La doar 21 de ani, Sabrina Claudio îmbină ritmul R&B cu versuri sensibile și profunde care te poartă într-o lume construită în întregime de artistă. A început să încarce coveruri pe YouTube la doar 14 ani după ce înainte își încercase norocul ca model și dansatoare.
Ulterior, s-a mutat din Miami în Los Angeles pentru a se ocupa serios de muzică. Cu origini cubaneze și portoricane, Sabrina Claudio a lansat de-a lungul anului 2016 câteva single-uri printre care "Runnin Thru Lovers", "Orion's Belt" și una dintre cele mai cunoscute piese ale artistei de la ora actuală, "Confidently Lost".
"Faptul că am lansat piesele mele a fost cea mai bună alegere. Nu știam la ce să mă aștept. Știam că sunt oameni care mă urmăresc și apreciază coverurile mele și sunt loiali contului de YouTube, deci mi-am închipuit că o să le placă și piesele originale. Nu mi-am închipuit niciodată că o să crească atât de repede melodiile, s-a întâmplat deodată și încerc să înțeleg cum." a declarat Sabrina Claudio pentru Harper's Bazaar.
EP-ul ei de debut, "Confidently Lost", a apărut în primăvara lui 2017 și cuprinde șapte piese. Ulterior, artista și-a lansat cel de-al doilea album la care lucra deja de ceva vreme, "About time", un mix sensibil de R&B și soul care arată o parte foarte intimă, personală a Sabrinei Claudio, prin piesele "Belong to you", "Frozen" sau "Unravel me".
"About time" a ajuns pe locul 12 în "Billboard Top R&B Albums", piesa "Unravel me" s-a situat pe locul 22 în "Billboard Twitter Emerging Artists", iar pe locul 2, în același top, a urcat și single-ul "Belong to you".
"Proiectul se numește <About time> fiindcă am scris fiecare piesă, cumva subconștient, având legătură cu timpul. În acea perioadă, în anul în care am scris foarte multe versuri eram îngrijorată că trece timpul prea repede. Tradus prin prisma muzicii, mi-am dat seama că despre asta este vorba în proiect atunci când am pus piesele la un loc. Nu am gândit conceptul proiectului." a spus artista publicației Harper's Bazaar.
La sfârșitul lui 2017, platforma Apple Music a promovat-o pe Sabrina Claudio ca "Up Next artist", documentând călătoria ei, inspirația și influența muzicală prin interviuri și show-uri live.
Deși părinții ei lucrează în domeniul medical, aceștia sunt pasionați de muzică. Datorită tatălui ei s-a îndrăgostit de Boyz II Men, iar printre favoriți se numără Usher, Destiny's Child, Lauryn Hill, Alicia Keys și Frank Ocean.
Ca parte vizuală, pe albumul "About time" apar foarte multe flori, atât în artwork, cât și în versuri. Artista a declarat pentru Harper's Bazaar:
"Florile sunt un laitmotiv în viața mea. Fiecare videoclip sau vizual are o parte ce conține flori, nu știu de ce. Simt că prin această metaforă am reușit cel mai bine să descriu proiectul. Pe coperta albumului apar trandafiri uscați, iar eu țin în brațe trandafiri vii – exprimă artistic foarte bine viziunea mea despre timp."
Cu o voce care te poartă într-o lume în care totul este posibil, Sabrina Claudio este o artistă la început de drum care promite atât prin versurile pe care le scrie, cât și prin direcția artistică abordată. Suntem nerăbădători să vedem ce mai pregătește cântăreața în 2018.