An de an, dansatorii Lord of the Dance aduc în România magia luptei dintre bine și rău și a folclorului irlandez, transmisă prin dansul specific.
Analiștii ”fenomenului Flatley” sunt de părere că ”dacă ar exista un Premiu Nobel pentru dans, acesta ar trebui sa-i fie acordat lui și spectacolului său”. Cu milioane de fani în fiecare colț al lumii, Michael Flatley este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanțelor sale coregrafice extraordinare, precum și pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziție, la nivel internațional.
”Lord of the Dance: Dangerous Games” la București, în premieră pe o scenă în aer liber
”Lord of the Dance: Dangerous Games”, spectaculoasa punere în scenă a binecunoscutei capodopere, aduce în prim-plan lupta dintre forțele Binelui și ale Răului prin intermediul dansului și al tehnologiei de ultimă generație. Zeci de personaje fanstastice vor purta imaginația publicului într -o lume de basm, în care spiritele bune și spiritele rele se vor lupta, pentru a câștiga bătălia dusă în războiul pentru libertate.
Spectacolul include tehnologie de ultimă oră, un ecran plat gigantic Radiant, care acoperă lățimea scenei, lumini și efecte speciale, proiecții 3D, roboți dansatori, acrobații de talie mondială și muzică live antrenantă, întregite de o coregrafie extrem de precisă care vor impresiona chiar și cele mai exigente așteptări ale spectatorilor.
După numeroase reprezentații sold-out susținute pe marile scene din SUA, Canada, Irlanda, Germania, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă sau Mexic, fascinanta poveste va ajunge în 2019 și la București, în premieră pe o scenă în aer liber.
Bilete la ”Lord of the Dance: Dangerous Games” la București, 2019:
Deși ne mai despart câteva luni de momentul spectacolului, organizatorii informează că dansatorii irlandezi Lord of the Dance sunt foarte bine primiți de publicul din țara noastră. Astfel, până la acest moment, peste 50% din totalul biletelor puse în vânzare au fost deja epuizate, cererea constantă fiind în special pentru biletele disponibile la prețurile de 350 lei și 100 lei.
Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc:
- Cat. 1 - 350 lei,
- Cat.2 – 300 lei,
- Cat.3 – 250 lei,
- Cat.4 – 200 lei,
- Cat.5 – 150 lei
- Cat.6 – 100 lei.