La “Premios Lo Nuestro” au fost invitați artiști de seamă din industria muzicală latino precum Thalia, Gabriel Soto, Ozuna, Juanes, Marc Anthony, Anitta, Prince Royce, Alejandro Sanz, Nicky Jam, Lele Pons, Ninel Conde, dar și Reik, Daddy Yankee, Yandel, J Balvin. Cu cei din urmă, Inna a avut colaborări de-a lungul anilor pentru “Dame Tu Amor”, “More than Friends”, “In Your Eyes” și “Cola Song”.
Inna a postat pe social media mai multe poze și filmări de la eveniment, spunând că trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei.
Artista se află în Miami, după ce a fost în Los Angeles la emisiuni, filmări și evenimente, dar și la sesiuni de compoziție pentru piese noi împreună cu David Ciente, dar și artiști și producători din State.
Inna a fost invitată la brunch-ul Roc Nation, casa de discuri care o reprezintă în Statele Unite, eveniment la care au participat Jay-Z, Beyonce, DJ Khaled, Usher, Miguel sau P Diddy.
De curând, Inna a lansat piesa “Sin Ti”, compusă de Inna și produsă de David Ciente, alături de care artista a lucrat pentru fiecare dintre piesele de pe album, dar și “Gimme Gimme”, “Ruleta”, “Nirvana”.
Anul trecut, Inna a lansat “RA” și “Iguana”, două piese cu un sound complet nou față de cel cu care erau obișnuiți fanii artistei, care vor fi incluse pe albumul “YO”.
Albumul “YO” va fi lansat anul acesta cu ROC Nation, labelul lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.
De curând, artista a cântat pentru prima dată în Australia, la Melbourne și în Sidney.