Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ed Sheeran şi Beyonce reinterpretează acustic melodia "Perfect" - AUDIO

La timp pentru prima zi calendaristică de iarnă, Ed Sheeran şi Beyonce ne prezintă un duet cu aer de sărbători, "Perfect". Aceasta este o versiune acustică a hitului lui Sheeran, care include şi aportul timbrului celebrei Queen B.

Publicat

pe

Single Beyonce Ed Sheeran Perfect
Single Beyonce Ed Sheeran Perfect │ FOTO: Ed Sheeran

Ed Sheeran deschide piesa "Perfect" cu vocea sa melancolică şi chitara acustică, care picură miere în urechea ascultătorului. Single-ul a primit şi un visualizer cu fulgi de zăpadă care curg pe ecran şi pe care îl vedeţi mai jos. Beyonce îşi face simţită prezenţa pe la mijlocul piesei, cu un tril specific, care aminteşte de Whitney Houston. Artiştii cântă despre dragostea pură de copii, cu un backing vocal coral plin de feeling.

Rezultatul este o creaţie intimă, genul de hit care se interpretează într-un pub sau pe o scenă cu luminile stinse şi cu lumânări aprinse. "Perfect" este un single extras de pe albumul lui Sheeran "Divide" şi a primit un videoclip luna trecută. Acel clip spunea o poveste de iarnă, o poveste de prietenie şi dragoste a unor adolescenţi care îşi petrec sărbătorile la munte.

Muzicianul roşcat este de altfel şi protagonist al acestui clip, împreună cu actriţa Zoey Deutch, dar a şi scris scenariul materialului vizual. Odată cu acest remix acustic pentru "Perfect" Beyonce şi Ed Sheeran ajung la 3 colaborări. În 2015 cei doi realizau un tribut pentru Stevie Wonder, în cadrul "Songs in the Key of Life — An All-Star Salute", pentru ca apoi să cânte împreună o versiune inedită a piesei "Drunk in Love".

Beyonce vine după o serie de colaborări de marcă, precum cea cu Eminem, pe melodia sa de revenire "Walk on Water". Am auzit-o pe Bey la început de toamnă pe single-ul "Mi Gente", featuring cu J. Balvin şi Willy William, prima sa realizare muzicală după naşterea gemenilor din vară.

Comentează

Industria muzicala

Ed Sheeran a lansat o fundație de educație muzicală pentru tinerii din U.K.

Ed Sheeran este unul dintre cei mai apreciați artiști din industria muzicală, o parte semnificativă din succesul său datorându-se unei educații muzicale de înaltă calitate. Pentru a evidenția importanța acestui prim pas dintr-o carieră artistică, cântărețul a pus bazele Fundației Ed Sheeran. Mai multe despre această inițiativă găsești în articol.

Publicat

pe

Ed Sheeran în concert la București pe 3 iulie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Artistul de 33 de ani a dezvăluit că a creat Fundația Ed Sheeran, o inițiativă la nivelul întregii Marii Britanii menită să ofere o educație muzicală incluzivă și de înaltă calitate. Ed Sheeran a detaliat de-a lungul timpului ce rol important a jucat educația muzicală în copilăria și adolescența sa. Nu doar că l-a ajutat să navigheze prin emoțiile și stările specifice perioadei, dar i-a și deschis calea pentru a deveni unul dintre cei mai de succes cântăreți/compozitori ai industriei muzicale contemporane.

Scopul fundației este de a ajuta copiii să învețe să cânte la instrumente, să dobândească abilități de producție, compoziție și interpretare, precum și alte competențe care le-ar deschide uși în industria muzicală. De exemplu, echipa de turneu a lui Ed Sheeran ar putea ajunge la 150 de oameni, fiecare cu sarcini diferite, ca să nu mai menționăm angajații de la case de discuri, management, promovare și relații publice.

Ed Sheeran: "Muzica este o parte cheie a societății noastre"

Ed Sheeran a oferit pe social media mai multe detalii despre noua fundație înființată:

"Am înființat Fundația Ed Sheeran pentru că recent s-a acordat din ce în ce mai puțină importanță educației muzicale. Chiar și atunci când eram la școală, era văzută ca <<o materie ușoară>> și nu era luată în serios. Există această concepție greșită cum că nu este o slujbă adevărată, în contextul în care industria muzicală reprezintă 216.000 de locuri de muncă în atât de multe domenii diferite și aduce până la 7,6 miliarde de lire sterline într-un an economiei Marii Britanii. Ca să nu mai vorbim de puterea pe care arta noastră o are la nivel mondial de a aduce bucurie oamenilor. Este ceva de care ar trebui să fim mândri și să susținem în Marea Britanie, nu să o ascundem sub covor și să ne prefacem că suntem doar bancheri (fără supărare, bancherilor).

