După coverul înregistrat pentru "Unchained Melody", clasica melodie de dragoste a trupei The Righteous Brothers, Lykke Li revine cu un nou cover. Artista suedeză și-a pus amprenta pe unul dintre hiturile artistului american de folk Jim Croce - "Time In A Bottle".
Lansată ca single în 1973, melodia a ajuns hit după moartea muzicianului. Piesa a fost compusă de Croce în decembrie 1970, la aflarea veștii că soția sa este însărcinată. Piesa a fost inclusă pe albumul ”You Don't Mess Around with Jim”, casa de discuri excluzând din start ideea de a o lansa ca single. Câteva luni mai târziu, Jim Croce a murit într-un accident aviatic, odată cu acest eveniment versurile melodiei căpătând o cu totul altă încărcătură emoțională.
"Time In A Bottle" a ajuns Number One atât în SUA, cât și în Canada, rămânând în amintirea fanilor ca o piesă de rămas bun.
Versiunea înregistrată de Lykke Li adaugă o notă de dramatism piesei, părând desprinsă de pe coloana sonoră a unui film cu o producție hollywoodiană.
AUDIO: Lykke Li - "Time In A Bottle"
Lykke Li a început în 2016 să activeze într-un supergrup, intitulat Liv (”viață”, tradus din suedeză). Din această trupă fac parte și Jeff Bhasker (iubitul artistei), Andrew Wyatt și Pontus Winnberg din trupa Miike Snow, Jonathan Wilson și Stella Mozgawa. Formația interpretează piese ce îmbină sound-ul trupelor ABBA și Fleetwood Mac.
Ultimul album lansat de Lykke Li a fost ”I Never Learn”. Discul a apărut pe piață în 2014 și a urcat până pe poziția 29 în topul american Billboard 200. Pe acest album sunt incluse single-urile "No Rest for the Wicked" și "Gunshot".