Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

The Cranberries va lansa un ultim album cu vocea înregistrată de Dolores O'Riordan înainte de moarte

Anul 2018 a început cu o tragedie pentru fanii The Cranberries şi fanii muzicii din toată lumea. Solista Dolores O'Riordan a încetat din viaţă, dar moştenirea sa continuă sub forma unui album lăsat neterminat. Formaţia a anunţat că va lansa totuşi acest LP postum cu track-urile vocale lăsate înregistrate de Dolores înainte de a ne părăsi.

Publicat

pe

Noel Hogan, chitaristul The Cranberries la Bucuresti
Noel Hogan, chitaristul The Cranberries la Bucuresti │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Chitaristul Noel Hogan a acordat un interviu celor de la The Guardian, în care a declarat că Dolores era în plină vervă creativă înainte de moarte. Artista trecea prin emoţii intense şi la nivel de versificaţie a ieşit un album puternic. Noel a amintit că Dolores prefera să convertească durerea şi tristeţea în melodii, nu fericirea.

Se pare că acesta va fi ultimul album The Cranberries, neexistând dorinţa de a mai continua fără Dolores. O'Riordan a fost solista trupei între 1990 şi 2003, când avea loc prima despărţire. Muzicienii s-au reunit totuşi în 2009, continuând să cânte şi să compună împreună până la începutul acestui an. Dolores a fost găsită fără viaţă în camera sa de hotel cu doar câteva ore înainte de înregistrarea programată cu trupa Bad Wolves.

Era vorba despre un cover al piesei "Zombie", care a fost până la urmă finalizat de Bad Wolves ca un tribut pentru artistă. Formaţia a donat 250.000 de dolari din veniturile obţinute după ce piesa a devenit best seller către familia solistei. La începutul acestei luni a fost publicat verdictul autorităţilor cu privire la cauza morţii lui Dolores: intoxicaţie cu alcool, care a dus la înecul accidental în cada din camera de hotel.

Revenind la viitorul album The Cranberries, acesta se va intitula "In The End" şi este programat să sosească în 2019. Mike Hogan, basist al trupei şi fratele chitaristului a explicat recent că înregistrarea a fost un proces inedit de această dată, pentru acest LP. Formaţia se reunea în studio ziua şi înregistra, iar Dolores venea noaptea şi avea propriul proces creativ. În multe nopţi muzicienii se intersectau şi solista sugera schimbări de instrumental.

Cei doi fraţi şi toboșarul Fergal Lawler sunt un grup bine sudat şi unit, iar ca manager îl au pe unul dintre cei 5 fraţi ai lui Dolores. Până la viitorul LP va debuta un box set "Everyone Else Is Doint It, So Why Can't We" pe 19 octombrie prin UMC.

Comentează

Trending