Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Isabela Pamparău reconfirmă la X Factor talentul ce i-a adus titlul de "Sia de România" - VIDEO

La 4 ani de la câștigarea trofeului "Next Star" și a titlului de "Sia de România", Isabela Pamparău revine pe o scenă mare pentru a-și redemonstra talentul. La audițiile X Factor, tânăra artistă a cântat o piesă jazzy de la Michael Buble, iar interpretarea sa i-a adus 4 de ”Da”.

Publicat

pe

Isabela Pamparău la X Factor România 2018
Isabela Pamparău la X Factor România 2018 │ FOTO: Antena 1 a1.ro

În cea de-a noua ediție a audițiilor X Factor, Isabela Pamparău a ridicat publicul în picioare cu o interpretare în fortă a piesei "Feeling Good". În vârstă de 16 ani, Isabela cântă din copilărie, în urmă cu 4 ani câștigând trofeul ”Next Star”. Participarea la acest concurs i-a adus și titlul de "Sia de România", astfel fiind supranumită și după încheierea competiției.

Vocea ei nu a fost, însă, unanim apreciată, în online apărând și așa zișii ”hateri”, care i-au zdruncinat încrederea tinerei artiste prin comentarii negative. Pentru a-și redemonstra că talentul ei este real,  Isabela Pamparău a venit la X Factor, aici juriul aplaudând-o și încurajând-o să nu se mai lase afectată de critici nefondate.

”A fost de senzație, de music hall. Și dacă mai e cineva să comenteze, să te pupe undeva. Mie, unu', mi-a plăcut foarte tare. De la mine ai primul ”Da”!”, a declarat Ștefan Bănică.

La fel de încântată de vocea Isabelei, Delia a completat:

”Ești mi-nu-na-tă. Iar ăia care ți-au comentat sunt ori surzi, ori...cu probleme”, a declarat Delia.

Pozând în ”hater”, Carla's Dreams a glumit, spunându-i Isabelei că nu are nicio treabă cu muzica. I-a dat apoi un ”Da”, tot ”Da” primind și de la Horia Brenciu și Delia.

Isabela le-a mulțumit juraților pentru aprecieri, declarând:

”X Factor mi-a demonstrat că ar trebui să am mai multă încredere în mine, din punct de vedere muzical.”

VIDEO: Isabela Pamparău cântă "Feeling Good" la X Factor

Isabela a câștigat titlul de "Sia de România" cântând la “Next Star” piesa “Chandelier”. La cei 12 ani, cât avea atunci, Isabela a reușit să demonstreze că are o puterea vocală dezarmantă.

”Nu credeam că există vreo persoană, în afara originalului, care să poată cânta perfect piesa asta. Acum ştiu că există”, spunea Connect-R în urmă cu 4 ani.

VIDEO: Isabela Pamparău la ”Next Star”

În episoadele anterioare ale audițiilor X Factor s-au remarcat concurenți precum Bianca Moccia, Ciarnău MălinaFrancesca Tuzzolino, Ioana BulgaruDoinița IonițăAlex ȚalăRaluca RăducanuDaniela Matei și Cheche.

X Factor este o competiție televizată care își propune să găsească noi talente muzicale vocale. Emisiunea face parte din franciza internațională The X Factor, al cărei format a fost creat în 2004 de Simon Cowell. Audițiile locale sunt difuzate în fiecare marți seara, pe postul Antena 1.

Comentează

Trending