Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Nine Inch Nails lansează albumul "Bad Witch", nervos şi inspirat de Bowie

Nine Inch Nails a introdus în lingo-ul artistic ideea de "post-Trump", odată cu lansarea noului album "Bad Witch". Acesta întregeşte o trilogie muzicală pusă la punct de Trent Reznor în ultimii ani, iar această colecţie de 6 piese e prea complexă pentru a fi un EP şi prea scurtă pentru a fi un LP clasic.

Publicat

pe

Coperta Nine Inch Nails Bad Witch
Coperta Nine Inch Nails Bad Witch │ FOTO: Nine Inch Nails

"Bad Witch" este la graniţa dintre EP şi LP şi un lucru ştim sigur despre acest release: e foarte nervos şi plin de angoasă. Finisajele de studio mereu impecabile ale lui Reznor au fost lăsate în urmă în favoarea unui sunet dur, muşcător şi plin de sample-uri industriale cu iz modern.

Spectrul lui David Bowie şi al furiei domina această colecţie de piese. "Bad Witch" îşi trage seva din noise, din industrial, puţin şi din EDM şi până şi jazz-ul şi-a găsit un loc aici. În multe moduri aminteşte de "Black Star", ultimul album al lui David Bowie. Nine Inch Nails începea aceasta trilogie în 2016, cu EP-ul "Not The Actual Events", iar în 2017 lansa "Add Violence", partea a doua.

Reznor încheie această etapă a trupei cu partea a treia, "Bad Witch" şi o face în mare stil. Omul care i-a cultivat talentul lui Marilyn Manson ne bântuie minţile şi urechile ca în "Closer" şi uneori cu accente ale vremurilor bune NIN, ca atunci când apăreau "Heresy" sau "Ruiner".

Sunt momente când piesele noi sună ca şi cum cineva ar mixa unele dintre primele albume ale trupei la o petrecere modernă din New York şi ar adăuga sample-uri extra şi ar scoate din elementele de metal. Cireaşa de pe tort este piesa "Play the God Damned Part", în care îl auzim pe Trent cântând la saxofon. Conexiunea dintre Bowie şi Reznor în zona jazz-ului nu este o coincidenţă, pentru că Trent a cântat porţiunea de saxofon în cadrul turneului lui Bowie din anii '90, pe piesa "Subterarranean" în special.

Şi pentru că aceasta este o creaţie a unui geniu vizionar şi deseori neînţeles, noul album se încheie cu o porţiune ambientală de 2 minute, care aminteşte mai mult de proiectul How to Destroy Angels.

"Bad Witch" este disponibil sub formă de vinil de 180 de grame, fişiere digitale high resolution şi multiple bundle-uri. Nine Inch Nails tocmai a încheiat o serie de concerte în Las Vegas şi se pregăteşte pentru festivalurile europene ale verii. La toamnă revine în SUA Pentru "Cold and Black and Infinite 2018 Tour".

Comentează

Muzică și film

Nine Inch Nails va compune coloana sonoră pentru "Tron: Ares"

Nine Inch Nails, trupa condusă de Trent Reznor va face echipă cu Disney pentru această producție, programată să ajungă în cinematografe în octombrie 2025. Anunțul a fost făcut vineri, 9 august, în cadrul prezentării Disney de la D23 Expo, eveniment desfășurat în Anaheim, California.

Publicat

pe

Tron Ares coloana sonora Nine Inch Nails
Tron Ares coloana sonora Nine Inch Nails │ FOTO: Disney

Trent Reznor, alături de colaboratorul său obișnuit, Atticus Ross, care s-a alăturat oficial NINE INCH NAILS în 2016, au semnat deja muzica pentru peste o duzină de filme, inclusiv pentru "The Social Network" din 2010 și "Challengers", lansat în acest an.

"Tron: Ares" va marca prima coloană sonoră complet realizată de NINE INCH NAILS și va include primele piese noi ale trupei de la lansarea volumelor 5 și 6 din seria "Ghosts", apărute în 2020.

Regizat de Joachim Rønning, "Tron: Ares" a început filmările în Vancouver în luna ianuarie și va reprezenta al treilea episod din universul "Tron", urmând filmului original din 1982, cu Jeff Bridges în rolul principal, și continuării din 2010, "Tron: Legacy".

