Juan Diego Flórez (Lima, 1973) a început să cânte muzică pop și muzică populară peruană la o vârstă fragedă, studiind apoi la Conservatorul Național de Muzică din Peru și câștigând, în cele din urmă, o bursă la renumitul Institut de Muzică Curtis din Philadelphia.
În 1996, a debutat la Festivalul de Operă Rossini, Pesaro, alăturându-se în ultimul moment spectacolului, pentru a cânta în rolul principal Corradino în Matilde di Shabran. Debutul său a fost un triumf și a marcat începutul unei cariere legendare. Vocea și agilitatea uimitoare l-au transformat peste noapte într-o senzație și au condus la un alt debut în acel an, la vârsta de 23 de ani, în deschiderea sezonului „La Scala” din 1996/97, sub bagheta lui Riccardo Muti. De atunci a avut apariții constante la cele mai importante opere și pe cele mai mari scene internaționale, alături de renumiți dirijori ai lumii.
În 2007, Juan Diego Flórez a făcut istorie la „La Scala”, când a întrerupt cu faimoasa arie "Ah! mes Amis" din Fiica regimentului de Donizetti, o tradiție de zeci de ani în care publicul nu ceruse niciun bis, încă din anul 1933. Povestea s-a repetat în 2008, câteva luni mai târziu, la Met, iar în 2012 la Opera din Paris, unde nu fuseseră auzite bis-uri de la inaugurarea sa din 1989.
Juan Diego Flórez a înregistrat numeroase albume solo, precum și opere complete pe CD și DVD. El a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni tenori din istorie de către BBC și a primit numeroase distincții și premii, printre care cea mai înaltă distincție din Peru, Gran Cruz de la Orden del Sol și titlul Kammersänger, oferit de guvernul austriac.
În 2011, Flórez a fondat "Sinfonia por el Perú", un proiect social incluziv, inspirat de "El Sistema" din Venezuela, care are drept scop sporirea dezvoltării personale și artistice a celor mai vulnerabili copii și tineri din țară, prin muzică. În 2012, Directorul general UNESCO, Irina Bokova, l-a numit pe Juan Diego Flórez – ambasador al Bunăvoinței UNESCO, „ca recunoaștere a dedicării sale în inițiativele legate de incluziunea socială și educație", iar în anul 2014 a primit premiul Crystal din partea Forumului Economic Mondial.
Destinul muzical al Teodorei Gheorghiu a fost influențat în mod direct de marele José Carreras, care a remarcat-o în cadrul concursului Julian Gayarre International Singing Competition. După acest concurs, Carreras i-a oferit o bursă de studii care i-a influenţat definitiv cursul carierei. Ulterior, a câștigat mai multe competiţii, fiind laureată, între altele, a Concursului Internaţinal „George Enescu” din Bucureşti, dar şi a prestigioasei competiții Queen Elizabeth şi primind bursa de studii Herbert von Karajan.
Începând cu anul 2015, Teodora Gheorghiu abordează un repertoriu de soprană lirică şi debutează în roluri precum Mimi (Boema - G. Puccini), Madama Corteze (Il viaggio a Reims - G. Rossini). Cu rolul Contesei din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart a realizat un amplu turneu în Japonia.
Discografia sa cuprinde Arias for Anna de Amicis (Mozart, Jomelli, Gluck, etc.) – Les Talens Lyriques / Chr. Rousset (Aparté), Art nouveau (Strauss, Zemlinsky, Ravel, Respighi), cu Jonathan Aner la pian (Aparté), Antonio Vivaldi – Orlando furioso – Modo Antiquo / F.M. Sardelli (Naïve), Richard Strauss – Der Rosenkavalier – Festivalul de la Glyndebourne UK (DVD).
Bilete concert Juan Diego Flórez la București
- Categoria II - 200 lei
- Categoria III - 180 lei
Concertul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Opera Națională București, co-producător TVR1, cu ocazia Zilelor Bucureștiului – 559 de ani de la prima atestare documentară a orașului și a Centenarului Marii Uniri.