Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Anunțat ca prezentator al Premiilor Oscar 2019, Kevin Hart a renunțat forțat

La câteva zile după ce s-a anunțat că actorul Kevin Hart va găzdui premiile Oscar, acesta a trebuit să renunțe. Mai multe detalii puteți afla din articol.

Publicat

pe

Kevin Hart
Kevin Hart

Comediantul Kevin Hart a făcut câteva comentarii homofobe în urmă cu 10 ani, așa că mai mulți membri din comunitatea LGBTQ și-au arătat nemulțumirea pe rețelele de socializare. Aceștia au cerut schimbarea lui Kevin Hart cu altă vedetă care să prezinte prestigiosul eveniment.

Kevin Hart a declarat că și-a dorit dintotdeauna să prezinte aceste premii, însă a decis să se retragă pentru că nu își dorește să atragă atenția într-un mod negativ în seara care celebrează atât de mulți artiști talentați.

"Îmi cer iertare comunității LGBTQ pentru cuvintele mele insensibile din trecut."

În 2010, într-unul dintre spectacolele lui de comedie, Kevin Hart a spus că una dintre cele mai mari frici este ca fiul să devină homesexual.

Actorul a publicat și o postare pe Instragram în care a spus că oamenii nu ar mai trebui să caute motive de supărare, că are 40 de ani și "este îndrăgostit de omul care devine în fiecare zi".

Se pare că Academia Americană i-a dat un ultimatum, să își ceară scuze public, sau vor căuta pe altcineva. Kevin Hart a decis să treacă peste partea cu scuzele, motivând că a explicat, în nenumărate rânduri, că este un om diferit față de cel din trecut.

Printre vedetele care au găzduit premiile Oscar în trecut se numără Ellen DeGeneres sau Anne Hathaway împreună cu James Franco.

Gala cu numărul 91 a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie 2019, la Los Angeles, iar nominalizările vor fi anunțate pe 22 ianuarie.

Comentează

Trending