Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

7 concurenți aleși în episodul 2 din Vocea României 2018: Voci speciale și înțepături între jurați - VIDEO

A sosit şi episodul 2 din Vocea României 2018, de această dată cu o gamă bogată de voci care au întors scaunele juraţilor. În prima seară 3 concurenţi le-au trezit interesul celor 4 artişti, dar acum 7 voci au făcut senzaţie în a doua seară de audiţii pe nevăzute.

Publicat

pe

Concurenti alesi seara 2 Vocea Romaniei 2018
Concurenti alesi seara 2 Vocea Romaniei 2018 │ FOTO: ProTV

Showul muzical "Vocea României" a ajuns la sezonul al optulea şi judecând după menţiunile juraţilor, se caută voci de country, voci versatile, voci de Cher şi cu greutate. Seara a doua a fost una prolifică pentru toţi cei 4 juraţi, fiecare alegând cel puţin un concurent, unii chiar doi.

Maria Pop - "Mama Do" (Pixie Lott)

Seara a început cu Maria Pop, care a interpretat plină de energie piesa "Mama Do" de la Pixie Lott. A impresionat 2 juraţi, prin energia sa, iar Tudor Chirilă s-a întors primul, urmat de Irina Rimes. Tudor a remarcat la Maria că ea cântă de bucurie, o bucurie pe care uneori şi profesioniştii o pierd. Juraţii au fost şocaţi să afle că tânăra de 22 de ani e pentru prima oară pe scenă, iar pe chimista de profesie au copleşit-o lacrimile.

Irina a simţit "ceva special", iar în tachinarea dintre cei doi juraţi au apărut şi colegele de facultate ale Mariei cu sfaturi. Până la urmă, Tudor Chirilă a fost cel ales, după câteva şicane şi flirt cu Irina Rimes. Muzicianul o aude pe Maria cântând Edith Piaf pe viitor.

Sara Chiavegato - "Crazy In Love” (Beyonce)

Deşi are doar 19 ani şi este o tânără cu origini italiene, Sara Chiavegato a reuşit să o aducă pe Beyonce pe scena de la "Vocea României", cântând perfect "Crazy In Love". Cu o voce de Bronx şi cu tonalităţi incredibile, fata a declarat că a venit la emisiune pentru bunica sa, care e mare fană ProTV. Toţi cei 4 juraţi şi-au întors scaunele, dar Andra părea să aibă o afinitate deosebită, fredonând pe parcursul reprezentaţiei şi fiind mare fană Beyonce.

Tudor Chirilă a subliniat că a fost traumatizat că nu s-a întors anul trecut la o voce ambiguă de fată sau băiat şi a auzit şi în acest caz ceva inflexiuni băieţeşti, care i-au stârnit curiozitatea. Au fost iarăşi mici şicane între juraţi, dar s-au terminat comic, cu pupat de picioare ale Irinei şi Andrei din partea lui Tudor. În ciuda acestor giumbuşlucuri, Sara a ales-o pe Andra, care ar vedea-o cântând piese de Jennifer Hudson.

Antinia Simion - "Exs and Ohs" (Elle King)

În vârstă de doar 20 de ani, Antinia Simion vrea să pună un zâmbet pe feţele tuturor. De aceea a studiat stomatologia şi pentru "Vocea României" a ales o piesă grea, de la Elle King. Andra şi Irina Rimes i-au apreciat timbrul, iar Irina a simţit-o pe Antinia spre country mai mult, spre o interpretare de Miranda Lambert. Tudor a făcut un veritabil show, redefinind comic cvartetul de juraţi în "un releu, un alchimist şi 2 papagali".

Culmea e că deşi nu şi-au întors scaunele Smiley şi Tudor au făcut mai multe şicane decât fetele. Irina Rimes a fost până la urmă cea aleasă de Antinia, vizibil emoţionată de toată atenţia care i s-a acordat.

