Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

THE HUMANS vor reprezenta România la Eurovision 2018 cu melodia “Goodbye” - CLASAMENT

THE HUMANS au câștigat Selecția Națională pentru Eurovision 2018, iar melodia “Goodbye” va reprezenta România la Lisabona. Tinerii ALEXIA & MATEI și Feli au completat podiumul.

Publicat

pe

│ FOTO: www.facebook.com

THE HUMANS au câștigat finala Eurovision România 2018 cu melodia “Goodbye” și vor concura pentru țara noastră la Lisabona. Piesa câștigase anterior semifinala de la Sighișoara, fiind compusă de Alin Neagoe, Cristina Caramarcu şi Alexandru Matei. Finala Eurovision România 2018 a avut loc la Sala Polivalentă din capitală pe 25 februarie, prezentând cele 15 cântece finaliste rezultate în urma celor 5 semifinale. Piesa “Goodbye” a intrat ultima în concurs și a câștigat televotul în ultimul minut, cu 17,83% din voturi. ALEXIA & MATEI au obținut locul secund, iar Feli a ocupat a treia poziție cu melodia “Buna de iubit”.

The Humans este un proiect nou al unor muzicieni cu experiență. Trupa abordează un mix de stiluri muzicale: funk-pop-rock, avându-i în componență pe Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alexandru Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Adrian Tănase (voce), Cristina Caramarcu (voce, fostă concurentă la Vocea României) - toți fiind foști membri ai trupei Jukebox.

Producția piesei a fost semnată de Cornel Ilie și Gabriel Maga de la VUNK.

VIDEO: The Humans - "Goodbye" (live@Eurovision 2018)

Evenimentul a fost prezentat de Cezar Ouatu și Diana Dumitrescu. În timpul votării, Alex Calancea Band din Moldova a susținut un recital - o combinație de folclor și bass, iar Ilinca - reprezentanta României la Eurovision 2017, a prezentat noua ei piesă: „Nu acum”. Înaintea aflării rezultatelor, am putut asculta melodia ce va concura pentru Republica Moldova: DoReDos - "My Lucky Day" (poți asculta piesa la finalul articolului).

Clasamentul final România Eurovision 2018

  1. THE HUMANS - “Goodbye” - 3277 voturi
  2. ALEXIA & MATEI - “Walking On Water” - 3114 voturi
  3. FELI - “Buna de iubit” - 2862 voturi
  4. JUKEBOX feat. BELLA SANTIAGO - “Auzi cum bate” - 1728 voturi
  5. RAFAEL & Friends - “We are one” - 1446 voturi
  6. DORA GAITANOVICI - “Fără tine” - 1415 voturi
  7. M I H A I - “Heaven” - 1165 voturi
  8. CLAUDIA ANDAS - “The one” - 974 voturi
  9. XANDRA - “Try” - 686 voturi
  10. TEODORA DINU - “Fly” - 336 voturi
  11. ECHOES - “Mirror” - 325 voturi
  12. TIRI - “Deşert de sentimente” - 320 voturi
  13. ERMINIO SINNI&TIZIANA CAMELIN - “All the love away” - 303 voturi
  14. EDUARD SANTHA - “Me som romales” - 293 voturi
  15. VYROS - “La la la” - 133 voturi

Clasamentul final s-a bazat exclusiv pe votul publicului, înregistrându-se 18.377 de voturi în 60 de minute, în scădere comparativ cu anul trecut. Melodia câștigătoare (“Goodbye”) a primit 17,83% dintre acestea. Anul trecut, cântecul "Yodel it!" fusese votat masiv obținând 10.377 de voturi dintr-un total de 31.694.

Clasamentul Eurovision Romania 2018

Cea de-a 63 ediție a concursului Eurovision va avea loc pentru prima dată în Portugalia, reunind sub sloganul "All Aboard!" nu mai puțin de 43 de țări. În mod tradițional, Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și țara organizatoare (Portugalia) vor concura direct în Marea Finală de pe 12 mai 2018. Semifinalele concursului au fost stabilite pe 8 și 10 mai, fiecare trimițând câte 10 melodii în finală. După 53 de ani de participări ale Portugaliei la Eurovision, Salvador Sobral i-a adus prima victorie cu melodia "Amar Pelos Dois (For The Both Of Us)".

Ordinea intrării în concurs a celor 15 melodii din Selecția Națională pentru Eurovision 2018:

  1. RAFAEL & Friends - “We are one”
  2. TIRI - “Deşert de sentimente”
  3. CLAUDIA ANDAS - “The one”
  4. ECHOES - “Mirror”
  5. DORA GAITANOVICI - “Fără tine”
  6. EDUARD SANTHA - “Me som romales”
  7. VYROS - “La la la”
  8. FELI - “Buna de iubit”
  9. TEODORA DINU - “Fly”
  10. M I H A I - “Heaven”
  11. XANDRA - “Try”
  12. JUKEBOX feat. BELLA SANTIAGO - “Auzi cum bate”
  13. ALEXIA & MATEI - “Walking On Water”
  14. ERMINIO SINNI&TIZIANA CAMELIN - “All the love away”
  15. THE HUMANS - “Goodbye”

The Humans a fost proiectul muzical din emisiunea Zaza Sing, prezentată de Liviu Vârciu, Cristina Caramarcu fiind cea care intervenea în prezentarea pieselor ce urmau să fie cântate de concurenți.

Ascultă melodia ce va reprezenta Moldova la Eurovision 2018: "My Lucky Day" (DoReDos):

Comentează

Trending