Documentarul va rula în cinematografe doar o singură noapte, pe 14 noiembrie, iar ulterior va fi disponibil pe Amazon Prime Video începând cu 16 noiembrie. Va cuprinde imagini și înregistrări de la începuturile trupei și până în prezent. Regizorul Mat Whitecross, care a semnat producții precum "Supersonic", este și un prieten foarte apropiat al trupei.
Mat Whitecross a declarat publicației NME:
"I-am întâlnit pe băieți în primele ore de când au ajuns la Londra la facultate. Momentul acela în care părinții îți duc valizele și te ajută să te instalezi. Stăteam cu toții în aceeași clădire, deci ne-am cunoscut în scurt timp. Nu știu dacă poți fi convins în totalitate că vei fi prieten cu cineva toată viața, însă cred că putem spune cu toții că am avut chimie din prima."
Regizorul documentarului a declarat despre Chris Martin că a fost întotdeauna o persoană extraordinară, talentată, dar modestă și că indiferent de succesul avut a rămas același om.
"Venea întotdeauna cu o mie de gânduri în cap și te întreba care mai e viața ta. La început nu mi-am dat seama cum să reacționez sau dacă era doar o mască, însă ulterior mi-am dat seama că el chiar este așa drăguț și cald."
Mat Whitecross a fost printre primii oameni care au auzit muzica Coldpay și adesea se adunau în subsolul lui Chris Martin unde scriau versuri sau cântau la chitară. Acesta a mai declarat că la doar câteva luni de la formarea trupei și-a dat seama că aveau ceva special și că era doar o chestiune de timp până când vor fi cunoscuți la nivel internațional.
Solistul trupei Coldplay a spus că este hotărât să nu se uite la documentarul "A Head Full Of Dreams". Acesta a declarat de multe ori că nu poate urmări înregistrările live cu el fiindcă îl fac să se simtă mult prea conștient de sine.
Documentarul va arăta realitatea conexiunii dintre membrii trupei, cu perioade bune, conflicte, certuri și împăcări din cei 20 de ani de carieră. În final, ceea ce i-a ținut împreună a fost prietenia și dragostea pentru muzică.