La începutul anului, Gaga a decis să își anuleze concertele din Europa și a transmis fanilor că are dureri severe, care o împiedică să mai fie pe scenă. Și în documentarul "Gaga: Five Foot Two", cântăreața vorbește despre boala ei.
Mama artistei, Cynthia Germanotta, a primit recent premiul pentru "Global Changemakers Award" la un eveniment de caritate din California. Lady Gaga a fost și ea prezentă la eveniment și a menționat că fundația ei, "Born This Way Foundation", aduce oamenii împreună "pentru a avea discuții reale, oneste și a fi mai buni". Artista crede că orice problem poate fi rezolvată dacă alegem să fim mai buni unii cu alții.
"Am avut un conflict interior multă vreme – dacă să vorbesc deschis sau nu despre tulburările mele psihice. Însă am ajuns la concluzia că doar secretele ne țin înlănțuiți în boală."
Lady Gaga i-a mulțumit și mamei ei că a ajutat-o să treacă peste probleme și a fost alături de ea:
"Îți mulțumesc mamă că nu ți-a fost frică de cele mai întunecate gânduri ale mele și îți mulțumesc pentru că ai făcut mult mai mult de atât: m-ai ținut de mână și ai condus o organizație prin care ne-am ținut cu toții de mână. Te iubesc. Ideile de suicid sunt precum o vrajă și trebuie să fim empatici unii cu ceilalți."