A început ca artist rap, însă a demonstrat că are un timbru vocal aparte și poate cânta la fel de bine. Născută în Nigeria și crescută într-o suburbie a Londrei, Rita Ekwere, pe numele ei adevărat, s-a lăsat inspirată de viața de cartier și realitatea pe care a cunoscut-o. Artista a învățat să cânte de la cor și ascultând CD-urile cu Mariah Carey și Whitney Houston pe care le avea mama ei. La 13 ani a pus bazele unui proiect muzical care se numea New Found Content, împreună cu prietenul ei din școală MNEK. Numele ei de scenă, BLK, înseamnă "Building Living Knowing", cele trei valori după care se ghidează în viață.
Ray BLK a studiat literatura engleză la facultate, primul ei EP, "Havisham", fiind inspirat de "Marile Speranțe" a lui Charles Dickens. Artista s-a regăsit în personajul Miss Havisham, a lui Dickens
"Am simțit că Miss Havisham era precum majoritatea femeilor din jurul meu, care au avut inima frântă, așa că au devenit reci și au început să urască bărbații."
Muziciana a ales să își lanseze piesele prin intermediul propriei case de discuri, evitând să semneze cu vreo casă de discuri mare. Îi era teamă că un contract de acest gen i-ar putea limita creativitatea și își dorea libertate artistică. Totuși, încă de la primele piese, au început să apară ofertele de la marile case de discuri.
În 2016, Ray BLK a lansat albumul de debut, "Durt", ce conținea colaborări cu artiști precum Stormzy, Wretch 32 sau SG Lewis. Colaborarea cu Stormzy la piesa "My Hood", spune povestea cartierului în care a crescut; aceasta fusese jefuită și își dorea să plece cât mai departe de locul în care s-a născut.
Un an mai târziu, Ray a fost unul dintre artiștii nominalizați la BBC Sound of 2017. Spre surpriza tuturor, aceasta a fost favorita publicului, deși era un artist nesemnat și cunoscut mai degrabă în zona underground. BLK a și câștigat marele premiu al BBC și a ales să rămână în continuare fără o casă de discuri mare. Abia la începutul lui 2018 a găsit contractul cel mai potrivit pentru ea și a ales un parteneriat cu Island Records, filiala din Marea Britanie.
"Trebuie să fiu eu. Trebuie să spun lucrurilor pe nume. Doar așa mă pot exprima, dacă tot ceea ce transmit este la fel de onest cum mi-aș dori eu să fie." declară Ray BLK despre identitatea ei muzicală.
Artista a mai spus că albumul ei de debut, "Durt", este abia începutul carierei sale. Și-a dorit să împărtășească cu publicul o parte din ea, iar pe viitor își propune să se arunce "în ape mai adânci" și să își testeze limitele. Noi abia așteptăm să vedem ce urmează!