Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Andrea Bocelli cucereşte topurile Billboard cu albumul "Si"

Andrea Bocelli a ajuns la un nou prag în cariera sa, încă o recunoaştere a vocii sale unice. Artistul a reintrat în Billboard Artist 100, de această dată ocupând locul întâi în acest top. E vorba despre topul pe săptămâna încheiată pe 10 noiembrie, care aduce o serie de premiere.

Publicat

pe

Andrea Bocelli în concert la București (22 iunie 2017) │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Andrea Bocelli devine astfel primul artist clasic care ajunge pe locul întâi în acest top. Este de asemenea pentru prima oară pe locul întâi într-un top muzical american. Are şi primul album pe locul întâi în Billboard 200, "Si". Recunoaşterea acestui LP s-a făcut odată cu atingerea pragului de 126.000 de unităţi vândute, conform Nielsen Music. Noul disc include colaborări cu Josh Groban, Dua Lipa şi Ed Sheeran.

"Si" a debutat pe locul întâi şi în topul Classical Albums. A trecut mai bine de un deceniu de când un album de muzică clasică a fost pe locul întâi în topul Billboard 200, de la "Noel" al lui Groban. Topul Artist 100, dominat de Andrea Bocelli acum a fost lansat în anul 2014. Acesta măsoară activitatea unui artist prin metrici de consum muzical. E vorba despre vânzări de albume şi single-uri, difuzări la radio, streaming, interacţiune cu fanii în social media.

Ca să vă faceţi o idee despre marea realizare a muzicianului italian, pe locul 2 în acelaşi top se află Lady Gaga, iar pe 3 este Drake. Post Malone e pe 4, iar Cardi B pe 5. Cât despre topul Billboard 200, Andrea Boceli ajunge la 26 de albume intrate în topuri de gen şi de această dată e chiar pe locul întâi. A mai cochetat cu locuri superioare, prin release-ul "Romanza", debutând pe locul 114 în 1997 şi ajungând la un loc maxim 35 în 1998.

Bocelli ajungea aproape de top în 2009, cu "My Christmas", plasat pe poziţia a doua timp de 5 săptămâni şi cu "Passione" (locul 2 în 2013). Un alt aspect pe care nu trebuie să îl neglijăm este că "Si" e un album eminamente italian, ceea ce face cu atât mai impresionantă urcarea sa în topuri americane/ vestice. Este al treilea album de muzică ce nu e în limba engleză şi urcă pe locul întâi în 2018, după 2 LP-uri coreene K Pop de success.

"Si" are şi o ediţie spaniolă, cu 7 piese în această limbă. Pe locul 2 în topul Billboard 200 se află albumul coloanei sonore "A Star Is Born", cu aportul genial al lui Lady Gaga şi Bradley Cooper.

Concerte & turnee

Matteo Bocelli vine în România; Concertul are loc în iunie 2025

Matteo Bocelli, fiul tenorului Andrea Bocelli, vine în România pentru a petrece o noapte de vară cu publicul de la Sala Palatului. Evenimentul va avea loc pe 10 iunie 2025, făcând parte din turneul mondial Summer Nights.

Publicat

pe

Matteo Bocelli
Matteo Bocelli

Fiul celebrului tenor Andrea Bocelli, Matteo, s-a născut cu dragoste pentru muzică. Pentru el, muzica nu este doar o profesie, ci o adevărată pasiune, un mod de viață. Toate acestea sunt evidente pe albumul său de debut, "Matteo", lansat anul trecut. Discul urmează stilul tatălui său, dar cu influențe pop contemporane, fiind extrem de bine primit de către critici.

Matteo a crescut ascultând operă și muzică clasică, dar este influențat și de "vocile mari" precum Whitney Houston și Frank Sinatra. În adolescență, Matteo a început să-și extindă orizonturile muzicale și să manifeste un interes pentru muzica pop, admirându-l pe cântărețul și compozitorul britanic Ed Sheeran.

Debutul live al lui Matteo Bocelli a avut loc la vârsta de 18 ani la Colosseum din Roma, iar în 2018 a lansat împreună cu tatăl său "Fall on Me", un duet emoționant despre relația tată - fiu. Melodia a depășit pragul de 400 de milioane de ascultări în întreaga lume.

