Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cine ajunge în live-urile de la Vocea României 2018 după ultimul episod de knockout

Ultima seară de knockout de la Vocea României 2018 a avut loc pe 24 noiembrie. Află cum a decurs ediția și cine sunt concurenții care merg mai departe.

Publicat

pe

Antrenorii de la Vocea României 2018
Antrenorii de la Vocea României 2018 │ FOTO: ProTV

Și în cea de-a doua seară a knockout-urilor, concurenții s-au pregătit intens alături de antrenori și de invitații acestora. Au urcat pe scenă pentru a demonstra că au evoluat în competiție și că merită să meargă mai departe în live-uri.

Runda de knockout la Vocea României beneficiază de două ediții: vineri, 23 noiembrie, și sâmbătă, 24 noiembrie.

Fiecare antrenor intră în această rundă cu câte opt concurenţi, care vor forma două knockout-uri. Trei concurenţi dintr-o echipă vor cânta, pe rând, câte o piesă. La finalul celor trei reprezentaţii, antrenorul va face prima eliminare. Cei doi rămaşi din echipă vor aştepta să cânte şi cel de-al patrulea coleg al lor, iar la finalul momentului vor reveni pe scenă alături de el.

Dintre aceştia trei, antrenorul va alege cei doi concurenţi care vor merge în live-uri. Astfel, Tudor, Irina, Andra şi Smiley vor intra în etapa live-urilor de la Vocea României cu câte patru reprezentanţi în echipă.

A doua seară a knockout-urilor de la Vocea României 2018

Knockout-urile echipei Irina Rimes

Alexa Dragu, Mara Căptaru, Eva Timuș și Antinia Simion au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în cea de-a doua seară a knockout-urilor. Irina l-a avut alături pe Mihai Mărgineanu pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Alexa Dragu a adus energie pe scenă cu interpretarea energică a piesei "Sax".

"Mi-a plăcut foarte mult momentul. Felicitări pentru alegerea piesei!, a spus Tudor Chirilă.

Și Smiley a apreciat alegerea melodiei:

"Îți stă bine să cânți genul ăsta de piese".


O variantă mai emoționantă a piesei "Praf de Stele" a fost adusă publicului de Mara Căptaru. Emoțiile transmise de concurentă au fost apreciate de antrenori.

"E un concurent care transmite foarte mult", a spus Chirilă, cel care a fost antrenorul inițial al Marei.

Smiley încă regretă că nu a avut ocazia să lucreze cu Mara. Și el a vorbit despre faptul că Mara a simțit piesa și a transmis acest lucru audienței.

Eva Timuș a cântat piesa "Running up that hill".

"Arăți ca o păpușă. Ești foarte frumoasă și ai o voce foarte bună!", i-a transmis Smiley.

Andra nu a simțit mesajul transmis de piesă:

"Cred că pe cântat ești foarte focusată și nu transmiți foarte bine".

Prima eliminare făcută de Irina a fost Mara Căptaru.

Antinia Simion a urcat pe scenă interpretând "California Dreamin'". Momentul a fost pe gustul antrenorilor.

"Ai început extrem de promițător. Ai dus-o în altă direcție, dar nu m-a deranjat", a spus Tudor.

"Cred că este cel mai echilibrat moment din echipa Irinei. Felicitări!, a continuat Smiley.

Irina Rimes a ales să meargă mai departe cu Alexa Dragu și Eva Timuș.

Knockout-urile echipei Tudor Chirilă

Dana Olteanu, Alma Boiangiu, Romanița Fricosu și Daria Tănasă au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în cea de-a doua seară a knockout-urilor. Tudor l-a avut alături pe Dan Byron pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Dana Olteanu a interpretat piesa "Bad Romance". Concurenta i-a cucerit pe antrenori.

"Sunt impresionată! Mi-a plăcut tot!", a spus Irina.

Smiley a fost în asentiment cu Irina:

"Mi-a plăcut foarte mult momentul. Ai reușit să ni-l vinzi".

Alma Boiangiu și-a confirmat locul în competiție cu încă un moment lăudat de antrenori. Concurenta a cântat "Walk".

"Foarte bun momentul tău! Ai o voce foarte bună! Bravo!", i-a spus Smiley.

Romanița Fricosu a cântat de fiecare dată cu multă pasiune. Nici la knockout-uri nu s-a dezis și a interpretat piesa Deliei, "Da, mamă".

"Bravo, îmi place ideea. Ți se potrivește piesa", a avut de spus Andra.

Smiley a apreciat capacitatea Romaniței de a transmite mesajul piesei:

"Te-am crezut. Asta e cel mai important".


Prima eliminare făcută de Tudor a fost Dana Olteanu.

Daria Tănasă a creat un moment funk cu piesa lui Jamiroquai, "Virtual Insanity".

"Interesantă alegerea piesei. Mi-a plăcut tot! Mișto!", a comentat Irina Rimes.

Smiley a fost de părere că momentului i-a lipsit "un pic de groove".


Tudor Chirilă a mers mai departe cu Alma Boiangiu și Romanița Fricosu.

Knockout-urile echipei Andra

Mădălina Celine Coca, Silviu Murariu, Izabela Barbu și Nicoleta Oancea au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în cea de-a doua seară a knockout-urilor. Andra l-a avut alături pe Marius Moga pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Mădălina Celine Coca a interpretat piesa "Symphony".

