Agenţia de modelling a lui Kate Moss a recrutat un fost headliner de la Neversea
Agenţia de modelling a lui Kate Moss a recrutat-o pe Rita Ora drept cel mai nou fotomodel din portofoliu. Rita era deja cunoscută pentru lookul său şi pentru cât de chic se prezintă la concerte şi evenimente. Acum fostul headliner de la Neversea a trecut serios la modelling.
Confirmând colaborarea cu agenţia lui Kate Moss, tânăra artistă a postat o fotografie pe Instagram, în care apare împreună cu Kate. Aceasta mutare vine după ce Ora a fost nevoită să îşi ceară scuze pentru că a mizat prea mult pe senzualitate în clipul piesei "Girls", exploatând doar exteriorul nu şi interiorul feminin. Şi-a cerut scuze şi comunităţii LGBTQ, afirmând că nu a confiscat imaginea gay şi că a avut relaţii şi cu femei în trecut.
Rita a declarat pentru un tabloid britanic că o consideră pe Kate Moss un mentor şi un prieten pe viaţă. Kate Moss Agency este o agenţie de modelling populară în Marea Britanie şi nu numai, având o sumedenie de fotomodele apreciate de marile case de modă. Se pare că Rita avea deja un contract cu altă agenţie, Next Model Management, dar relaţia sa cu acea firmă s-a stricat din cauza bugetelor pentru campanii şi a comportamentului artistei. Gurile rele spun că aceasta întârzia la sesiunile foto.
Rita a colaborat cu Next timp de 6 ani, împreună cu alte nume mari din muzică, precun Ellie Goulding, Alexa Chung şi Dua Lipa. Rita nu e deloc străină de lumea modei, pentru că a fost gazdă a câteva ediţii de America's Next Top Model, în ciuda faptului că nu este un nume "de casă" pentru fashion-ul american.
Kate Moss este unul dintre cele mai celebre fotomodele din lume şi o femeie de afaceri, care administrează propria casă de modă. Debuta la finalul erei supermodelelor şi devenea celebră la mijlocul anilor '90 ca parte a trendului heroin chic. Colaborările sale cu Calvin Klein au fost legendare, iar cariera sa a fost onorată în 2014 cu o distincţie British Fashion Award. Moss este şi editor fashion la revista Vogue.
Rita Ora, pe numele său complet Rita Sahatçiu Ora se trage din fosta Iugoslavie, dar a fost rapid adoptată de Marea Britanie ca artistă proprie. Are o carieră muzicală de 10 ani în spate şi a colaborat cu Adidas în 2014 pentru designuri Adidas Originals. În 2017 concerta în România pentru prima oară, la Neversea, urcând pe aceeaşi scenă cu Jason Derulo.
Ei sunt câștigătorii MTV EMA 2024; Urmărește live-urile - VIDEO
Cea de-a 30-a ediție a galei MTV EMA a avut loc duminică seară la Manchester. Pe Co-Op Live Arena au urcat artiști precum Shawn Mendes, Tyla, Raye, Benson Boone și Pet Shop Boys, lista câștigătorilor MTV EMA 2024 confirmând popularitatea lui Taylor Swift la nivel internațional.
Shawn Mendes / Tyla / Le Sserafim / Benson Boone / Pet Shop Boys la MTV EMA 2024 │ FOTO: Colaj din capturi YouTube
Pentru a treia oră, gazda galei MTV EMA a fost Rita Ora, artista venind însoțită la eveniment de soțul ei, regizorul Taika Waititi. În cadrul ceremoniei au susținut live-uri electrizante Benson Boone, Raye, Shawn Mendes, Pet Shop Boys, Tyla, grupul K-Pop Le Sserafim și Busta Rhymes, căruia i s-a acordat premiul Global Icon.
Rita Ora și Taika Waititi pe covorul roșu │ FOTO: Captură YouTube
Taylor Swift a câștigat 4 premii, pentru Cel mai bun artist, Cel mai bun videoclip (pentru "Fortnight"), Cel mai bun Live și Cel mai bun artist din SUA. Artista nu a fost în Manchester pentru a accepta aceste premii, însă a înregistrat un mesaj video pentru a le mulțumi fanilor.
"Vă transmit acest mesaj din cadrul turneului Eras și îmi pare rău că nu pot să fiu cu voi în seara asta. Dar vă mulțumesc atât de mult pentru aceste premii extraordinare.
Faptul că ați onorat turneul și tot ceea ce s-a întâmplat cu albumul anul acesta, cu videoclipul, este incredibil.
M-am simțit minunat în cadrul concertelor din Europa de vara asta, așa că este extraordinar că mi-ați acordat aceste premii," a spus Taylor Swift în discursul ei de mulțumire.
Benson Boone a câștigat premiul pentru Cel mai bun artist debutant. Artistul a mărturisit că nu se aștepta la niciun trofeu și s-a declarat recunoscător că și-a găsit vocația.
"Am fost extrem de nepregătit pentru premiul ăsta, dar pot să spun că nu fac muzică de foarte multă vreme. Nu am știut că viața mă va duce în direcția asta. În urmă cu câțiva ani mi-am găsit vocea, pasiunea și cariera," a spus Benson Boone.