Muzica a fost incredibilă pentru sănătatea mea mintală în copilărie, oferindu-mi un scop și multe realizări, chiar doar învățând să cânt la pian sau violoncel, cu mult înainte de a începe să compun melodii. Muzica este o parte cheie a societății noastre. Cu cât călătoresc mai mult și vizitez școli și comunități locale, cu atât întâlnesc mai mulți oameni pasionați și motivați, care nu sunt apreciați la adevărata lor valoare. Sper că această fundație este un început pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie pentru a continua și pentru a le arăta că sunt extrem de importanți pentru noi."

Ed Sheeran nu este la prima inițiativă de acest tip. În 2019, artistul a lansat Ed Sheeran Suffolk Music Foundation, cu scopul de a-i ajuta pe tinerii sub 18 ani din Suffolk, Anglia să studieze muzică. Acum, noua fundație a artistului a fost gândită nu doar la o regiune, ci la întreaga țară. Astfel, sumele de bani oferite sunt mult mai mari și vor ajunge la diferite organizații de educație, școli și comunități locale.

Citește în continuare

Industria muzicala

Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard

Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.

Publicat

pe

Beyonce / Taylor Swift / Rihanna
Beyonce / Taylor Swift / Rihanna │ FOTO: Colaj capturi YouTube

Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.

"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.

Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:

  • este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
  • a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.

Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:

"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."

Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019

Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.

"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.

Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.

Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)

  1. Beyonce
  2. Taylor Swift
  3. Rihanna
  4. Drake
  5. Lady Gaga
  6. Britney Spears
  7. Kanye West
  8. Justin Bieber
  9. Ariana Grande
  10. Adele
Citește în continuare

Premii muzicale

Nominalizările la Premiile Grammy, ediţia 2025 au fost anunţate: Metallica şi Gojira sunt pe listă

Pe 8 noiembrie 2024 Recording Academy din SUA a anunţat nominalizările la Premiile Grammy, ediţia 2025. Beyonce a stabilit cu această ocazie un record, iar pe listă se află şi nume mari din rock, ca Metallica, Judas Priest sau Gojira. Aflaţi lista completă mai jos.

Publicat

pe

Premiile Grammy 2025
Premiile Grammy 2025 │ FOTO: Recording Academy USA

Premiile Grammy sunt organizate de Recording Academy, cunoscută și că Academia Națională de Arte și Științe ale Înregistrării (National Academy of Recording Arts and Sciences - NARAS) din SUA. Această organizație non-profit din Statele Unite este dedicată promovării, susținerii și recunoașterii excelenței în industria muzicală. Academia este responsabilă de gestionarea întregului proces de nominalizare, jurizare și decernare a premiilor Grammy, care onorează realizările artistice și tehnice din muzică în fiecare an.

În 2025 are loc ediţia cu numărul 68, iar Beyonce e cap de afiş, cu 11 nominalizări. Are un total de 99 de nominalizări în carieră. Pentru râvnitul titlul de "Albumul Anului" se întrec The Beatles, Billie Eilish, Chappell Roan, Charlie XCX, Kendrick Lamar, Sabrina Carpenter şi Taylor Swift, alături de Beyonce. Ceremonia are loc pe 2 februarie 2025, la Crypto.com Arena din Los Angeles, California.

METALLICA, JUDAS PRIEST, GOJIRA, KNOCKED LOOSE și SPIRITBOX au fost nominalizați la categoria „Cea mai bună interpretare metal” la cea de-a 67-a ediție a Premiilor Grammy. Evenimentul va fi transmis live pe 2 februarie 2025, de la Crypto.com Arena din Los Angeles, pe rețeaua de televiziune CBS, fiind disponibil și în streaming live și la cerere pe Paramount+.

Academia de Înregistrări a adus mai multe modificări importante pentru cea de-a 67-a ediție a Premiilor Grammy, programată pentru 2 februarie 2025. Printre aceste schimbări se numără ajustări ale criteriilor de eligibilitate și redenumirea unor categorii, care vor intra în vigoare imediat pentru ediția din 2025 a premiilor Grammy. Academia numără acum peste 16.000 de membri, dintre care mai mult de 13.000 au drept de vot. Perioada de eligibilitate pentru premiile din acest an se desfășoară între 16 septembrie 2023 și 30 august 2024.

