Cei doi artiști vor interpreta remixul piesei "Finesse". Printre ceilalți muzicieni care vor concerta se mai numără și Logic, Alessia Cara și Khalid, care au colaborat la piesa “1-800-273-8255”. Daddy Yankee și Luis Fonsi vor cânta și ei cea mai cunoscută piesă din 2017, "Despacito". Pe lângă aceștia vor urca pe scenă și SZA, Kesha, Childish Gambino sau Lady Gaga.
Evenimentul va avea loc pe data de 28 ianuarie în New York la Madison Square Garden.
Piesa cu care Cardi B a cucerit topurile, "Bodak Yellow", a fost nominalizată la două categorii, "Cea mai bună prestație rap" și "Cea mai bună piesă rap". Bruno Mars, pe de altă parte, a fost nominalizat la șase premii Grammy, printre care și "Albumul anului" pentru "24K Magic".
În 2017, Gala premiilor Grammy a fost dominată de Adele. Artista britanică a primit 5 trofee, inclusiv în cele mai râvnite 3 categorii: "Albumul Anului", "Piesa Anului" și "Înregistrarea Anului". Adele a stabilit astfel un nou record, devenind primul artist care reușește să câștige de două ori cele mai râvnite trei premii Grammy, aceeași performanță fiind atinsă anterior și cu albumul ”21”.