Ed Sheeran a compus o piesă pentru Matteo Bocelli

"Chasing Stars" este o baladă emoționantă care prezintă registrul înalt al artistului. Cântecul spune în mod emoționant povestea unui tată care își învață fiul să se descopere pe sine și "să fie cine este cu adevărat".

Cântecul este scris special pentru Matteo de către Ed Sheeran, despre care Bocelli spune:

"Am crescut amândoi în familii în care muzica era ținută la nivel de înaltă stimă. El a scris acest cântec, dar s-a dovedit că a fost scris special pentru mine. Sunt cu adevărat flatat."

Matteo Bocelli - "Chasing Stars"

Matteo își lansează compozițiile în diferite limbi - "Fall on Me", de exemplu, este înregistrat în engleză, italiană, franceză și rusă.

Cu primul său album solo, Matteo Bocelli vrea să spună "Sunt aici". Și face acest lucru într-un mod genial - îmbinând muzica pop contemporană cu cea clasică.

Tânăr, talentat și fermecător, Matteo Bocelli va ajunge și în inimile publicului român pe 10 iunie 2025, la Sala Palatului din București.

Bilete la concertul Matteo Bocelli de la Sala Palatului

Biletele au devenit disponibile pentru membrii fan clubului Matteo Bocelli pe 18 noiembrie, de la ora 10:00. Ele vor intra în vânzare generală pe 22 noiembrie, începând cu ora 10:00. Prețurile biletelor nu au fost încă dezvăluite.

Citește în continuare

Albume noi

Andrea Bocelli a lansat albumul aniversar "Duets", sărbătorind 30 de ani de carieră

Unul dintre cei mai apreciaţi tenori în viaţă, Andrea Bocelli a aniversat în 2024 30 de ani de carieră. Îi sărbătoreşte prin lansarea albumului aniversar "Duets", care a sosit pe 25 octombrie. Ce colaborări găsim pe acest LP aflaţi în articol.

Publicat

pe

Coperta Andrea Bocelli Duets
Coperta Andrea Bocelli Duets │ FOTO: Andrea Bocelli

"Duets" poate fi privit ca un "Best of", acoperind cele 3 decenii de carieră ale artistului. Andrea Bocelli s-a axat pe marile sale colaborări şi ne oferă 32 de track-uri pe LP-ul lansat prin Decca Records. Include piese alături de Ed Sheeran, Céline Dion, Sarah Brightman, Dua Lipa, Jennifer Lopez, Giorgia şi Luciano Pavarotti. În plus sunt şi duete complet noi, înregistrate special pentru noul album alături de Gwen Stefani, Karol G, Elisa, Matteo Bocelli şi Hans Zimmer. Plus Shania Twain şi Chris Stapleton.

Single-ul care a dat tonul lansării a fost colaborarea cu Shania Twain "Da Stanotte în Poi (From This Moment On)". Este o reinterpretare a hitului Shaniei "From This Moment On", cu versuri complet noi, produsă de către Rick Nowells. Pe "Duets" Andrea cântă în italiană, franceză, engleză şi spaniolă. A mărturisit într-un interviu că a încercat să cânte chiar în chineză, dar provocarea a fost prea mare.

Abordează şi o sumedenie de genuri, colaborând cu artişti latino, country, pop, rock. Pe viitor ar fi interesat să abordeze şi genul jazz. Pe 4 decembrie muzicianul porneşte un turneu în Statele Unite, cu o oprire în San Diego. Printre colaborările de vis ale muzicianului, care nu se vor mai materializa se numără una cu Maria Callas, Magda Oliveiro sau Renata Tebaldi. Din păcate aceste mari voci nu mai sunt în viaţă.

Cu aproape 90 de milioane de discuri vândute la nivel mondial și una dintre cele mai recognoscibile voci din industrie, Andrea Bocelli continuă să umple stadioane și să stabilească recorduri de audiență în transmisiunile live. Artistul italian a adus emoție și măiestrie pe scenele celor mai mari evenimente, de la Jocurile Olimpice și Cupa Mondială până la spectacolele Global Citizen. Cariera sa impresionantă a fost încununată cu un Glob de Aur, șapte premii Classical BRIT și șapte premii World Music, iar steaua sa strălucește pe faimosul Hollywood Walk of Fame.

Citește în continuare

Trending