Claudia Popina - "Don't Be So Hard on Yourself" (Jules Glynne)

O voce foarte puternică şi o personalitate deosebită, Claudia Popina a adus o energie care ar umple săli de concerte. Juriul a părut timid, până ce Tudor şi-a întors scaunul. Tânăra de 28 de ani din Bucureşti a făcut tot publicul să cânte şi să aplaude odată cu ea, iar Andra a simţit la rândul său nevoia să îşi întoarcă scaunul.

Claudia nu e străină de muzică, ea cântând într-o trupă de coveruri. Tudor a spus că nu e nimic în neregulă cu asta şi a reamintit că şi Rolling Stones au pornit la drum la fel. Vocea concurentei a fost comparată cu a lui Cher, putându-se plimba foarte uşor între pop şi rock. În ciuda insistenţelor lui Tudor şi a viziunii sale, Andra a fost mai bătăioasă şi a fost aleasă, promiţând o direcţie spre Shakira, nu doar Cher.

Lina Sanden - "Wake Me Up (Avicii)

Lina Sanden a venit direct din Suedia pentru a interpreta piesa "Wake Me Up" a celebrului DJ Avicii, trecut în nefiinţă în această primăvară. Tremollo-ul său special i-a fermercat pe juraţi şi în ciuda ezitărilor Tudor s-a întors cu scaunul. O făcuse şi Smiley înaintea sa totuşi. Lina este un ghid turistic în vârstă de 33 de ani, care iubeşte România foarte mult, aşa mult încât are un pandativ cu forma hărţii ţării noastre.

Nu ştie o română perfectă, aşa că a conversat cu juriul mai degrabă în engleză şi pentru câteva secunde şi-a încurcat şi numele. Tremollo-ul său a fost iniţial pus la îndoială, dar ulterior apreciat. Smiley a reamintit tuturor că este la "Vocea" de 8 sezoane, iar Tudor a jucat cartea independenţei, a spiritului liber. Smiley a fost ales pentru că Lina e mare fană a artistului. Acesta o vede în zona country.

Romaniţa Fricosu - "Nu sunt perfectă" (Elena Cârstea)

Romaniţa Fricosu a făcut scaunele să se întoarcă foarte rapid prin vocea sa guturală şi antrenată, care a cântat perfect piesă "Nu Sunt Perfectă" a Elenei Cârstea. Cea mai curajoasă concurentă din a doua seară, Romaniţa a stat în Franţa o bună perioadă de timp, s-a confruntat cu rasismul străinilor şi a trecut peste asta. Cântă într-un restaurant cu specific românesc din Paris şi are visuri mari.

Tudor şi Smiley s-au întors primii, iar timbrul apropiat de Edith Piaf a revenit în discuţie. Concurenta a surprins reuşind să le închidă gura şi lui Tudor şi lui Smiley, cu replici bine plasate. L-a stârnit pe Tudor aşa mult încât a scos arsenalul de trucuri de actorie, muzicianul desenând o întreagă reprezentaţie despre juriu şi rolul fiecăruia, cu predicat, atribut şi subiect. Eforturile i-au fost răsplătite, căci Tudor a fost ales.

https://www.youtube.com/watch?v=-Oym-zWUsDk

Lăcrămioara Bradoschi - "Don't You Remember" (Adele)

Ultimul moment al serii a fost fix pe sufletul Irinei Rimes, care a stat în picioare pe scaun şi a avut lacrimi în ochi. Artista iubeşte sincer piesa "Don't You Remember" de la Adele şi a afirmat că i-a fost aproape în multe momente personale sau dificile. O baladă sensibilă, cântată de o fată într-o rochie verde, cu ochii închişi şi multă melancolie în glas. La refren toate inimile erau deja cucerite.