O schimbare notabilă este redenumirea categoriei „Cea mai bună interpretare pop dance” în „Cea mai bună interpretare dance pop”. De asemenea, categoria „Cel mai bun remix” a fost mutată din domeniul Producție, Inginerie, Compoziție și Aranjament în domeniul Pop și Dance/Electronic. Aceste actualizări reflectă angajamentul Academiei de a evolua alături de industria muzicală și de a asigura că Premiile Grammy rămân incluzive și reprezentative pentru diverse genuri muzicale.

Iată lista nominalizaţilor la Premiile Grammy din 2025:

Înregistrarea anului

- The Beatles – "Now and Then"
- Beyoncé – "Texas Hold ‘Em"
- Billie Eilish – "Birds of a Feather"
- Chappell Roan – "Good Luck, Babe!"
- Charli XCX – "360"
- Kendrick Lamar – "Not Like Us"
- Sabrina Carpenter – "Espresso"
- Taylor Swift Featuring Post Malone – "Fortnight"

Albumul anului

- André 3000 – "New Blue Sun"
- Beyoncé – "Cowboy Carter"
- Billie Eilish – "Hit Me Hard and Soft"
- Chappell Roan – "The Rise and Fall of a Midwest Princess"
- Charli XCX – "Brat"
- Jacob Collier – "Djesse Vol. 4"
- Sabrina Carpenter – "Short n’ Sweet"
- Taylor Swift – "The Tortured Poets Department"

Cântecul anului

- Beyoncé – "Texas Hold ‘Em"
- Billie Eilish – "Birds of a Feather"
- Chappell Roan – "Good Luck, Babe!"
- Kendrick Lamar – "Not Like Us"
- Lady Gaga & Bruno Mars – "Die With a Smile"
- Sabrina Carpenter – "Please Please Please"
- Shaboozey – "A Bar Song (Tipsy)"
- Taylor Swift Featuring Post Malone – "Fortnight"

Cel mai bun artist nou

- Benson Boone
- Doechii
- Chappell Roan
- Khruangbin
- Raye
- Sabrina Carpenter
- Shaboozey
- Teddy Swims

Producătorul anului, Non-Clasic

- Alissia
- Daniel Nigro
- Dernst "D’Mile" Emile II
- Ian Fitchuk
- Mustard

Compozitorul anului, Non-Clasic

- Amy Allen
- Edgar Barrera
- Jessi Alexander
- Jessie Jo Dillon
- Raye

Cea mai bună interpretare solo pop

- Beyoncé – "Bodyguard"
- Billie Eilish – "Birds of a Feather"
- Chappell Roan – "Good Luck, Babe!"
- Charli XCX – "Apple"
- Sabrina Carpenter – "Espresso"

Cel mai bun duo/grup pop

- Ariana Grande, Brandy & Monica – "The Boy Is Mine – Remix"
- Beyoncé Featuring Post Malone – "Levii’s Jeans"
- Charli XCX & Billie Eilish – "Guess Featuring Billie Eilish"
- Gracie Abrams Featuring Taylor Swift – "Us."
- Lady Gaga & Bruno Mars – "Die With a Smile"

Cel mai bun album pop vocal

- Ariana Grande – "Eternal Sunshine"
- Billie Eilish – "Hit Me Hard and Soft"
- Chappell Roan – "The Rise and Fall of a Midwest Princess"
- Sabrina Carpenter – "Short n’ Sweet"
- Taylor Swift – "The Tortured Poets Department"

Cea mai bună înregistrare de muzică dance/electronică

- Disclosure – "She’s Gone, Dance On"
- Four Tet – "Loved"
- Fred Again.. & Baby Keem – "Leavemealone"
- Justice & Tame Impala – "Neverender"
- Kaytranada Featuring Childish Gambino – "Witchy"

Cea mai bună înregistrare dance pop

- Ariana Grande – "Yes, And?"
- Billie Eilish – "The Love of My Life [Over Now Extended Edit]"
- Charli XCX – "Von Dutch"
- Madison Beer – "Make You Mine"
- Troye Sivan – "Got Me Started"

Cel mai bun album de muzică dance/electronică

- Charli XCX – "Brat"
- Four Tet – "Three"
- Justice – "Hyperdrama"
- Kaytranada – "Timeless"
- Zedd – "Telos"

Cea mai bună înregistrare remixată

- Charli XCX – "Von Dutch A. G. Cook Remix Featuring Addison Rae"
- Doechii & Kaytranada Featuring JT – "Alter Ego (Kaytranada Remix)"
- Julian Marley & Antaeus – "Jah Sees Them (Amapiano Remix)"
- Sabrina Carpenter – "Espresso (Mark Ronson x FNZ Working Late Remix)"
- Shaboozey & David Guetta – "A Bar Song (Tipsy) (Remix)"

