Cea de-a doua ediție Red Bull Music SoundClash promite o seară memorabilă: două scene, doi monștri sacri, două armate de fani față în față, o singură miză: aplauzele publicului. Adrian Despot revine la ediția 2018 în rolul de MC, iar Dj Undoo își pregătește mixurile pentru show.
În colțul din stânga se încălzește Grasu XXL, unul dintre veteranii mișcării hip-hop din România, un amator declarat de lucruri "turbofine". În colțul din dreapta, pentru divizia pop, se pregătește Loredana, o doamnă "singură-n noapte" cu o carieră muzicală fulminantă și pe alocuri "zig-zagga".
Cu toate că ambii artiști fac apel la mindsetul de campion pentru a câștiga inimile publicului (se bazează nu doar pe proprii fani, ci și pe ai adversarului, pe care trebuie să-i impresioneze până la aplauze prelungite), cei doi intră în luptă cu modul ZEN activat. Loredana intenționează să se ridice netulburată deasupra provocărilor.
"Îi aștept pe toți fanii mei săptămâna viitoare! Cu mic, cu mare, să vină să facă cât mai multă gălăgie, să-și arate dragostea și să fie aproape de mine pentru că și eu sunt aproape de ei și o să le ofer ceva extraordinar, așa cum i-am obișnuit! Nu vor fi dezamăgiți! Tot înainte!", transmite Loredana.
Nici Grasu XXL nu se lasă mai prejos:
"Îmi voi activa Chi-ul și voi fi cel mai Zen din sală, relax total, clash-ul e ca și câștigat! Mesajul pentru ai mei este unul foarte simplu: veniți cu portavoci la voi pentru că va trebui să strigăm foarte tare!!! Pentru fanii Loredanei nu am un mesaj neapărat, ei știu deja cine o sa câștige!"
Excentrică, inconfundabilă, Loredana e diva rebelă și versatilă prin definiție. De la muzică la look, niciun registru nu e intangibil pentru ea. Pop, dance, soul, jazzrock, punk, funk, fusion, folclor, influențe lăutărești: Loredana a deschis toate ușile și-a bătut toate cărările de-a lungul carierei, reinventându-se cu o putere de neegalat și rămânând autentică în tot acest timp, pe primul loc în topurile radiourilor și în inimile fanilor.
De 20 de ani, Grasu XXL face istorie în hip-hop. Agresiv, ironic, furios, hip hop-ul lui te face să-l iubești sau să-l detești, fără cale de mijloc. Are zeci de piese difuzate în heavy-rotation, milioane de ascultări online, și-și revendică supremația în underground, adunând în jurul Okapi Sound, brigada sa muzicală, o comunitate numeroasă și loială. Ultimul său album, „În Labirint”, este primul material lansat în formula Grasu XXL și Guess Who și este disponibil pe toate platformele de streaming și download, urmând să fie lansat pe CD.
Noțiunea de Soundclash a apărut în anii ‘50 în Jamaica, în rândul artiștilor reggae care aveau nevoie de provocări noi și care se întreceau în versuri și ritmuri felurite pentru a capta atenția publicului. Prima ediție a Red Bull Music SoundClash a avut loc în 2006 în Olanda, iar de atunci a făcut înconjurul lumii pe cinci continente, în peste 50 de dueluri.
Red Bull Music Soundclash oferă spațiul de joacă de care artiştii au nevoie pentru o confruntare creativă fără precedent: 2 scene, 4 runde provocatoare şi un public care decide învingătorul.
În ce constă Red Bull Music SoundClash?
- The Warm-Up - Fiecare artist cântă 3 piese din repertoriul propriu.
- Runda 2: "The Take Over" - Loredana începe o piesă, Grasu XXL o preia din mers şi o continuă în stilul lor, apoi începe Grasu XXL şi preia Loredana... timp de 4 piese.
- Runda 3: "The Clash" - Artiștii interpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite.
- Runda 4: "The Wild Card" - Fiecare artist aduce pe scenă un invitat special surpriză.