“Dangerous Games” este o spectaculoasă punere în scenă a unei bine-cunoscute și iubite capodopere, Michael Flatley fiind coregraful și regizorul proiectului, în timp ce Gerard Fahy s-a ocupat de producția muzicală. Show-ul a avut premieră în 2014 la London Palladium, culminând și cu aniversarea celor 20 de ani de când Flatley a devenit o senzație internațională. După acest moment a urmat un turneu mondial, cu reprezentații ce au avut loc cu sala închisă în țări precum Canada, Irlanda, Germania și, bineînteles, România.
Odată cu acest spectacol, Flatley și-a mai împlinit un vis: a debutat pe Broadway, unde timp de 8 săptămâni a impresionat și emoționat mii de oameni, atât prin intermediul dansului, cât și prin intermediul unor producții mult mai grandioase.
Lord of the Dance: Dangerous Games continuă să fie un mare succes în întreaga lume, având un mix surprinzător de dans și muzică, de contemporan și tradițional, toate construite sub umbrela talentului și a pasiunii pentru artă. Pentru acest show au fost păstrate câteva numele celebre din “Lord of the Dance”, dar producția este reîmprospătată de proiecții holografice 3D, efecte speciale, roboți dansatori, acrobați de talie mondială și, bineînțeles, cea mai mare și talentată echipă de dansatori irlandezi.
Spectacolul "Dangerous Games" va ajunge pe 13 aprilie 2018 la Sala Palatului din București.
VIDEO: Lord of the Dance - ''Dangerous Games''
Prețuri bilete la spectacolul Lord of the Dance - "Dangerous Games" din 2018:
- 200 lei (categoria 3)
- 250 lei (categoria 2)
- 300 lei (categoria 1)
- 350 lei (categoria VIP)