Cea mai bună interpretare rock

- The Beatles – "Now and Then"
- The Black Keys – "Beautiful People (Stay High)"
- Green Day – "The American Dream Is Killing Me"
- Idles – "Gift Horse"
- Pearl Jam – "Dark Matter"
- St. Vincent – "Broken Man"

Cea mai bună interpretare metal

- Gojira, Marina Viotti & Victor le Masne – "Mea Culpa (Ah! Ça ira!)"
- Judas Priest – "Crown of Horns"
- Knocked Loose Featuring Poppy – "Suffocate"
- Metallica – "Screaming Suicide"
- Spiritbox – "Cellar Door"

Cea mai bună piesă rock

- The Black Keys – "Beautiful People (Stay High)"
- Green Day – "Dilemma"
- Idles – "Gift Horse"
- Pearl Jam – "Dark Matter"
- St. Vincent – "Broken Man"

Cea mai bună reprezentatie rock

- The Black Crowes – "Happiness Bastards"
- Fontaines D.C. – "Romance"
- Green Day – "Saviors"
- Idles – "Tangk"
- Jack White – "No Name"
- Pearl Jam – "Dark Matter"
- The Rolling Stones – "Hackney Diamonds"

Cea mai bună interpretare de muzică alternativă

- Cage the Elephant – "Neon Pill"
- Fontaines D.C. – "Starburster"
- Kim Gordon – "Bye Bye"
- Nick Cave & the Bad Seeds – "Song of the Lake"
- St. Vincent – "Flea"

Cel mai bun album de muzică alternativă

- Brittany Howard – "What Now"
- Clairo – "Charm"
- Kim Gordon – "The Collective"
- Nick Cave & the Bad Seeds – "Wild God"
- St. Vincent – "All Born Screaming"

Cea mai bună interpretare R&B

- Chris Brown – "Residuals"
- Coco Jones – "Here We Go (Uh Oh)"
- Jhené Aiko – "Guidance"
- Muni Long – "Made for Me (Live on BET)"
- SZA – "Saturn"

Cea mai bună interpretare R&B tradițională

- Kenyon Dixon – "Can I Have This Groove"
- Lalah Hathaway Featuring Michael McDonald – "No Lie"
- Lucky Daye – "That’s You"
- Marsha Ambrosius – "Wet"
- Muni Long – "Make Me Forget"

Cea mai bună piesă R&B

- Coco Jones – "Here We Go (Uh Oh)"
- Kehlani – "After Hours"
- Muni Long – "Ruined Me"
- SZA – "Saturn"
- Tems – "Burning"

Cel mai bun album R&B progresiv

- Avery*Sunshine – "So Glad to Know You"
- Childish Gambino – "Bando Stone and the New World"
- Durand Bernarr – "En Route"
- Kehlani – "Crash"
- NxWorries – "Why Lawd?"

Cel mai bun album R&B

- Chris Brown – "11:11 (Deluxe)"
- Lalah Hathaway – "Vantablack"
- Lucky Daye – "Algorithm"
- Muni Long – "Revenge"
- Usher – "Coming Home"

Cea mai bună interpretare rap

- Cardi B – "Enough (Miami)"
- Common & Pete Rock Featuring Posdnuos – "When the Sun Shines Again"
- Doechii – "Nissan Altima"
- Eminem – "Houdini"
- Future, Metro Boomin & Kendrick Lamar – "Like That"
- Glorilla – "Yeah Glo!"
- Kendrick Lamar – "Not Like Us"

Cea mai bună interpretare rap melodic

- Beyoncé, Linda Martell & Shaboozey – "Spaghettii"
- Future, Metro Boomin & The Weeknd – "We Still Don’t Trust You"
- Jordan Adetunji Featuring Kehlani – "Kehlani (Remix)"
- Latto – "Big Mama"
- Rapsody Featuring Erykah Badu – "3:AM"

Cea mai bună piesă rap

- Future, Metro Boomin & Kendrick Lamar – "Like That"
- Glorilla – "Yeah Glo!"
- Kendrick Lamar – "Not Like Us"
- Rapsody & Hit-Boy – "Asteroids"
- ¥$, Kanye West, Ty Dolla $ign & Rich the Kid Featuring Playboi Carti – "Carnival"

Cel mai bun album rap

- Common & Pete Rock – "The Auditorium Vol. 1"
- Doechii – "Alligator Bites Never Heal"
- Eminem – "The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)"
- Future & Metro Boomin – "We Don’t Trust You"
- J. Cole – "Might Delete Later"

Citește în continuare

Trending