Dan Smith (voce, percuție, clape, producție), Chris Wood (tobe, voce secundară), Kyle Simmons (clape, percuție, bas, voce secundară, sintetizatoare) și Will Farquarson(bas, clape, chitară acustică, voce secundară) au avut un parcurs interesant într-o industrie muzicală pavată cu bine știute căi de acces. Aventura Bastille a început în 2010 în Londra, la cârma trupei fiind Smith. Piesele erau compuse și produse de acesta, primele single-uri lansate - "Flaws" și "Icarus" - beneficiind de susținerea unei case de discuri independente: Young & Lost Club.
Bastille a început să facă furori ceva mai târziu, prin intermediul platformelor YouTube și MySpace. Baza de fani câștigată online a crescut treptat, asigurând formației locuri în line-up-ul unor festivaluri precum Glastonbury, Isle of Wight și Blissfields.
Deși scopul trupei nu a fost de a ajunge mainstream, inevitabilul s-a produs. Soundul lor indie-pop a prins foarte bine, single-ul "Pompeii" depășind pragul de 2 milioane de copii vândute în Marea Britanie.
A urmat, în 2016, albumul "Wild World", ”o reflecție sinceră și personală asupra lumii”, în descrierea solistului Dam Smith. Discul s-a plasat pe primul loc în topul albumelor din UK și pe a 4-a poziție în clasamentul american Billboard. Discul a inclus single-ul "Good Grief", pe care l-am putut asculta și pe posturile de radio de nișă din România.
Line-up-ul pentru Summer Well 2018 este completat de artistul britanic debutant Isaac Gracie și de artista americană Sofi Tukker.
La Summer Well 2018 au fost confirmate și trupele Justice, Kodaline, HMLTD, Rationale, The Kooks și Cigarettes after sex.
Cea de-a opta ediţie a festivalului Summer Well va avea loc pe Domeniul Știrbey în weekendul 11-12 august 2018. Conform formatului conscrat, în fiecare zi vor concerta câte cinci formații.
Bilete Summer Well Festival 2018
- Very Earlybird - 175 lei + taxe = 295,25 lei