Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Sam Smith va da în judecată casa de discuri cu care și-a început cariera

Artistul britanic este în process cu Flipbook Music, cu care și-a început cariera în 2008. Aflați mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

În 2016, casa de discuri a avut în plan să pună în vânzare primele două materiale discografice ale lui Sam Smith. Piesa "Momentarily Mine" face parte de pe albumul "Diva Boy", iar cei de la
Flipbook Music au decis să scoată la lumină melodia fără acordul artistului.

"Sam a lucrat foarte mult la imaginea lui de star pop, punându-și sufletul în cele două albume oficiale de până acum, de care este foarte mândru. Acum se teme de reacția publicului în momentul în care piesele compuse la Flipbook Music vor fi lansate." (The Sun)

Se pare că Smith a părăsit casa de discuri pentru că simțea că nu are niciun fel de control artistic. Acesta nu s-a despărțit de Flipbook Music în termeni amiabili deoarece a refuzat să lanseze melodiile; simțea că track-urile nu îl reprezintă ca muzician.

Sam Smith a lansat "The Thrill Of It All", al doilea material discografic din cariera lui, în 2017, reușind să ajungă în vârful clasamentului din Marea Britanie. Cu un an în urmă, artistul a luat premiul Oscar pentru piesa "Writing's On The Wall", care a fost pe coloana sonoră a filmului "Spectre", din seria James Bond.

Cea mai nouă piesă lansată de artist, o colaborare cu Logic la piesa "Pray", a intrat deja în YouTube Trending și are peste 6 milioane de vizualizări.

Comentează

Trending