Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Mya și-ar dori să reunească gașca pentru a cânta din nou piesa "Lady Marmelade"

Într-un interviu recent, Mya a declarat că și-ar dori să urce din nou pe scenă împreună cu Lil Kim, Christina Aguilera și Pink. Vă invităm să aflați mai multe detalii mai jos.

Publicat

pe

Piesa "Lady Marmelade" a fost lansată în 1974 de Eleventh Hour și reorchestrată în 2001 de către cele patru artiste pentru coloana sonoră a filmului "Moulin Rouge!". Melodia a avut un succes răsunător, ajungând pe locul 1 în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

"Ne-am distrat pe cinste. Chiar îmi doresc să ne reunim și să cântăm piesa din nou." a declarat Mya pentru ET Canada.

De asemenea, artista a negat zvonurile despre neînțelegerile dintre Christina Aguilera și Pink de la filmări, spunând:

"Aș fi vrut să văd o ceartă pentru că eu sunt mediatorul în situațiile de genul ăsta, sunt cea care menține pacea. Dar nu, nu îmi amintesc vreo discuție, toată lumea și-a făcut treaba. Și am reușit să facem spectacol la sfârșitul zilei!"

În cadrul emisiuni "Watch What Happens Live", Pink a spus că se înțelege foarte bine cu Christina Aguilera acum, fiindcă s-au maturizat amândouă, au devenit mame și este cu totul altă situație.

"Eram foarte tinere și toată industria muzicală era nouă pentru noi. Cred că amândouă suntem personalități alpha. Eu sunt obișnută să am altercații fizice, iar ea verbale. Suntem doar foarte diferite. Femeile trebuie să învețe să se susțină una pe cealaltă. Nimeni nu ne învață asta." a mai completat Pink.

Cele două s-au reîntâlnit la emisiunea concurs "The Voice", iar artista a mai spus despre Christina Aguilera:

"Este atât de talentată și ca să fiu sinceră, am avut și eu zile mai proaste. Ne-am împăcat în platoul The Voice. Am râs amândouă, chiar era amuzant. Nu am văzut-o de ani de zile, avem copii amândouă, am crescut. Ne-am îmbrățișat. M-am simțit bine că am reluat legătură cu ea, doar avem o piesă împreună."

Industria muzicala

Christina Aguilera a sărbătorit 25 de ani de la albumul de debut - VIDEO

Christina Aguilera le-a pregătit o surpriză fanilor cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea albumului de debut. Artista a gândit o sesiune muzicală cu reinterpretări ale unor piese cunoscute de pe material, dar și cu invitați surpriză, precum Machine Gun Kelly și Sabrina Carpenter.

Publicat

pe

Christina Aguilera - sesiune aniversară 25 de ani
Christina Aguilera - sesiune aniversară 25 de ani │ FOTO: captură YouTube / Christina Aguilera

Christina Aguilera a făcut echipă cu Spotify pentru a-și reinventa emblematicul album din 1999. Cea de-a 25-a aniversare a discului a fost sărbătorită prin lansarea unul EP live care include șase cântece de pe albumul original, precum și a unui recital special.

În cadrul evenimentului, Aguilera întâmpină o serie de invitați speciali, printre care Machine Gun Kelly pentru un solo de chitară pentru piesa "Genie in a Bottle", producătorul Ron Fair și compozitoarea Heather Holly, care au lucrat la înregistrarea albumului original. Mai mult, Holly i se alătură Christinei pentru interpretarea melodiei "Obvious", pe care au scris-o împreună.

În încheierea recitalului, Aguilera îi urează bun venit colegei sale de breaslă, Sabrina Carpenter, pentru un duet impresionant pentru "What a Girl Wants".

Christina Aguilera a mai interpretat cântece apreciate precum "Come On Over", "I Turn to You" și "Reflection", cea din urmă apărând pe coloana sonoră a filmului "Mulan" din 1998.

VIDEO: Sesiune aniversară Christina Aguilera

Citește în continuare

Trending