Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Demi Lovato a suferit o supradoză, dar acum se simte mai bine

Atunci când Demi Lovato lansa piesa "Sober" mulţi fani se temeau pentru starea artistei, ale cărei versuri păreau să facă o aluzie la alunecarea în vicii. În ultima săptămână tabloidele au scris că artista ar fi suferit o supradoză şi s-a recuperat pe parcursul ultimelor 4 zile la un spital din Los Angeles.

Publicat

pe

Demi Lovato
Demi Lovato │ FOTO: www.facebook.com

Vedeta pop de 25 de ani a fost găsită inconştientă în casa sa din Los Angeles marţi, pe 26 iulie. Paramedicii i-au administrat Narcan, folosit pentru a contracara supradozele de opiacee, iar apoi tânăra a fost transportată la spital. Reprezentantul cântăreţei a declarat oficial că Demi Lovato este trează şi e cu familia ei. Cei de la E! News au aflat ulterior că Demi se odihneşte şi se simte mai bine după problemele de sănătate.

Paparazzi l-au surprins pe Wilder Valderrama, iubitul lui Lovato timp de 6 ani la spitalul Cedars Sinai pe parcursul ultimelor zile. Chiar dacă acest cuplu s-a despărţit în 2016, Wilmer a vrut să fie alături de Demi în acest moment greu. Vedeta americană, cunoscută şi ca actriţă încă din fragedă copilărie a avut probleme cu substanţele halucinogene şi în trecut.

Tânăra a fost chiar la un centru de recuperarare cu ani în urmă, iar recent a sărbătorit 6 ani de abstinenţă. Luna trecută lansa piesa "Sober", în care cânta despre "relapse", momentul acela când calci strâmb, îţi încalci abstinenţa şi te reapuci de droguri sau băutură. Fanii au fost profund deranjaţi de versuri şi aluzii şi încă de atunci ceva părea în neregulă cu Demi.

În 2015 artista cunoscută şi ca mentor la The X Factor scria pe Instagram că nu ar fi în viaţă fără Wilmer Valderrama, care a avut grijă ca muziciana să îşi păstreze abstinenţa. Tabloidele au scris în ultima săptămână ca Demi Lovato şi prietenii săi au petrecut excesiv în ultimele luni şi că paparazii surprindeau cântăreaţa şi anturajul la petreceri ce durau 12 ore consecutive.

Mii de fani şi celebrităţi sunt alături de Demi şi îi trimit mesaje de încurajare. Concertul său programat pentru joia trecută în Atlantic City a fost anulat, dar zeci de fani au fost la respectiva sală de concerte pentru a îşi arăta susţinerea. Pe parcursul anilor creatoarea hitului "Sorry Not Sorry" s-a luptat cu dependenţa de alcool şi cocaină, recunoscute în interviuri. A mărturisit că a suferit de probleme psihice şi de bulimie.

Ultimul său concert a fost pe 22 iulie la California Mid State Fair în Paso Robles. Urmează o perioadă de linişte şi de întoarcere la rehab pentru tânără.

Premii muzicale

Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024

Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.

Publicat

pe

Dua Lipa la SNL
Dua Lipa la SNL │ FOTO: Captură YouTube

17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.

Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.

Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.

Citește în continuare

Trending