De la începutul primăverii încoace, Smiley lansează câte o piesă în fiecare lună, sărbătorind astfel 10 ani de carieră solo. Adunate sub umbrela proiectului aniversar ”Smiley 10”, toate cele 9 piese lansate până acum s-au bucurat de aprecierile publicului. Un loc aparte în inimile oamenilor l-a ocupat, încă, noul single ”Vals”. Lansată pe 9 noiembrie, piesa a ajuns imediat în lista favoritelor publicului, aflându-se pe prima poziție în topul YouTube Trending încă de la apariție.
”Spre surprinderea noastră, a tuturor, toată lumea e fascinată de piesa asta. Am primit foarte multe mesaje de felicitare, oameni care mi-au spus că o să danseze pe piesa asta la nunta lor”, a mărturisit Smiley la Europa FM.
Până să ajungă în forma sa finală, piesa ”Vals” a căpătat diferse forme, stagnând în stadiul de ”schiță” vreme de un an.
”Eu m-am apucat să compun piesa asta (”Vals”) într-o seară, cu Șerban Cazan, acu vreo 2 ani. Și am lăsat-o așa, într-o schiță. A fost o schiță până acum un an. După un an ne-am hotărât să tragem viori. Am tras viorile. Bine, și violoncel, am tras tot cvartetul Muse. (...) Și apoi am rămas eu singur, am terminat piesa cu băieții la studio, cu Florin și cu Lucian. Șerban era plecat în vacanță și a ascultat-o terminată. Și eu, în timp ce trăgeam vocile, zic: <<Cum ar fi acuma, la sfârșit, să intre un cor! >> Și n-am mai vorbit despre asta. Când a venit Șerban și-a ascultat piesa, zice: <<Bă, da cum ar fi ca aici să intre corul!>>. Nu cred! Noi nu vorbiserăm! Da...Și a durat foarte mult să terminăm piesa pentru că nu găseam exact formula potrivită. A trecut prin diferite orchestrații, mixuri. ”
Implicat, ca producător, în evenimentul de lansare al primului album al lui Feli, Smiley s-a declarat impresionat de volumul de muncă al artistei.
”Săptămâna asta, tocmai am lansat albumul lui Feli, care se numește ”Eu sunt Feli”. N-ai cum să nu scoți album, la câte piese compune Feli, pentru că mai are acum, în momentul ăsta, piese pentru încă două albume. Și nu se oprește. E super inspirată.”
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la concertul ”Eu sunt Feli”
Pentru Smiley este extrem de important ca muzica sa să fie susținută de instrumente reale. Artistul a povestit că a lucrat cu instrumentiști foarte buni, dar și cu artiști foarte mari, aportul fiecăruia dând un plus de valoare pieselor sale.
”Eu cred foarte mult în puterea artistului și în prezența fiecărui artist în parte pe o piesă. Nouă ne place să tragem instrumente reale, să tragem cu instrumentiști foarte buni, întâmplător am și una dintre cele mai tari trupe, deci am cu cine. Am lucrat de-a lungul timpului cu instrumentiști foarte buni, cu artiști foarte mari, care au știu să-și pună amprenta pe fiecare piesă. Mie îmi place treaba asta, mi se pare că asta dă un plus de valoare fiecărei piese pe care o compunem. ”
Smiley va încheia proiectul ”Smiley 10” cu lansarea unui nou album, intitulat ”Confesiune”. Discul va apărea în luna decembrie și va include toate piesele lansate în cadrul proiectului său aniversar, inclusiv “Flori de plastic”, “De unde vii la ora asta?”, "Ce mă fac cu tine de azi?" feat. Guess Who și ”Pierdut printre femei”.