Deși nu au dezvăluit la ce anume lucrează în prezent, membrii trupei London Grammar pregătesc ceva interesant. Dot Major a accentuat puțin suspansul, declarând că lucrează la chestii ce nu pot fi încă împărtășite publicului.
”Pregătim lucruri secrete. Am luat o mică pauză pentru a ne relaxa, apoi am făcut chestia standard, în care ne spunem că n-o să ne mai vedem niciodată în următoarele 6 luni, dar după câteva luni a început să ni se facă dor unii de alții. Așa că ne-am petrecut timpul împreună....deci da, lucruri secrete. Cam atât.”
London Grammar a fost nominalizată în categoria Best British Group, Hannah declarând înainte de a afla verdictul că și-ar dori să câștige Wolf Alive.
”Cu toții credem că vor câștiga cei de la Gorillaz sau The XX, dar eu personal am o slăbiciune pentru Wolf Alice. Este una dintre cele mai faine trupe ale momentului. Îmi place mult de ea (solista Ellie Rowsell), cred că e extraordinară, așa că dacă ar câștiga ei, ar fi foarte mișto.”
London Grammar pe covorul roșu la Brit Awards 2018
London Grammar este una dintre cele mai îndrăgite trupe britanice ale noului val. Membrii formației, Hannah (voce, clape), Daniel (chitară) și Dot (chitară, tobe), s-au cunoscut în 2009, când Dan "răsfoia" paginile Facebook-ului în căutarea unui coleg de trupă care să scrie versuri. A văzut o poză cu Hannah cântând la chitară și de aici lucrurile au mers în direcția London Grammar. Pe Dot l-au întâlnit ceva mai târziu la o petrecere și așa s-a închegat trio-ul. Single-ul care i-a pus pe harta industriei muzicale - ”Hey Now” - a apărut în decembrie 2012, reacția publicului fiind neașteptat de bună.
Englezii de la London Grammar vor susține anul viitor primul concert în România. Trupa a fost confirmată la Electric Castle 2018, din line-up-ul festivalului făcând parte și Wolf Alice , Damian Marley și Dubioza Kolektiv.