Irina s-a şi întors de altfel cu scaunul spre Lăcrămioara Bradoschi, ba mai mult de atât s-a dus şi s-a aşezat pe scenă lângă concurenta plină de emoţie. Ce a urmat a fost un alt moment magic marca "Vocea României". După un duet dintre Irina şi Lăcrămioara pe această piesă, li s-au alăturat şi Andra, Tudor şi Smiley pentru un show special.

https://www.youtube.com/watch?v=K7lS7blhytk

Ceilalţi concurenţi care nu au întors scaunele sunt următorii:

  • Horaţiu Boşca: trompetist care a cântat cu Deep Purple şi l-a evocat pe Sinatra
  • Gabriel Ciobota: cunoscut drept membru al trupei Maxim şi frângător de inimi de adolescente, el şi-a încercat norocul cu piesa "Let Her Go" de la Passenger
  • Matei Blaga: tânăr rocker şi rebel, cu blugi şi chitară a încercat să combine Chris Cornell şi Adam Levine pe "This Love", dar nu a întors scaunele

Echipele de la Vocea României 2018 arată astfel:

  • Smiley: Lina Sanden, Claudiu Fălămaș, Bogdan Ioan
  • Irina Rimes: Alex Dragu, Antinia Simion, Lăcrămioara Bradoschi
  • Tudor Chirilă: Maria Pop, Romaniţa Fricosu
  • Andra: Sara Chiavegato, Claudia Popina

Audiența celui de-al doilea episod Vocea României

Cea de-a doua ediție a sezonului 8 Vocea României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, potrivit postului de televiziune. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 8.1 puncte de rating și 27.9% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.6 puncte de rating și 12.4% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.2 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 21:59, aproape 1.9 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.

Comentează

Muzică nouă

Andrei Ursu lansează o piesă în colaborare cu Andra - TEASER

Andra și Andrei Ursu și-au unit vocile speciale într-o colaborare muzicală de neratat. Piesa se numește "De-ai Fi În Locul Meu" și va fi disponibilă în câteva zile. Până atunci, însă, te invităm să asculți un teaser.

Publicat

pe

Andra / Andrei Ursu
Andra / Andrei Ursu │ FOTO: captură YouTube

Andra și Andrei Ursu sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai industriei muzicale din România. Vocile lor calde și timbrele speciale le-au adus nenumărați ascultători de-a lungul timpului, iar lansările muzicale, solo sau în colaborare, s-au bucurat de aprecieri și milioane de vizualizări. Acum, cei doi își unesc forțele creative și scot la lumină "De-ai Fi În Locul Meu".

Din teaserul lansat pe social-media, noua colaborare Andra și Andrei Ursu pare a fi piesă sensibilă de dragoste. "De-ai fi în locul meu / Cum te-ai vedea? / Tu te-ai vedea cum te văd eu? / Te-ai umple de iubire dacă ai vedea / Cum te văd eu", sună refrenul melodiei.

"Cu nemărginită fericire vă anunț numele partenerei de pe piesa <<De-ai Fi In Locul Meu>>: nimeni alta decât Andra! Sunt foarte onorat că vocile ni s-au întâlnit pentru acest proiect și sper să ajungă la inimile voastre cum a ajuns și la a mea", a transmis Andrei Ursu.

Piesa "De-ai Fi În Locul Meu" va fi lansată oficial pe 23 ianuarie împreună cu un videoclip.

TEASER VIDEO: Andrei Ursu x Andra - De-ai Fi În Locul Meu

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea la Eurovision cu piesa "Llamame".

În 2022, a lansat și primul său EP, "Mandala", ce conține cinci piese, printre care și "Llamame". În 2023, artistul a prezentat primul album, "Fiesta'23 ", o combinație de sunete latino clasice și noi. La începutul acestui an, Andrei a prezentat publicului "Cântece de inimă", un EP ce a reprezentat un moment de cotitură în parcursul său muzical, simbolizând nu doar un nou început, ci și o dezvoltare semnificativă în exprimarea sa artistică. Recent, artistul le-a prezentat fanilor EP-ul "Vanilla Boy", un mix de vibrații suave și emoții delicate.

Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.

Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Trending