Ediţia jubiliară a festivalului Cerbul de Aur va debuta miercuri, 29 august. Zeci de mii de spectatori sunt aşteptaţi în Piaţa Sfatului, acolo unde vor susține recitaluri Nicole Scherzinger, James Blunt și Amy Macdonald. Artiștii și concurenții vor cânta pe o scenă grandioasă, un model unicat în Europa de Est.
La Cerbul de Aur 2018, România va avea în concurs 3 artiști. Doi dintre ei au ajuns cunoscuți publicului prin participarea la Eurovision Song Contest și Școala Vedetelor, cel de-al treilea făcând parte dintr-o cunoscută trupă pop-dance, ce cucerea topurile muzicale la începutul anilor 2000.
Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur 2018 îi aduce alături pe Aurelian Temişan și Ilinca Avram, prezentatoarea matinalului de la TVR Moldova. Iulia Vântur va fi gazda următoarelor trei seri ale Cerbului de Aur, aceasta urmând să prezinte artiştii şi să introducă publicul în atmosferă. Iulia va fi acompaniată de actorul italian Gabriel Garko.
Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur 2018
Spectatorii și telespectatorii se vor reîntâlni cu artiști români care au scris istorie la Cerbul de Aur - Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurențiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach. Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR vor putea reasculta piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.
Organizatorii au pregătit și momente speciale în care evocăm artiști dispăruți dintre noi, interpreți care au marcat Festivalul Cerbul de Aur în calitate de concurenți sau artiști în recital, precum Laura Stoica, Mălina Olinescu, Anda Călugăreanu sau Dan Spătaru.
Gigliola Cinquetti, Paulo Braganca, Andra și The Humans susțin recitaluri în prima seară a Festivalului
La Brașov, Paulo Braganca (numit Pasărea Phoenix a fado-ului) va aduce elegantul fado portughez alături de o melodie românească: "Mulțumesc organizatorilor pentru această frumoasă invitație, voi reveni cu drag printre prietenii mei români. Pentru mine țara dumneavoastră este un tărâm de poveste", a declarat muzicianul portughez.
În debutul festivalului, Corina Chiriac va susține un recital, la 47 de ani de la ultima ediție în care a concurat.
”Nu-mi vine să cred că fac încă parte dintre artiștii care urcă pe scena Cerbului de Aur, având în vedere că ultima oară când am concurat la Cerbul de Aur se întâmpla în 1900, țineți-vă bine, 71. Sperăm să nu plouă mâine, avem emoții cu toții, sperăm să iasă bine, să avem succes, să le amintim telespectatorilor câteva cântece pline de vervă”, a declarat artista într-un interviu acordat pentru TVR 1.
Corina Chiriac a vorbit, cu acest prilej, și despre prima sa participare la Cerbul de Aur.
”Sincer, eu aveam un singur gând major, în afară de emoțiile inerente unui concurs. Aveam un cântec foarte greu - ”Inimă, nu fi de piatră”, care între timp a fost cântat mai bine decât mine, de către Ionuț Ungureanu, de către Aliona din Chișinău, și mulți alți interpreți. Aveam un singur gând: să nu cumva să încurc kilometrul de text, pentru că dacă aș fi greșit un cuvânt, mă dădeam peste cap cu tot cântecul, în viteza cu care se cânta atunci. Din fericire, a fost în regulă.”
Bucuroasă de reîntâlnirea cu publicul din Brașov, Corina Chiriac a transmis un mesaj plin de căldură.
”Mi-ar face mare plăcere să fiți pe fază și să ne redevem sănătoși atunci când se va putea cu prima ocazie.”
Imagini de la ultimele repetiții pe scena din Piața Sfatului
Informații privind accesul la Cerbul de Aur 2018
- În fiecare zi de festival, porțile se vor deschide la ora 18:45. Accesul va fi permis însă până cel târziu la ora 20:20, evenimentul fiind televizat în direct. Astfel, Spectatorii posesori de bilete sau invitații trebuie să ajungă la festival în intervalul 18:45 - 20:20.
- Pentru accesul în Piața Sfatului, sunt amenajate 14 porți și 4 puncte de acces A, B, C și D – trei în Strada Mureșenilor și unul în Strada Albert Hirscher.
- Pentru spectatorii care au bilete pe rândurile de la 1 la 25, recomandarea organizatorilor este de a folosi intrarea din Strada Mureșenilor, cea mai apropiată de scenă, iar cei care au bilete cu locuri plasate începând de la rândul 26, au la dispoziție celelalte trei intrări.
- Accesul la locurile din tribună se face pe scările care se află în spatele tribunei.
- Abonamentele trebuie păstrate pe toată perioada Festivalului, accesul se va face zilnic, pe baza acestui document.
- Spectatorii care ies din arenă vor primi o brățară care va avea culori diferite în fiecare zi.
Organizatorii le recomandă spectatorilor care vin la Cerbul de Aur să folosească transportul în comun deoarece locurile de parcare în centru sunt limitate.
Copiii, indiferent de vârstă, nu vor avea acces la festival decât însoțiți de un adult și pe bază de bilet.
Nu este permis accesul cu:
- umbrele (spectatorii fiind sfătuiţi să aibă la ei pelerine de ploaie)
- aparate de fotografiat, aparate de înregistrare foto-video, tablete de orice fel sau selfie-stick-uri
- sticle de parfum, indiferent de dimensiunea flaconului
- căşti de motociclist
- cutii sau bidoane de plastic,
- artificii,
- spray-uri, băuturi, mâncare,
- rucsacuri, genţi şi bagaje voluminoase,
- lasere,
- biciclete şi trotinete
- animale de companie.
Programul recitalurilor de la Cerbul de Aur 2018
Recitalurile, programate pe întreaga perioadă a festivalului - 29 august – 2 septembrie, vor fi momente de respiro pentru concurenţii înscrişi în Concursul Internaţional de interpretare Cerbul de Aur. În acest an, în competiţia pentru Marele Trofeu vor intra 18 concurenţi.
- 29 august: Corina Chiriac, Andra, Gigliola Cinquetti, Paulo Bragança, The Humans
- 30 august: Amy Macdonald, Loredana Groza, Flavius & Linda Teodosiu
- 31 august: James Blunt, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra
- 1 septembrie: Nicole Scherzinger, Edvin Marton, Eleni Foureira, Carla’s Dreams, The Motans
- 2 septembrie: Gala România Centenar - folclor cu momente speciale susținute printre alții de Cornelia și Lupu Rednic, Ionut Fulea, Niculina Stoican, Viorica Macovei, Orchestra Lautarii condusă de maestrul Nicolae Botgros și Grigore Lese. De asemenea, în premieră la Cerbul de aur în acest an, folcorul va fi prezentat și în formă modernă de Damian Drăghici și Alex Calancea
Bilete la Cerbul de Aur 2018:
Cei interesați, încă mai pot cumpăra bilete pentru Festivalul Cerbul de Aur. Sunt mai multe categorii de tichete pentru care prețurile pornesc de la 50 de lei. Cine nu vrea să piardă niciun artist, poate alege varianta unui abonament.
Pentru cei care nu vor fi prezenți în Piața Sfatului din Brașov, evenimentul este transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20.30.