"Ai demonstrat că ești o voce extrem de puternică. Performanța ta e foarte bună", a zis Tudor.

"Îmi place siguranța ta. Locul tău e la Vocea României", a adăugat Smiley.

Silviu Murariu a avut energie pe scena de la Vocea României cu piesa "Master Blaster".

"A fost un moment de bucurie!", a spus încântată Irina Rimes.

Izabela Barbu a interpretat cu pasiune piesa lui Edith Piaf, "La vie en rose".

"Momentul tău e cel mai bun din echipa Andrei. Felicitări!", a spus Chirilă.

Smiley a continuat seria aprecierilor:

"Doamne, Izabela, m-ai dat peste cap! Ești muzică, ești trăire și în momentul ăsta mi-aș dori așa de mult să te vadă Florin Călinescu".

Prima eliminare făcută de Andra a fost Izabela Barbu.

Nicoleta Oancea a cântat melodia "My Heart Is Refusing Me".

"A fost o interpretare profesionistă, dar nu ai mișcat nimic în mine", a fost de părere Chirilă.

Andra a mers mai departe cu Mădălina Celine Coca și Silviu Murariu.

Knockout-urile echipei Smiley

Andrei Voicu, Letiția Roman, Geanina Militaru și Sorina Bică au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în cea de-a doua seară a knockout-urilor. Smiley l-a avut alături pe Damian Drăghici pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Andrei Voicu i-a surprins pe antrenori cu interpretarea personală a piesei "Toxic".

"Îmi place mult interpretarea masculina a piesei", a spus Irina Rimes.


Letiția Roman a cântat cu emoție melodia "A Song For You".

"M-am făcut tot piele de găină!, a spus Smiley.

"Ăsta e genul meu preferat: voce și pian", a continuat Andra.

Geanina Militaru a interpretat piesa "Inimă, nu fi de piatră".

"Mi s-a părut atât de naturală interpretarea ta, așezată pe fiecare notă", a zis Andra.

Tudor Chirilă a lăudat momentul concurentei:

Prima eliminare făcută de Smiley a fost Andrei Voicu.

Sorina Bică a cântat piesa "Reckoning Song".

"Faină răgușeala asta pe care o folosești în cântat", a spus Andra.

Smiley a mers mai departe cu Letiția Roman și Sorina Bică.

Concurenții care merg în etapa live-urilor de la Vocea României 2018:

  • Echipa Irina: Alina Statie, Dora Gaitanovici, Alexan Dragu, Eva Timuș
  • Echipa Tudor: Mihai Meiroș, Lavinia Rusu, Alma Boiangiu, Romanița Fricosu
  • Echipa Andra: Renate Grad, Sara Chiavegato, Mădălina Celine Coca, Silviu Murariu
  • Echipa Smiley: Bogdan Ioan, Vitalie Maciunschi, Letiția Roman, Sorina Bică
Comentează

Muzică nouă

Andrei Ursu lansează o piesă în colaborare cu Andra - TEASER

Andra și Andrei Ursu și-au unit vocile speciale într-o colaborare muzicală de neratat. Piesa se numește "De-ai Fi În Locul Meu" și va fi disponibilă în câteva zile. Până atunci, însă, te invităm să asculți un teaser.

Publicat

pe

Andra / Andrei Ursu
Andra / Andrei Ursu │ FOTO: captură YouTube

Andra și Andrei Ursu sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai industriei muzicale din România. Vocile lor calde și timbrele speciale le-au adus nenumărați ascultători de-a lungul timpului, iar lansările muzicale, solo sau în colaborare, s-au bucurat de aprecieri și milioane de vizualizări. Acum, cei doi își unesc forțele creative și scot la lumină "De-ai Fi În Locul Meu".

Din teaserul lansat pe social-media, noua colaborare Andra și Andrei Ursu pare a fi piesă sensibilă de dragoste. "De-ai fi în locul meu / Cum te-ai vedea? / Tu te-ai vedea cum te văd eu? / Te-ai umple de iubire dacă ai vedea / Cum te văd eu", sună refrenul melodiei.

"Cu nemărginită fericire vă anunț numele partenerei de pe piesa <<De-ai Fi In Locul Meu>>: nimeni alta decât Andra! Sunt foarte onorat că vocile ni s-au întâlnit pentru acest proiect și sper să ajungă la inimile voastre cum a ajuns și la a mea", a transmis Andrei Ursu.

Piesa "De-ai Fi În Locul Meu" va fi lansată oficial pe 23 ianuarie împreună cu un videoclip.

TEASER VIDEO: Andrei Ursu x Andra - De-ai Fi În Locul Meu

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea la Eurovision cu piesa "Llamame".

În 2022, a lansat și primul său EP, "Mandala", ce conține cinci piese, printre care și "Llamame". În 2023, artistul a prezentat primul album, "Fiesta'23 ", o combinație de sunete latino clasice și noi. La începutul acestui an, Andrei a prezentat publicului "Cântece de inimă", un EP ce a reprezentat un moment de cotitură în parcursul său muzical, simbolizând nu doar un nou început, ci și o dezvoltare semnificativă în exprimarea sa artistică. Recent, artistul le-a prezentat fanilor EP-ul "Vanilla Boy", un mix de vibrații suave și emoții delicate.

Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.

Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Trending