Slayer se numără printre titanii muzicii, nu doar ai metalului. Este formația care a influențat sute de alte trupe, cristalizând thrash metalul și punându-și vizibil amprenta asupra genurilor extreme ale metalului.
Formații precum Gojira, Slipknot, Pantera, Kreator, Mayhem, Darkthrone, Behemonth sau System of a Down nu ar fi sunat la fel fără Slayer, Kisser de la Sepultura declarând că fără Slayer, formația din Brazilia nu ar fi existat.
Cu un singur album, intitulat ”Reign in Blood”, Slayer a dat naștere indirect mai multor subgenuri metal. Controversele nu au întârziat să apară, mai ales când tematica predilectă a versurilor făcea trimitere la criminali în serie, la holocaust, la crimele naziștilor sau la diavol și infern. Acuzați că ar fi simpatizanți ai ideologiei naziste sau că ar practica satanismul, Slayer a creat controverse din Statele Unite până în India.
Slayer, de la formație de cover-uri la trupă etalon, premiată la Grammy
Totul a început în 1981, când un grup de adolescenti, Kerry King, Jeff Hanneman, Tom Araya și Dave Lombardo au pus bazele Slayer. King si Hanneman aveau 17 ani, Araya era cel mai ”bătrân”, având 20 de ani, iar Lombardo avea doar 16 ani. Faptul că Lombardo era încă la liceu, i-a făcut să înregistreze primul album, ”Show No Mercy”, noaptea, pentru că în timpul zilei toboșarul mergea la liceu. Cu toate că au început în primă fază ca o formație care făcea cover-uri după piese Iron Maiden sau Judas Priest, singurul cover pe care îl găsim în cele 12 albume semnate Slayer este ”Dissident Agressor”, o piesă Judas Priest.
După 37 de ani în care au făcut una dintre cele mai brutale, șocanate și agresive forme de muzică, numărându-se între cele patru formații care au definit un întreg gen de muzică, Slayer a strâns în discografie 12 albume de studio, multiple înregistrari live, compilații, clipuri live și două box set-uri. Trupa a susținut aproape 3000 de concerte în toate colțurile lumii, având în palmares cinci nominalizări la premiile Grammy, din care două câștigate, Discuri de Aur și propria expoziție la The Smithsonian.
Slayer susține ultimul turneu mondial pentru a le mulțumi fanilor care au fost alături de ei aproape patru decenii. Acest turneu va avea oprire la București pe 10 iulie 2019, trupa urmând să concerteze în cadrul Metalhead Meeting.
Bilete concert Slayer la București - Metalhead Meeting 2019:
Biletele se pun în vânzare pe 14 decembrie, la ora 10:00, la următoarele prețuri:
- South of Heaven (pe teren, fără loc, în fața scenei) - 280 lei în earlybird / 300 în presale / 330 la intrare + taxe 10 lei
- Premium (cu loc) - 240 lei în earlybird / 260 lei în presale / 280 la intrare + taxe 10 lei
- Acces General (cu loc) - 190 lei în earlybird / 210 lei în presale / 230 lei la intrare + taxe 10 lei
Informații bilete și acces:
Perioada earlybird este limitată la primele 1.000 de bilete.
Pentru biletele "cu loc", accesul se face doar prin parc, prin lateralele arenei.
Pentru biletele de pe Teren, accesul se face pe la poțtile de jos din parc ale Arenelor Romane.
Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.
La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.
Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit doar în zona Teren, dar însoțiți de un adult care are bilet.