Legenda heavy metal trebuia să îşi înceapă turneul în Marea Britanie şi Irlanda pe 30 ianuarie, dar concertul din Dublin a fost anulat. Ozzy Osbourne ar suferi de gripă, cu care se luptă de zile bune. Turneul aflat în desfăşurare acum este "No More Tours 2", care a venit cu ideea că ar fi ultima incursiune europeană a rockerului.
Ozzy era programat să cânte cu Judas Priest în cadrul acestei serii de concerte. Deocamdată ştim că toate concertele vor fi reprogramate la o dată anunţată ulterior. E vorba deci despre o amânare, nu o anulare completă. Legendarul solist Black Sabbath a declarat următoarele despre situaţia nefericită:
Sunt complet devastat de faptul că trebuie să amân etapa europeană din turneul meu. Se pare că tot ce ating din octombrie până acum se transformă în rahat. Întâi infecţia cu stafilococ de la deget şi acum gripa şi bronşita. Vreau să îmi cer scuze tuturor fanilor care au fost atât de loiali pe parcursul anilor, trupei mele, echipei şi celor de la Judas Priest, pentru că v-am dezamăgit.
Totuşi promit că turneul cu Judas Priest va fi finalizat. Este reprogramat şi ar urma să repornească în septembrie. Încă o dată îmi cer scuze tuturor. Vă iubesc pe toţi, Ozzy.
În ciuda denumirii acestui turneu, "No More Tours 2", veteranul a confirmat că va mai avea concerte şi turnee pe viitor. Ozzy a glumit chiar, afirmând că ar trebui să se numească "Ozzy Osbourne Slowing Down Tour". Actualul turneu se întindea până în 2020, după care Ozzy plănuia o binemeritată pauză. Ozzy Osbourne şi-a aniversat ziua de naştere pe 3 decembrie 2018, împlinind 70 de ani.
Longevitatea sa scenică este apreciată, artistul înregistrând chiar cu Black Sabbath ultimul album de studio, "13" în 2013. A fost urmat de un turneu de adio, care a culminat cu o reprezentaţie legendara în Birmingham, oraşul de baştină al grupului.