"Bad Liar" este piesa care invocă și disecă noțiunea de onestitate, integrând-o în contextul unei relații de dragoste, aflate în declin. Noua melodie Imagine Dragons redă întocmai povestea tulburătoare a solistului Dan Reynolds și a fostei sale soții, Aja Volkman, alături de care a scris acest material, cu puțin timp înainte de a se despărți.
Noul single "Bad Liar" se regăsește pe albumul "Origins", ce urmează direcția generală a predecesorului său, "Evolve", continuând seria de expediții sonice, caracteristice trupei Imagine Dragons. Albumul marchează un amestec complex, dar omogen, de rock, hip hop, pop și folk, căruia i se alătură texturi aparte, ce definesc perfect elementul inconfundabil al trupei – versurile de o luciditate dureroasă, care sunt menite a trezi la realitate și a inspira ascultătorul.
"Origins" va fi lansat pe 9 noiembrie, albumul incluzând single-urile recente ”Natural” și ”Zero”.
Tracklist "Origins" - Imagine Dragons:
- Natural
- Boomerang
- Machine
- Cool Out
- Bad Liar
- West Coast
- Zero (From the Original Motion Picture "Ralph Breaks The Internet")
- Bullet In A Gun
- Digital
- Only
- Stuck
- Love
- Birds
- Burn Out
- Real Life
AUDIO: Imagine Dragons - "Bad Liar"
Anul trecut, Imagine Dragons a lansat albumul ”Evolve”. Discul s-a plasat pe prima poziție în topul US Top Rock Albums(Billboard) și pe poziția a doua în topul general Billboard 200. De pe acest album au fost promovate single-urile ”Thunder” și ”Believer”.
Solistul Imagine Dragons a fost distins în 2014 cu premiul Hal David Starlight în cadrul galei Songwriters Hall of Fame de la New York. Distincția este acordată tinerilor muzicieni care au compus muzică ce a influențat vizibil industria muzicală. În lista artiștilor care au primit acest premiu în anii anteriori se află și Rob Thomas, Alicia Keys, John Mayer, John Legend, John Rzeznik, Jason Mraz, Taylor Swift, Drake, Ne-Yo.