutat apoi pe filmul "Joker: Folie à Deux". Jimmy Kimmel a fost curios să afle dacă modalitatea de interpretare din film este diferită de cea a artistei, indicând că poate, în pielea lui Harlequin, Gaga nu a cântat la maximul ei potențial.

"Personajul meu nu are pregătire canto. Am lucrat mult pe partea de clădire a vocii sale și în găsirea elementelor care păstrează autenticitatea personajului. Harlequin e una din acele femei care are în interior ceva pe cale să explodeze în orice moment, deci am vrut ca vocea ei să reflecte acest tip de personalitate."

Gaga i-a povestit lui Jimmy și cum l-a ajutat pe Joaquin Phoenix cu interpretarea sa muzicală din film.

"Mereu am încercat să-l încurajez în același fel în care și el m-a încurajat să fiu cât de autentică și spontană posibil. Am făcut același lucru și eu pentru el. Nu are cum să fie ceva greșit câtă vreme vine din partea personajului său, Arthur."

În cadrul emisiunii, Lady Gaga a avut și un captivant moment live. Artista a înterpretat piesa "Happy Mistake", care a fost inspirată de film, de personajul ei, Harlequin, dar și de viața și experiența ei ca om de scenă. Este o compoziție cu note personale, ce face trimitere la momentele mai întunecate, dar care duc, accidental, la clipe de fericire. Melodia este compusă de Lady Gaga și este o baladă ce pune în valoare vocea sensibilă și deopotrivă pătrunzătoare și explozivă a artistei.

Lady Gaga - "Happy Mistake" (Jimmy Kimmel Live!)

Albumul "Harlequin", pe care se regăsește piesa "Happy Mistake", nu încearcă să se încadreze într-un gen muzical. Gaga și-a dorit ca muzica de pe acest material să fie reprezentativă pentru personajul ei, cu care artista consideră că se identifică multe dintre femei.

"Am fost atât de inspirată de întregul proces încât am vrut să fac ceva cu muzica din film, dar să nu mă limitez la un gen anume. Am vrut ca albumul să fie greu de definit, așa cum este și personajul meu. Cred că femeile sunt foarte captivante, complexe și dificil de categorisit, iar așa este și Harlequin."

"Harlequin" a fost lansat pe 27 septembrie. Tracklistul complet este disponibil mai jos.

TRACKLIST "Harlequin":

  1. Good Morning
  2. Get Happy
  3. Oh, When The Saints
  4. World On A String
  5. My Friends Could See Me Now
  6. That's Entertainment
  7. Smile
  8. The Joker
  9. Folie à Deux
  10. Gonna Build A Mountain
  11. Close To You
  12. Happy Mistake
  13. That's Life
Citește în continuare

Trending