La 48 de ani (49 în iulie), Jennifer Lopez este într-o formă excelentă, recent având prilejul de a arăta și publicului acest lucru. Artista a fost invitată în emisiunea lui Jimmy Fallon pentru a participa la unul dintre cele mai noi jocuri prezentate în cadrul emisiunii.
Deși este cunoscută firea competitivă a lui Jimmy Fallon, în cazul noului joc ”Fast Dance-Off” a fost dezavantajat din start, având-o ca ”oponentă” pe Jennifer Lopez. Cu o carieră în showbiz începută ca dansatoare în trupa New Kids on the Block, J. Lo s-a făcut remarcată în dans cu ani buni înainte de a-și începe cariera muzicală. În 1991 a devenit dansatoare Fly Girl în show-ul de televiziune In Living Color, câțiva ani mai târziu făcând parte din trupa de dansatoare a lui Janet Jackson. O puteți vedea dansând chiar în unul dintre videoclipurile lui Janet - ”That's The Way Love Goes”.
În jocul cu mișcări de dans rapide pe melodii lente al lui Fallon, Jennifer Lopez a avut ocazia să demonstreze că nu și-a pierdut deloc mobilitatea, artista strălucind pe ringul de dans. J. Lo se află, de altfel, și în juriul emisiunii ”World of Dance”, difuzată de NBC.
VIDEO: Mișcări de dans rapide cu Jennifer Lopez și Jimmy Fallon
Jennifer Lopez pregătește în prezent lansarea celui de-al doilea său album în limba spaniolă, după ”Como Ama una Mujer” (2007). Noul ei material este intitulat ”Por Primera Vez” (în traducere ”Pentru Prima Oară”) și este așteptat să apară pe piață anul acesta. Cel mai recent single extras de pe acest material se numește ”El Anillo” (în traducere ”Inelul”), piesa fiind lansată cu videoclip în luna aprilie.