Și starurile rock suferă când se despart de prima iubire. Cu atât mai mult dacă acest lucru se întâmplă la o vârstă fragedă, cum ar fi de exemplu vârsta de 12 ani. În cazul lui Dave Grohl, acea experiență a rămas bine întipărită în memorie, dar nu pentru că l-ar fi marcat suferința (avea, totuși, 12 ani), ci pentru că povestea este foarte haioasă.
"Obișnuiesc să am vise lucide, așa mi s-a întâmplat toată viața”, a menționat Dave Grohl la începutul poveștii sale, acest aspect fiind important în contextul relatării.
Solistul Foo Fighters a continuat apoi să ofere detalii ”picante”, spre deliciul editorilor publicației Celebretainment.
”Când aveam 11 sau 12 ani, m-am îndrăgostit de o fată de la mine din școală, Sandy Moran...În cele din urmă, am devenit iubiți. Am invitat-o în oraș, ea a spus da și relația noastră mergea bine. Am fost împreună vreo 4 zile sau ceva de genul - ridicol.
Oricum, 3 sau 4 zile mai târziu s-a despărțit de mine și exact în noaptea aia am avut un vis. Eram într-o arenă plină de oameni, eu eram în față, făceam niște solo-uri geniale la chitară, iar publicul era în extaz. La un moment dat mă uit în jos și undeva acolo era ea, Sandy, chiar în primul rând. Plângea de mama focului. Se uită la mine și-mi spune: <<Dave, de ce m-am despărțit de tine?>>.”
În mintea copilului de atunci, aceea a fost ”răzbunarea” perfectă. Partea cu adevărat amuzantă este că visul s-a adeverit. Într-o oarecare măsură...
”Chestia amuzantă e că faza asta chiar s-a întâmplat. Am susținut un show în Washington, DC, în urmă cu câțiva ani. A fost ca un fel de reunire de școală, vreo 400 de vechi prieteni erau pe lista de invitați. Aud de la cineva că Sandy vrea să vină...Evident, eu sunt pe scenă în orașul meu natal, rupând chitara, așa cum se întâmpla în vis în urmă cu 35 de ani, și când mă uit în mulțime o văd în primul rând. Sandy f*cking Moran. Nu plânge de data asta, se uită doar la mine și dă din cap, vrând să zică parcă <<Ești un idiot>>.”
Dave Grohl este căsătorit în prezent cu Jordyn Blum, cei doi având împreună 3 fete: Violet Maye, Harper Willow și Ophelia Saint. Talentul muzical s-a transmis următoarei generații Grohl, Violet cântând la voce, iar Harper la tobe.