Potrivit comunicatului de presă, filmul urmărește un program extrem de avansat, Ares (interpretat de Jared Leto), care este trimis din lumea digitală în realitate într-o misiune riscantă, reprezentând prima întâlnire a umanității cu ființe de inteligență artificială.

Alături de Leto, din distribuție mai fac parte Greta Lee, Evan Peters, Hasan Minhaj, Jodie Turner-Smith, Arturo Castro, Cameron Monaghan și Gillian Anderson.

"Sunt entuziasmat să fac parte din lumea 'Tron' și să aduc această nouă poveste fanilor din întreaga lume," a declarat Rønning. "‘Tron: Ares’ se bazează pe tradiția designului revoluționar, a tehnologiei avansate și a poveștilor captivante. Acum, mai mult ca niciodată, este momentul potrivit să revenim pe Grid."

Filmul original l-a avut în centrul său pe designerul de jocuri Kevin Flynn, interpretat de Jeff Bridges, care a reușit să pătrundă în propriul său joc video. "Legacy" l-a urmat pe fiul său, Sam (Garrett Hedlund), în încercarea sa de a retrăi aventura tatălui.

Premiera filmului "Tron: Ares" este programată pentru octombrie 2025. Aceasta este a treia parte din franciza  "Tron".

Trent Reznor, cunoscut în principal că fondator și lider al trupei Nine Inch Nails, s-a afirmat și ca un compozitor de succes pentru coloane sonore, colaborând frecvent cu Atticus Ross. Duo-ul Reznor-Ross a adus un stil distinctiv în muzică de film, caracterizat printr-o atmosferă întunecată, ambientală și adesea electronică. Aceștia au debutat în lumea coloanelor sonore cu filmul "The Social Network" (2010), regizat de David Fincher, pentru care au câștigat un Premiu Oscar. Coloana sonoră, predominant electronică și minimalistă, a jucat un rol crucial în conturarea atmosferei tensionate a filmului despre fondarea Facebook.

Citește în continuare

Lifestyle

Nine Inch Nails colaborează cu Dr. Martens pentru o ediție limitată de încălțăminte

Trupa Nine Inch Nails și brandul de modă alternativă Dr. Martens au făcut echipă pentru o ediție specială de pantofi și bocanci. Mai multe detalii și foto în articol.

Publicat

pe

Trent Reznor & Atticus Ross (NIN) într-un interviu pentru GQ
Trent Reznor & Atticus Ross (NIN) într-un interviu pentru GQ │ FOTO: captură YouTube / GQ

Inspirată de albumul "The Downward Spiral", lansat de Nine Inch Nails în 1994, colecția de încălțăminte încorporează elemente din artwork-ul discului care se împletesc armonios cu stilul caracteristic al brandului Dr. Martens.

"Această colaborare are atât de mult sens. Nu doar pentru că am văzut numeroși fani purtând Dr. Martens la concertele NIN de-a lungul anilor (inclusiv eu), ci și pentru că NIN și Dr. Martens sunt cunoscuți pentru faptul că resping convențiile și așteptările în favoarea inovației, și au capacitatea de a transcende genuri și stiluri într-un mod unic. Scopul a fost mereu acela de a face ca această colecție să fie cât mai Nine Inch Nails posibil și cred că prin colaborarea strânsă cu echipa de la Dr. Martens am reușit acest lucru", a transmis John Crawford, director de creație al trupei Nine Inch Nails.

Trei dintre cele patru modele noi de încălțăminte sunt disponibile de achiziționare începând de astăzi, 19 iulie, pe site-ului Dr. Martens. Un model special de cizme 1490 nu va putea fi cumpărat de publicul larg, ci va fi dăruit celor mai înfocați susținători ai trupei. Nu au fost însă dezvăluite mai multe detalii în acest sens.

Din punct de vedere muzica, membrii trupei, Trent Reznor și Atticus Ross, au făcut aluzii la o tranșă de muzică nouă semnată Nine Inch Nails, dezvăluind că sunt încântați să înceapă următorul album. De asemenea, au tachinat alte câteva proiecte ca parte a unei noi case de producție / companie de comunicare pe care au lansat-o. Printre acestea se numără o emisiune TV cu creatorul "The Bear", Christopher Storer, un film cu regizorul Mike Flanagan, o linie de îmbrăcăminte numită Memory Fades și o colaborare cu Epic Games care implică ecosistemul UEFN pe care Epic l-a construit în jurul lui Fortnite.

Citește în continuare

Trending