Melodia face parte de pe noul album de studio, "War & Leisure".
"Albumul <War & Leisure> descrie cel mai bine energia pe care o simt acum și faptul că mă simt tras în două direcții complet diferite. Fiecare album la care lucrez este un fel de fotografie polaroid a vieții mele. Pentru acest album, <War & Leisure> a fost cea mai bună descriere." a spus artistul într-un interviu pentru MTV.
Materialul discografic conține piese deja lansate precum "Told you so", "Pineapple Skies" sau "Come through and chill" în colaborare cu J. Cole și producătorul American Salaam Remi.
Remi a spus despre Miguel:
"La acest moment, artiștii R&B cântă piese care sună la fel unele cu celelalte. Însă Miguel lasă arta să se îmbine cu stilul lui personal și cred că acesta e cel mai bun loc în care se poate afla un muzician. Pe mine mă duce cu gândul la Prince, care face această combinație de stiluri și în același timp poate fi ușor identificat prin piesele lui."
În cadrul prezentării de modă pentru Victoria s Secret, Miguel a urcat pe scenă alături de Harry Styles și Jane Zhang, o artistă celebră din China, unde a avut loc anul acesta celebrul eveniment.
Artistul va porni într-un turneu de promovare a albumului în Statele Unite ale Americii.